Ce nalt este dorul de mama,/ oriunde, oricum şi oricând
aş fi... nu-i nimica, în lumea/ aiasta, mai viu şi mai sfânt!
Ce drept este dorul de mama,/ şi aprig, şi mult mai adânc
decât adâncirea din suflet/ când ochii n-o văd şi o plâng!
Ce lung este dorul de mama,/ şi pur, şi cuprins într-atât,
cât poate o inimă-ntreagă/ să umble mereu până-n gât!
Ce scump este dorul de mama.../ îl văd şi-l aud şi-l suspin
cu cea mai frumoasă tristeţe/ cumplită şi fără amin!
Ce mult este dorul de mama.../ mai mult decât orişice mult
curat necuprins al gândirii/ prin care-l zăresc şi-l ascult!
Ce veşnic e dorul de mama.../ mai veşnic decât nu-i ştiut
că pururi sfârşitu-i plămada/ aceluiaşi trist început!