Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
1 comentariu

Obținerea unui credit de nevoi personale este, în principiu, mult mai ușor de realizat decât a unuia garantat, așa-numitul credit ipotecar (fie că este acordat sau nu sub denumirea "Prima casă", program popular actualmente în România), dar pentru sume ce merg undeva până la maximum 140.000 de lei.

În prezent, mai toate băncile operează cu interogarea veniturilor clienților la ANAF, existând minime cerințe de vechime la actualul loc de muncă al celui interesat, trei sau șase luni, în funcție de procedurile instituției finanțatoare. Evident, pot exista și condiții legate de vechimea angajatorului, în general fiind acceptați cei cu peste un an de activitate neîntreruptă. În cazul persoanelor care lucrează în domenii ce impun un anumit nivel de confidențialitate al veniturilor (Ministerul Justiției, Ministerul de Interne, Ministerul Apărării Naționale, ca să prezentăm doar câteva exemple), apare necesitatea completării unei adeverințe de venit, mai ales dacă potențialul client nu are virament salarial la banca de unde solicită împrumutul. Odată clarificate aceste aspecte, trebuie să menționăm și importanța existenței unui istoric de plată pozitiv, care se verifică de către creditor, cu acordul clientului, la Biroul de Credit. Un istoric negativ de plată blochează persoana dornică la creditare pe perioade de timp direct proporționale cu întârzierile acumulate în trecut.

Etapa definitorie în acordarea împrumutului solicitat constă în calcularea (cu parametri asemănători la mai toate instituțiile de credit, cum ar fi vârstă, nivel al venitului, status civil, studii etc.) scoringului clientului interesat. În baza acestuia, el devine eligibil sau nu și, totodată, află și suma (exclusiv în moneda națională) pe care banca i-o poate acorda, apărând și situații în care aceasta este sub valoarea dorită inițial. De notat că reglementările BNR aplicabile în prezent recomandă menținerea unui plafon de creditare de maximum 40 la sută din veniturile clienților, luate individual sau pe familie. Odată realizat acordul de principiu dintre părți, intervine etapa de finalizare a procesului de creditare, atunci când are loc semnarea documentației propriu-zise și trimiterea dosarului către departamentul de analiză al băncii sau aprobarea sa pe loc, după caz.

În momentul de față, oferta celor mai cunoscute bănci comerciale din România pe acest segment de creditare comportă achitarea de către clienți a unor dobânzi cuprinse în general între 7 și 12 la sută pe an, în funcție de existența unui virament constant la instituția bancară creditoare, suma împrumutată și diverse alte criterii ce țin de profilul clientului, dar și de condițiile băncii. În fapt, dobânda propriu-zisă ce se achită peste valoarea efectivă a împrumutului contractat se situează undeva între 20-25 la sută din totalul acestuia la finalul perioadei contractuale, ce nu poate fi mai mare de 60 de luni, conform OUG nr. 50/2010.

De ceva vreme (circa doi ani și jumătate), recomandările specialiștilor în creditare se îndreaptă către semnarea contractelor de împrumut cu dobândă fixă, anulându-se din start riscul variațiilor ulterioare. Pentru a se informa, cei interesați nu au decât să consulte site-urile băncilor, pentru a compara costurile creditării, și, eventual, să apeleze la soluții de refinanțare, acolo unde s-ar impune. Unele dintre acestea oferă posibilitatea accesării aproape în totalitate on-line a împrumuturilor, iar, acolo unde nu este cazul, concretizarea se poate face cu un singur drum la bancă, sau apelând la brokeri autorizați, în balanță punându-se, de această dată, promptitudinea, corectitudinea și calitatea serviciilor oferite.

 
Citit 908 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Noiembrie 2019 17:22

1 comentariu

  • postat de ADYtza74 Miercuri, 13 Noiembrie 2019 15:48 5.13.184.*** Link la comentariu
    0
    0

    Mai pe scurt cei cu salariul minim (sot - sotie) se da?

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro