ATENȚIE la înţepăturile de ȚÂNȚARI! Primul DECES din cauza virusului West Nile din 2018 a avut loc la Galaţi

ATENȚIE la înţepăturile de ȚÂNȚARI! Primul DECES din cauza virusului West Nile din 2018 a avut loc la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Primul caz de deces de anul acesta al unui pacient cu virusul West Nile a avut loc la Galaţi. Este vorba despre un pacient de 79 de ani, care a ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase cu multiple înţepături de ţânţar.

Iniţial, pacientului i s-a pus diagnosticul de meningo-encefalită acută, iar Institutul Cantacuzino a fost cel care a dat confirmarea de West Nile. "Bolnavul a fost diagnosticat cu meningo-encefalită acută, cu rezultat pozitiv de la Institutul Cantacuzino, pozitivitate pentru virusul West Nille", ne-a explicat dr. Mihaela Debita, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Galaţi.

Conform sursei citate, evoluţia bolii a fost foarte rapidă, iar pacientul a decedat pe patul de spital. "Este un caz cu multiple comorbidităţi, care a fost internat în Spitalul de Boli Infecţioase cu o evoluţie fulminantă. A decedat în spitalul nostru. Este vorba despre un bolnav de 79 de ani, din Galaţi, care prezenta pişcături multiple de ţânţari", a adăugat dr. Mihaela Debita.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase ne-a explicat că Direcţia de Sănătate Publică va face o anchetă în acest caz.

Recomandări pentru populaţie

Virusul West Nile, foarte periculos pentru om, este transmis de ţânţari. Încă diun luna aprilie, Direcţia de Sănătate Publică a informat primăriile din judeţ, dar şi pe cea din municipiu, să îşi ia măsurile necesare astfel încât să fie combătuţi ţânţarii. Mai mult, primarilor li s-a recomandat să taie stufărişul şi să cureţe bălţile din localităţi, acestea fiind zone în care, de regulă, se adună ţânţarii.

"Infecţia cu virusul West Nile afectează sistemul nervos central, iar manifestările pot prezenta aspecte diferite. Unele persoane pot prezenta simptome uşoare, incluzând febră, cefalee (dureri de cap), greaţă, vărsături şi uneori inflamarea ganglionilor limfatici şi erupţie cutanată pe faţa anterioară şi posterioară a toracelui şi abdomenului. Sunt însă persoane infectate, al căror sistem imunitar este scăzut, care pot dezvolta o formă severă a bolii cu manifestări ce includ febră ridicată (39-40 grade Celsius), cefalee, dezorientare, fotofobie, convulsii, slăbiciune musculară, paralizie, comă", avertizează DSP Galaţi, prin purtătorul de cuvânt al instituţiei, Liliana Iordăchescu.

Specialiştii recomandă montarea plaselor de ţânţari la uşi şi ferestre şi evitarea ieşirilor în aer liber între asfinţit şi zorii zilei, când ţânţarii sunt mai activi. De asemenea, pe pielea expusă aplicaţi o substanţă repelentă (care îndepărtează ţânţarii) atunci când staţi afară în perioadele de zbor ale insectelor şi purtaţi haine cu mâneci lungi, pantaloni lungi şi ciorapi în timpul plimbărilor sau al altor activităţi în aer liber, seara sau noaptea.

Citit 12911 ori Ultima modificare Marți, 14 August 2018 00:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.