Născută de ziua Ligii Studenţilor, Diana i-a devenit, la 19 ani, membră

Născută de ziua Ligii Studenţilor, Diana i-a devenit, la 19 ani, membră
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

În urmă cu 24 de ani, pe 9 octombrie, pe treptele Universităţii, la cea mai mare grevă studenţească din România, cea din 1995, renăştea Liga Studenţilor din Galaţi (LSG), care a rămas şi astăzi una dintre cele mai active organizaţii nonguvernamentale din ţară.

Cinci ani mai târziu, tot pe 9 octombrie, una dintre membrele LSG de atunci, studentă la Nave, a născut o fetiţă. Cum a fost considerată copilul Ligii, Diana Simona Ghimici a fost botezată de şeful de atunci al organizaţiei, Dinu Gîndu. Dar şi de colega noastră, Anca Spânu, dovadă a faptului că ziarul, prin oamenii săi, s-a implicat mereu în evenimentele importante ale oraşului. La botezul de la biserică, pe un ger de crăpau pietrele, în decembrie 2000, Diana a mai primit de la preot şi numele de Andreea, în cinstea Sfântului Andrei, ocrotitorul oraşului, al Ligii şi al "Vieţii libere".

Pentru ca mama să se poată duce la cursuri şi la examene, cum tatăl ei lucra deja, Diana a crescut în căminele studenţeşti, purtată, din braţe în braţe, de colegele din camerele vecine. Era un copil frumos şi cuminte (ne-au spus nouă informatorii), de care s-au lipit dragul de carte, dar şi spiritul liber, curiozitatea şi dorinţa de a explora, specifice atât studenţilor, cât şi jurnaliştilor.

Anii au trecut repede şi iat-o, ajunsă la vârsta de 19 ani, boboacă a Universităţii "Dunărea de Jos", la Relații Internaționale și Studii Europene. De ziua ei şi de ziua LSG, Diana a fost a doua oară năşită de Dinu Gîndu, devenind, din copilul Ligii, membru al Ligii Studenţilor. La asemenea eveniment festiv, nu se putea să nu participe şi "Viaţa liberă", prin Anca Spânu şi nu numai. Şi, pentru că nicio aniversare nu e completă fără o petrecere, Diana urma să-şi sărbătorească ziua la tradiţionalul concert al trupei Paraziţii, alături de prieteni. Nu e deloc rău să ai an de an concert exact de ziua ta, nu?

Citit 2927 ori Ultima modificare Joi, 10 Octombrie 2019 14:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.