O şansă în plus pentru gălăţenii care suferă de boli de inimă

O şansă în plus pentru gălăţenii care suferă de boli de inimă
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi şi Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf.Ap.Andrei" au încheiat un protocol de colaborare privind înfiinţare unei Secţii de Cardiologie Intervenţională, precum şi a unei Unităţi de Supraveghere şi Tratament Avansat al Pacienţilor Cardiaci Critici (USTACC), o hotărâre în acest sens fiind aprobată în ultima şedinţă a forului judeţean.

În condiţiile în care bolile cardiovasculare reprezintă cauza numărul 1 a mortalităţii premature - peste 50 la sută din totalul deceselor înregistrate la nivel naţional, înfiinţarea unei Secţii de Cardiologie Intervenţională şi a unei unităţi USTACC (un echivalent al unităţilor de terapie intensivă în domeniul cardiologiei - n.r.) reprezintă o şansă în plus pentru bolnavii de inimă. Asta pentru că diagnosticarea afecţiunilor cardiace şi capacitatea de intervenţie cât mai rapidă, inclusiv chirurgicală dacă este nevoie, pot face diferenţa între viaţă şi moarte.

"Prin acest protocol, am preluat un spaţiu de la Spitalul Judeţean, unde CJ, în baza unui proiect cu finanţare din bugetul propriu, va amenaja această secţie. Astfel, se vor putea pune şi la Galaţi stenturi (dispozitive menite să faciliteze funcţionarea arterelor - n.r.) sau face coronografii (metode de investigare a stării vaselor cardiace - n.r.). În prezent, de la Iaşi până la Bucureşti nu este nici un spital unde să se poată face o operaţie de stent, prin urmare, înfiinţarea unei astfel de secţii de chirurgie intervenţională este un pas spre normalitate şi spre creşterea calităţii serviciilor medicale puse la dispoziţia gălăţenilor şi nu numai", a explicat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.

Acesta a precizat că, în urma documentaţiei depuse la Ministerul Sănătăţii, a fost deja obţinut avizul de funcţionare pentru noua secţie de cardiologie intervenţională a Spitalului Judeţean, urmând ca în perioada imediat următoare să se treacă la realizarea studiului de fezabilitate care va stabili parametrii de bază ai investiţiilor. Proiectul va viza realizarea tuturor circuitelor medicale, cu tot ce este necesar, începând de la mobilierul medical până la aparatura pentru intervenţiile chirurgicale.

"Vrem să începem cu măcar patru, cinci medici specializaţi în cardiologie intervenţională. Avem deja doi specialişti în acest domeniu, iar alţi doi se pregătesc pentru astfel de proceduri. Este un proiect ambiţios, iar dacă lucrurile merg cum ne-am dori, până la finalul lui 2020 secţia ar trebui să fie funcţională", a precizat preşedintele CJ.

Cardiologia intervenţională este o ramură a cardiologiei ce permite tratarea pacienţilor prin soluţii minim-invazive, în care riscurile procedurii sunt reduse semnificativ. Cu ajutorul unor astfel de intervenţii se pot trata afecţiuni cardiologice precum cardiopatia ischemică, malformaţiile congenitale, insuficienţele cardiace, hipertensiunile arteriale, stenozele coronariene sau aortice. Unităţile USTACC sunt specializate în îngrijirea pacienţilor cardiovasculari aflaţi în stare critică sau cu disfuncţii cardiovasculare severe.

Citit 6871 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Octombrie 2019 11:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.