Cartierul Doja a fost uitat de autorităţi. Apartamente scumpe, investiţii lipsă (FOTO)
Foto: Bogdan Codrescu

Cartierul Doja a fost uitat de autorităţi. Apartamente scumpe, investiţii lipsă (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Căutată de toţi cei care vor să îşi cumpere un apartament într-un cartier bun, zona cuprinsă între străzile Siderurgiştilor, Nae Leonard, Gheorghe Doja şi Anghel Saligny aşteaptă cu mare nerăbdare schimbarea. În ciuda faptului că aici apartamentele au preţuri extrem de mari, restructurarea urbană se lasă aşteptată, spre disperarea celor care locuiesc în acest cartier.

Gropi în asfalt, borduri distruse sau chiar lipsă, rampe de urcare făcute doar de amorul artei şi în locuri în care nu ar fi nevoie, fără a putea fi efectiv folosite, capace metalice imense sau bucăţi mari de beton care acoperă gurile de vizitare din subteran, carosabil neasfaltat de ani de zile. Toate, condimentate cu nepăsarea unora dintre locuitorii zonei, care încă îşi aruncă gunoaiele la întâmplare. La toate acestea se adaugă şi nepăsarea autorităţilor, care au uitat că şi acesta este tot un cartier al oraşului european în care trăim.

Unul dintre cititorii veniţi la întâlnirea de joi, de la chioşcul de ziare din Doja, a ţinut să menționeze câteva dintre problemele majore ale zonei. „Trotuarele nu au mai fost asfaltate de zeci de ani. Ne rupem picioarele pe aici, mai ales că avem şi stâlpi care nu mai au becuri, iar noaptea este întuneric beznă. Am tot solicitat la primărie, dar nimeni nu a schimbat becurile arse”, ne-a spus cititorul nostru. 

Mai mult, oamenii solicită ajutorul celor de la Gospodărire Urbană pentru a îndepărta un pericol iminent. „În parcul de la blocul SD6A este o salcie care este crescută pe o staţie de înaltă tensiune. Are o creangă ruptă, care stă chiar pe firele electrice, iar atunci când plouă face flamă. Este un real pericol, poate oricând să ia foc. Tot acolo sunt şi doi copaci care trebuie, neapărat, curăţaţi sau tăiaţi. Unul este aproape uscat şi riscă să cadă peste faţada blocului la cea mai mică adiere de vânt”, ne-a spus un alt cititor. 

Totodată, locatarii de la Blocul SD6A, dar şi cei de la blocurile învecinate, se plâng de faptul că parcul aferent imobilului este lăsat de izbelişte. „Noi ne-am ocupat ani de zile de acest parc. A venit cineva de la primărie şi ne-a spus că este domeniu public şi că noi nu avem voie să ţinem închis parcul. De atunci au pus două bănci, între timp ruginite, dar nimeni nu a mai venit să facă şi curăţenie. Cei care au câini îşi aduc aici animalele să se plimbe şi să îşi facă nevoile. Nimeni nu curăţă după animale, aşa că este plin de mizerie în parc”, ne-au spus, supăraţi, oamenii. 

Locatarii speră ca acest parc să se transforme într-un spaţiu de relaxare pentru ei, dar asta este destul de greu de realizat, mai ales că vis-a-vis este şi ghena de gunoi.

Liniştea vine târziu şi este spulberată devreme

Lipsa investiţiilor este o mare problemă în cartierul cuprins între strada Gheorghe Doja şi Strada Anghel Saligny. Pe lângă faptul că oamenii îşi doresc şi ei străzi asfaltate şi trotuare care să nu mai aibă capcane la fiecare pas, locuitorii din zonă mai au o doleanţă. Renunţarea la linia de tramvai, care le-a terorizat efectiv viaţa.

Oamenii cer înlocuirea tramvaielor cu autobuze, astfel încât să aibă şi ei parte de linişte. "Locuiesc în această zonă de foarte mulţi ani, apartamentul meu fiind poziţionat chiar spre strada Siderurgiştilor, spre linia de tramvai. Seara se face linişte abia după oara 23,30, când se retrage ultimul tramvai, iar vacarmul începe a doua zi de la ora 04,00. O cunoştinţă mi-a povestit că, după ce s-a scos tramvaiul de pe strada Anghel Saligny, a crezut că este raiul pe pământ, aşa era de linişte în case. Noi trăim încă într-un zgomot infernal, am vrea să vină autorităţile şi să facă măsurători, dar nu mai rezistăm aşa. În plus, calea de rulare a tramvaielor este extrem de uzată, la fel şi mijloacele de transport în comun”, ne-a povestit Stancu Barbu, unul dintre locatarii din zonă. 

Oameni au acum parte de un pic de linişte. Şi asta pentru că circulaţia pe strada Frunzei este închisă, iar tramvaiele nu mai pot circula. Situaţia va reveni însă la „normal” după ce va fi reparată strada afectată de explozia de la fosta staţie Peco. „Nu a anunţat nimeni cum şi cu ce se circulă pe traseul 39. Oamenii sunt debusolaţi pentru că nu ştiu cum să procedeze”, ne-a spus un gălăţean. 

Chiar dacă acum nu circulă tramvaiele, calea de rulare pune mari probleme şoferilor care sunt nevoiţi să traverseze intersecţia din Doja. „Şinele sunt ieşite din asfalt şi rişti oricând să îşi tai cauciucurile. Te fereşti de o groapă, că sunt peste tot, şi treci peste şina de tramvai, iar apoi, cel mai probabil, ajungi şi pe la vulcanizare”, ne-a mărturisit un şofer. 

Oamenii au şi propuneri pentru autorităţile locale, propuneri care ar rezolva mai multe probleme o dată. „Ar fi bine să scoată linia de tramvai şi să lărgească astfel strada. Dacă ar face aşa, se pot amenaja, pe banda unu de circulaţie, parcări, pentru că în zona asta este extrem de dificil cu parcatul maşinilor. Dacă ar face, de aici şi până la patinoar, parcare pe prima bandă, atunci s-ar rezolva situaţia pentru mii de maşini, iar şoferii nu şi-ar mai lăsa autoturismele pe trotuare”, a adăugat Stancu Barbu. 

Ce-i drept, lipsa locurilor de parcare este general valabilă în tot oraşul. Soluţia propusă de cititorul nostru este demnă de luat în calcul. Pe de altă parte, reabilitarea liniei de tramvai, în aşa fel încât aceasta să nu mai fie atât de gălăgioasă şi înlocuirea tramvaielor cu unele noi şi performante sunt de asemenea soluţii, şi încă unele care sunt şi de natură să protejeze mediul, ştiut fiind că transportul electric este o variantă verde, utilizată cu succes în toată Europa. Trebuie doar ca autorităţile locale, care sunt în măsură să realizeze schimbările, să fie pe recepţie şi să se plieze atât pe dorinţele oamenilor, cât şi pe soluţiile viabile şi în viitor.

Un parc pentru un cartier întreg

Prichindeii din această zonă nu au prea mari posibilităţi de joacă. Trotuarele sunt ocupate de maşini, pe stradă circulă alte maşini, iar singurul loc de joacă amenajat special pentru ei devine neîncăpător după-amiaza, fiind luat cu asalt de copii de toate vârstele. Pe lângă faptul că este extrem de aglomerat, parcul prezintă şi foarte multe pericole pentru cei mici. Astfel, părinţii trebuie să fie foarte atenţi ca micuţii să nu se rănească sau să nu ducă la gură ceva aruncat cu o seară înainte de adulţii care îşi petrec aici timpul liber, la o bere.

Trotuare transformate în parcări

Locurile de parcare reprezintă o problemă a întregului oraş. În această zonă, însă, unde nici măcar nu există prea multe garaje care să poată fi demolate, lipsa locurilor de parcare pare mult mai acută. Maşinile s-au înmulţit considerabil, iar şoferii le parchează pe unde apucă, de multe ori trotuarele, şi aşa distruse, fiind locurile salvatoare. Asta în ciuda faptului că pietonii sunt astfel obligaţi să circule pe carosabil, trotuarele fiind "cucerite" efectiv de maşini.

Mai grav este faptul că unii şoferi dau dovadă de inconştienţă şi parchează fără să ţină seama că obturează vizibilitatea celorlalţi participanţi la trafic. Astfel, vezi maşini lăsate chiar lângă sau pe trecerile de pietoni (pe strada Nae Leonard sunt patru treceri de pietoni) uitând atât de Codul rutier, cât şi de regulile bunului simţ. De asemenea, autoturismele sunt postate chiar în curbe, creând astfel premisele unui accident.

Bodega care afumă cartierul

La intersecţia străzii Nae Leonard cu strada Cluj a apărut, de câţiva ani, o cârciumă de cartier. Mai nou, proprietarul şi-a montat în curte şi un grătar, că berea nu merge bine fără mici. Apariţia grătarului i-a forţat pe locatarii din zonă să îşi ţină, toată vara, ferestrele închise. Şi asta pentru a evita ca mirosul de mici şi friptură să le intre în apartamente. Dacă ziua fumul este problema, noaptea, zgomotul produs de cheflii până la ore târzii este mai mult decât supărător pentru locatari. 

Joi venim în Bariera Traian

Cotidianul "Viaţa liberă" continuă raidurile în cartierele Galaţiului, pentru a afla direct de la cititori care sunt problemele cu care se confruntă în zona în care locuiesc. Astfel, joi, 19 decembrie, între orele 9,00 şi 9,30, vă aşteptăm la chioşcul nostru din Bariera Traian, pentru a ne spune care sunt principalele nemulţumiri şi probleme din cartierul dumneavoastră, dar şi pentru a le sugera autorităţilor ce pot face pentru remedierea lor.

În cazul în care nu reuşiţi să ajungeţi la întâlnirea săptămânală din cartierele gălăţene, pentru a ne spune, faţă în faţă, ce vă deranjează în zona în care locuiţi şi cum pot fi îndreptate lucrurile, ziarul "Viaţa liberă" vă pune la dispoziţie o adresă de e-mail la care puteţi face sesizări. Astfel, este suficient să scrieţi sesizarea dumneavoastră pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., de unde va fi preluată şi verificată, în vederea publicării, desigur, cu un punct de vedere din partea autorităţilor în drept. Vă mulţumim!

Citit 15608 ori Ultima modificare Marți, 17 Decembrie 2019 20:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.