Groapa de pe Rizer, la a treia apariţie

Groapa de pe Rizer, la a treia apariţie

Iulia Kelt
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
3 comentarii

Pe strada Rizer, devenită celebră datorită accidentului tehnic, după cum a fost numită oficial groapa care, în ciuda lucrărilor de remediere, se încăpăţânează să apară, se lucrează a treia oară.

Astfel, îmbrăcăminţii rutiere bituminoase i se aplică o croială nouă, în aceeaşi bani. Reamintim că Primăria a încheiat un contract în valoare de 143.574 de lei cu TVA, adică peste 30.000 de euro pentru astuparea ei, cu asocierea SC Romsit Construct SRL Galaţi - SC SPC Elite Consulting SRL Iaşi.
Potrivit informaţiilor primite, atât din partea muncitorilor de la faţa locului, cât şi din partea Primăriei, cauzele reapariţiei sunt incerte, unele dintre ele putând fi gradul de solicitare a străzii, gradul de îmbătrânire, dar, mai ales, fenomenul ploilor abundente din ultima perioadă.
"Constructorul a revenit asupra lucrării la faţa locului, fiind a treia intervenţie pentru care nu se plăteşte suplimentar. Nu sunt scurgeri de apă în subteran. Există posibilitatea ca ploile abundente din ultima perioadă să fi condus la deformarea ei", ne-a transmis Biroul de presă al Primăriei Galaţi.

Istoricul surpării, pe scurt

În februarie 2018, în urma surpării asfaltului, o groapă uriaşă a apărut pe strada Rizer, reprezentând un real pericol pentru elevii care frecventau instituţiile de învăţământ din apropiere. Lucrările pentru remedierea ei au început după ce mai mulţi locuitori din zonă şi-au exprimat nemulţumirea în repetate rânduri şi au durat mai bine de jumătate de an, fiind executate de aceeaşi firmă care s-a ocupat şi de modernizarea străzii, recepţionată în mai 2016. Astfel, pe 20 august 2018, groapa a dispărut, pentru ca, după numai cinci luni de la finalizarea intervenţiei, asfaltul să se taseze în acelaşi loc, din cauza compactării executate necorespunzător, conform declaraţiilor autorităţilor. Aflându-se încă în garanţie, s-a intervenit din nou la faţa locului, traficul din zonă desfăşurându-se în condiţii de siguranţă. Asta până de curând, când au început alte lucrări pentru astuparea gropii buclucaşe, care, în ciuda intervenţiilor repetate, se încăpăţânează să-şi facă apariţia. 

Citit 1342 ori Ultima modificare Luni, 08 Iulie 2019 01:22

3 comentarii

  • postat de Razboieni 75-79 Joi, 27 Iunie 2019 15:27 81.12.150.*** Link la comentariu
    0
    0

    Pe Razboieni, in dreptul imobilelor cu nr. 75-77-79, exista, inca din luna aprilie, o surpare care are o adancime de aproape 2m, conducta magistrala de gaze fiind suspendata. Articol aparut in Viata Libera (multumim!) in data de 8 mai. Distrigaz ingradeste gloapa cu gard protector. Apa Canal raspunde ca nu sunt scurgeri/pierderi de apa.

    Ca "bonus" o alta groapa se dezvolta , de data aceasta PE TROTUAR, in dreptul imobilului cu nr. 75.

    Un numar de 3 (trei) sesizari facute in lunile aprilie (1) si iunie (2). Nici pana la aceasta data nu s-a sinchisit nimeni sa dea un raspuns.

    Raportează
  • postat de HAHAHA Joi, 27 Iunie 2019 08:07 194.105.20.*** Link la comentariu
    4
    7

    Conform bunului proverb romanesc - Pana in de 5 ori !!!!

    Raportează
  • postat de Tudor Joi, 27 Iunie 2019 01:23 89.136.0.*** Link la comentariu
    2
    7

    "Nu sunt scurgeri de apă în subteran. Există posibilitatea ca ploile abundente din ultima perioadă să fi condus la deformarea ei", ne-a transmis Biroul de presă al Primăriei Galaţi." Pentru raspunsul acesta poate este nevoie sa cautam un primar japonez, german, sau macar .... adevarat. Inclusiv primaria locala degajat total de angajati.
    Cum oare este posibila aceasta explicatie.
    Cu parere de rau dar profesorii celor din administratie, care dau astfel de negandite, sunt vinovati ca le-au dat note de trecere, inclusiv la facultate, cei care au trecut pe acolo! Poate chiar se pot gandi la retragerea notelor de trecere si a diplomelor de absolvire, in baza carora au promovat in actualele "fonctii"!

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro