ATENȚIE ce cumpăraţi! Cosmetice expirate, oprite de la comercializare

ATENȚIE ce cumpăraţi! Cosmetice expirate, oprite de la comercializare
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi au desfăşurat, în perioada 4-15 februarie, o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale la comercializarea produselor cosmetice în municipiile Tecuci şi Galaţi.

În cadrul acţiunii au fost verificaţi 16 operatori economici, iar în urma controalelor au fost aplicate 14 amenzi contravenţionale, în valoare de 45.800 de lei, şi două avertismente. Totodată, comisarii au oprit de la comercializare temporar 142 de produse, în valoare de 1.844 de lei, şi definitiv 213 produse, în valoare de 2.032 de lei.

Printre produsele oprite de la comercializare s-au aflat numeroase cosmetice (vopsea păr, farduri de ochi etc) expirate. De asemenea, comisarii CJPC au verificate şi testerele puse la dispoziţie pentru consumatori, constatându-se că multe dintre acestea erau expirate.

Comercianţii au fost sancţionaţi şi pentru lipsa informării consumatorilor privind producătorul, ingredientele, data valabilităţii sau data de valabilitate de la deschiderea produsului, dar şi pentru faptul că instrucţiunile de utilizare sau denumirea produsului nu erau traduse în limba română.

Totodată, utilizarea practicilor comerciale incorecte cum ar fi: înscrierea unor avantaje (oferte speciale) fără ca acestea să poată fi probate, vânzarea promoţională cu preţ redus, deşi în realitate nu exista reducere de preţ etc. au fost alte motive pentru care CJPC a aplicat sancţiuni.

"Având în vedere perioada ce urmează (8 Martie - Ziua Internaţională a Femeii), le recomandăm tuturor consumatorilor să fie vigilenţi la cumpărarea produselor cosmetice. Astfel, trebuie să se asigure că produsul este în termen de valabilitate sau are simbolul PAO (cel reprezentând o cutiuţă cu capacul deschis pe care este înscris un număr de luni, timp în care produsul este valabil după desigilare). De asemenea, îi sfătuim pe consumatori să citească toate informaţiile cu privire la recomandările de utilizare a produselor, înainte de achiziţionare", ne-a declarat Carmen Tudor, comisar şef-adjunct al CJPC Galaţi.

Citit 4345 ori Ultima modificare Vineri, 01 Martie 2019 17:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.