Evaluaţi acest articol
(8 voturi)
1 comentariu

Campioană naţională a Italiei, campioană a Europei şi, mai nou, vicecampioană mondială la patinaj artistic pe role, acesta este uimitorul palmares al sportivei de doar 15 ani Daria Alexandra Matei, din iulie şi până acum. Născută la Tecuci şi stabilită de la vârsta de un an în Italia, unde se şi antrenează, Daria a ales să reprezinte România în competiţiile internaţionale, aşa că, datorită ei, ţara noastră tocmai a câştigat o medalie de argint la Artistic Skating World Championships 2018, din Franţa.

Un adevărat maraton al competiţiilor încununate de succes, aşa au fost ultimele luni ale acestui an pentru Daria Alexandra Matei, despre care aţi mai putut citi în paginile ziarului "Viaţa liberă". În luna iulie, a devenit campioană a Italiei, în septembrie a câştigat, pentru România, medalia de aur la Europenele de patinaj artistic pe role, iar acum, în octombrie, a reprezentat din nou ţara noastră la competiţia mondială care a avut loc la Vedèspace, Mouilleron-Le-Captif, în Franţa.

Competiţie dificilă

După cum am aflat de la mama Dariei, Luminiţa Laura Chebac, a fost o competiţie de mare anvergură, nu numai pentru că au concurat 28 de sportive din 20 de ţări, de pe întreg mapamondul. Daria era singura patinatoare din competiţie de doar 15 ani, concurând cu sportive mai mari cu trei-patru ani decât ea. De aceea, câştigarea medaliei de argint i-a adus o bucurie enormă.

"Duminică, 7 octombrie, Daria a executat programul scurt şi, din cauza unei greşeli, a ajuns în clasamentul provizoriu pe locul al patrulea. Însă marţi, 9 octombrie, cu un balet executat perfect din punct de vedere tehnic şi cu o expresivitate nemaipomenită a reuşit să impresioneze nu numai juriul, ci şi publicul din Franţa, care a considerat-o campioană mondială. Daria a reuşit să câştige, astfel, argintul mondial. Daria reprezintă România în toate competiţiile internaţionale. Suntem mândri şi fericiţi că suntem părinţii acestui minunat copil! Scuzaţi-mi lipsa de modestie, dar simt că inima îmi plesneşte de fericire", ne-a mărturisit Luminiţa Laura Chebac.

A dormit cu medalia la gât

"Daria este foarte emoţionată şi fericită în acelaşi timp. Cred că nu sunt destule cuvinte pentru a descrie emoţia ce ne-a inundat sufletele tuturor. Aseară a adormit cu medalia la gât! O medalie atât de râvnită, atât de visată! Un copil umil, care întotdeauna a muncit şi a sacrificat totul pentru visul ei.

Daria vrea sa dedice aceasta medalie tuturor celor care au crezut în ea, care au luptat alături de ea, care au scris sau au vorbit despre ea şi, nu în ultimul rând, tuturor românilor de acasă şi de pretutindeni. Daria le mulţumeşte tuturor cu lacrimile de bucurie ale unei vicecampioane mondiale", ne-au mărturisit părinţii sportivei, Luminiţa Laura Chebac şi Petru Matei.  

Cine este Daria Alexandra Matei

Daria s-a născut, pe 15 ianuarie 2003, la Tecuci, în judeţul Galaţi, iar de 14 ani trăieşte, alături de părinţii ei, Luminiţa Laura Chebac şi Petru Matei, în Italia. De la vârsta de trei ani a început să practice patinajul artistic pe role, un sport foarte popular în Italia, dar, în paralel, a încercat şi alte sporturi: tenis - unde a obţinut câteva trofee, înot, gimnastică artistică şi balet clasic, o pasiune care i-a adus, de asemenea, trofee!

Este elevă la Liceul Linguistic (de limbi străine) "Newton Pertini", din Camposampiero (Padova), unde studiază germana, engleza, spaniola şi italiana, pe lângă toate celelalte materii care se învaţă într-un liceu normal. Pentru a se antrena cu Elisa Facciotti, parcurge zilnic o sută de kilometri şi studiază în maşină în timpul drumului. Are antrenamente şi la Ponte di Legno, pentru care parcurge 600 de kilometri, unde se antrenează cu faimoasa antrenoare Sara Locandro şi cu antrenorul Andrea Aracu. Acolo face şi testările pentru pregătirea fizică, cu Luca Agliardi.

Visul Dariei este să devină campioană mondială şi, într-o bună zi, să poată împărtăşi, ca antrenoare, din experienţa ei şi celorlalţi copii, de ce nu, chiar în România!

Citit 2628 ori Ultima modificare Sâmbătă, 13 Octombrie 2018 00:35

1 comentariu

  • postat de RBT Vineri, 12 Octombrie 2018 08:07 95.76.59.*** Link la comentariu
    0
    4

    Nu a castigat tara noastra nimic ca doar nu a ajutat o cu ceva . E stabilita de la varsta de 1 an in Italia. Resursele ,tot ce a contribuit la performanta ei , vin din Italia nu din Romania .

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro