După beţie, unul la spital, altul la poliţie

După beţie, unul la spital, altul la poliţie
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Un băut împreună şi apoi unul a ajuns la spital, iar celălalt la poliţie. Este povestea, pe scurt, a doi bărbaţi din Tîrgu Bujor, care, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, s-au luat la ceartă, într-un bar din localitate.

Martorii au sunat la 112 şi la faţa locului a ajuns un echipaj de jandarmi. Oamenii legii au aflat că, în urma unui scandal produs între doi clienţi ai barului, amândoi aflaţi în stare de ebrietate, unul dintre aceştia a fost tăiat pe abdomen cu un cutter, iar agresorul şi persoana vătămată, plină de sânge, au părăsit terasa barului, îndreptându-se în direcţii diferite.

Jandarmii au identificat persoana vătămată, în vârstă de 45 de ani, în faţa unui cabinet stomatologic, unde medicul încerca să-i oprească sângerarea. La faţa locului a sosit şi un echipaj medical de urgenţă, chemat de către medicul stomatolog.

Agresorul a fost identificat în persoana unui bărbat de 39 de ani, din localitate, într-un bar din apropierea locului producerii incidentului. Acesta a recunoscut că el este agresorul, prezentând, totodată, şi obiectul cu care a produs infracţiunea. Bărbatul le-a povestit jandarmilor că între el şi partea vătămată exista o stare de tensiune mai veche, iar pe fondul consumului excesiv de alcool şi într-un acces de furie a izbucnit un conflict spontan.

Persoana vătămată a fost transportată la spital, iar agresorul a fost condus de către jandarmi la sediul Poliţiei, unde a fost întocmit procesul verbal de sesizare şi vor continua cercetările.

Citit 3203 ori Ultima modificare Sâmbătă, 15 Septembrie 2018 01:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.