Galaţiul a mai pierdut un mare proiect imobiliar

Galaţiul a mai pierdut un mare proiect imobiliar
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Dezvoltatorul belgian Speedwell a depus actele pentru PUZ-ul unei clădiri de birouri, de 25.000 mp, în Băneasa, în care se vor investi 35 de milioane de euro, informează site-ul economica.net. Legătura acestei ştiri cu Galaţiul este că, astfel, oraşul nostru mai pierde un mare proiect imobiliar, ce urma să fie dezvoltat de compania belgiană în apropierea Drumului de Centură.

În acelaşi timp cu investiţiile pe care le are în plan în Bucureşti, Cluj şi Timişoara, belgienii de la Speedwell vor vinde terenurile de circa zece hectare pe care le deţin în Galaţi şi Râmnicu Vâlcea, pe care ar fi trebuit să fie dezvoltate, înainte de criză, parcuri de retail. Conform site-ului citat, "Speedwell negociază cu retaileri big box vânzarea celei mai mari părți din cele zece hectare deținute în Galați, iar restul va fi dezvoltat de companie cu același profil de proiect de retail big box. Terenul din Râmnicu Vâlcea cumpărat, în 2009, pentru circa 23 milioane de euro, a fost deja parcelat și va fi vândut dezvoltatorilor locali".

A zburat "Pelicanul"

Conform unui interviu acordat în 2016 de belgianul Didier Balcaen, managerul Speedwell, publicaţiei "Arena construcţiilor", proiectul care urma să fie dezvoltat la Galaţi sub numele "Pelican Park" urma să cuprindă circa 1.000 de apartamente şi un parc de retail cu o suprafaţă de 22.000 de metri pătraţi. Investiţia s-ar fi făcut pe terenul de aproximativ 100.000 de metri pătraţi situat pe Drumul de Centură, între cimitirul "Sf. Lazăr" şi strada Constantin Levaditti. În 2008, atunci când a fost cumpărat terenul, aici urma să se construiască primul mall din Galaţi. Conform informaţiilor de atunci, Primăria Galaţi emisese deja autorizaţia de construcţie pentru un complex comercial ce urma să găzduiască un hipermarket Cora, investiţia anunţată fiind estimată la 70 milioane de euro. Complexul urma să cuprindă, în afara hipermarketului, magazine, zonă de alimentaţie publică şi un mare garaj subteran.

A venit însă criza, apoi s-a construit Shopping City, aşa că belgienii s-au repliat. Parcul de retail ar fi urmat conceptul de "street mall", potrivit pentru Galaţi în contextul în care în oraş există deja un mall de mari dimensiuni şi nu mai avea sens construirea unui al doilea de aceeaşi anvergură. "Am decis să ne îndepărtăm de ideea de mall şi să regândim totul ca pe un proiect mixt, foarte potrivit pentru publicul larg şi pentru clasa de mijloc, dacă ne referim la partea rezidenţială. Parcul va cuprinde un hipermarket şi o serie de magazine mai mici, posibil un magazin de electronice şi electrocasnice sau de bricolaj.(...) Piaţa rezidenţială din Galaţi este foarte diferită, de exemplu, faţă de cea din Cluj. Apartamentele vechi se vând şi cu 500 de euro/mp. Din acest motiv, noul proiect rezidenţial nu îşi propune să fie unul de lux, cu atât mai mult cu cât îşi propune un volum mare de apartamente. Preţurile de vânzare se vor limita la 800-850 euro/mp. Vrem ca parcul de retail să funcţioneze ca un stimulent pentru a dezvolta în continuare ansamblul rezidenţial", explica managerul Speedwell, acum trei ani.

"Noi vedem Galaţiul ca pe «răţuşca cea urâtă», pe care toţi ceilalţi o trec cu vederea. Dacă te uiţi la statistici, nu există suficientă ofertă de retail, cu atât mai puţin de rezidenţiale noi, deci este loc destul", considera în 2016 Didier Balcaen, în interviul citat.

Din păcate, însă, toate aceste planuri pentru un proiect imobiliar în Galaţi au picat, aşa că, vrând-nevrând, se pare că rămânem în continuare "răţuşca cea urâtă".

Citit 10083 ori Ultima modificare Joi, 07 Noiembrie 2019 15:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.