Demolarea Mehid nu trece de faza hârtiilor

Demolarea Mehid nu trece de faza hârtiilor

Evaluaţi acest articol
(16 voturi)
3 comentarii

Dosarul întocmit pentru demolarea ruinelor fostei întreprinderi Mehid de pe bd. Coşbuc nr. 256 a fost depus la Registratura Primăriei Galaţi în data de 4 iulie 2019, pentru a fi eliberată autorizaţia de demolare. Au trecut de atunci mai bine de şase luni, iar autorizaţia nu a fost eliberată nici până acum, deoarece „lipseşte acordul de la Protecţia Mediului”, iar fantoma Mehidului încâ bântuie Galaţiul.

Lăsată în părăsire în ultimii zece ani, la cheremul boschetarilor şi al hoţilor, suprafaţa de peste trei hectare a fostei întreprinderi de echipamente hidraulice Mehid a ajuns cea mai mizerabilă zonă a Galaţiului, toxică, periculoasă pentru toţi gălăţenii care locuiesc în jur. Iată de ce, în vara anului trecut, atunci când Corneliu Mangalea, patronul Mehid, făcea marele pas aşteptat de tot Galaţiul şi depunea la Primărie dosarul pentru demolarea ruinelor de pe Coşbuc, totul părea o chestiune de scurtă durată, de două-trei luni. Mai ales că, la acea dată, se vorbea de vânzarea terenului ca despre o afacere serioasă, fiind vehiculate numele unor potenţiali investitori de genul Decathlon sau al unor dezvoltatori imobiliari care ar fi urmat să construiască altceva în loc.
S-a spus atunci, imediat după data de 4 iulie, că dosarului depus îi mai lipsea „numai un document de la direcţia locală de taxe şi impozite a municipalităţii”. O lună mai târziu, în august 2019, dosarul pentru demolare s-a împiedicat de un alt hop: un echipament electric al SDEE Muntenia Nord Galaţi, un distribuitor „important”, imposibil de desfiinţat şi scump de mutat. „Din verificarea efectuată la sediul fostei societăți Mehid SA, situat în strada George Cosbuc nr. 256, a rezultat existența unui punct de distribuție de 6 kV (medie tensiune) respectiv PD 15, punct de distribuție integrat în alimentarea cu energie electrică a fostei societăți SC Mehid SA, fiind pus în funcțiune în anul 1970 și aflat în gestiunea SDEE Galați. Punctul de Distribuție PD 15 este integrat în schema de alimentare cu 6 kV a municipiului Galați, fiind un nod energetic important și, prin urmare, nu poate fi „desfiinţat”. În condițiile în care va fi luată în calcul o lucrare de mutare a instalațiilor electrice aferente PD 15 într-o alta incintă, nu putem estima durata exactă, deoarece acest lucru presupune întocmirea unui proiect, obținerea de avize și autorizații, iar apoi execuția propriu-zisă a lucrării. Ordinul ANRE nr. 25/22.06.2016 stabilește în sarcina solicitantului obligația de plată a costului lucrărilor de deviere, mutare sau modificare a instalațiilor electrice”, aşa răspundea SDEE Muntenia Nord Galaţi la solicitarea „Vieţii libere”.
În consecinţă, s-a hotărât să se meargă înainte cu o demolare parţială şi să se „radă” tot, cu excepţia acelui echipament Electrica, până când acesta va fi mutat. Dar tot mai erau necesare nişte hârtii, conform precizărilor de atunci ale Biroului de presă al Primăriei Galaţi pentru ziarul nostru: „o expertiză tehnică din partea SDEE Muntenia Nord, un acord oficial din partea creditorilor conform sarcinilor înscrise în cartea funciară, un act administrativ din partea autorităţii competente pentru protecţia mediului, o dovadă de achitare a taxelor legale, în valoare de 60,55 lei”.
Acum, la peste jumătate de an de la (prima) depunere a dosarului de demolare a Mehid, am cerut Primăriei să ne precizeze stadiul în care se află obţinerea autorizaţiei de demolare. „Încă nu a fost prezentat acordul de mediu şi, implicit, nu s-a emis autorizaţia de demolare”, ne-a răspuns, scurt, Biroul de presă al municipalităţii.
La rândul său, Carmen Sandu, directorul executiv al Agenţiei de Protecţia Mediului Galaţi, ne-a spus că dosarul Mehid, depus la APM în septembrie 2019, „este în procedură”. „Pe 30 decembrie am cerut completări, nu ne-a fost trimis nimic până acum”, a încheiat şefa APM Galaţi.
În aceste condiţii, în care dosarul pentru demolarea Mehid nu a reuşit încă să „biruie” faza hârtiilor, ne putem întreba când şi, mai ales, dacă se va mai face o demolare a ruinelor respective. Mai ales că oportunităţile de afaceri apar, dar mai şi dispar, nu sunt valabile o veşnicie.

Citit 5895 ori Ultima modificare Luni, 27 Ianuarie 2020 18:12

3 comentarii

  • postat de Dechatlon Miercuri, 22 Ianuarie 2020 19:38 89.137.136.*** Link la comentariu
    2
    2

    Acolo trebuie sa se faca un magazin Dechatlon. e cea mai buna solutie. si spatiul ramas sa fie o sala acoperita pentru alergare si sport. Nu avem unde sa alergam iarna.

    Raportează
  • postat de Stan Cristian Miercuri, 22 Ianuarie 2020 17:29 86.124.204.*** Link la comentariu
    0
    5

    De 15 ani terenul ala imens zace parasit si in ruine, Primaria doarme. Zeci de sesizari facute la Garda de Mediu, la Primarie, la Politie si degeaba. Este si gradinita privata Alex, pe strada Unirii, fix langa focarul de infectie, si nimeni nu ia nicio masura in legatura cu aceasta proprietate fantoma. Toti "asteapta raspuns" de la alta institutie, si mai avem si Shopping City Galati langa, se vede oribil... felicitari Galati ! Trebuia sa schimbam borduri in Centru, asta era prioritar !

    Raportează
  • postat de Mihaela Miercuri, 22 Ianuarie 2020 00:52 86.125.62.*** Link la comentariu
    1
    47

    Interese, interese si iar interese. Inca nu a venit sorocul sa dispara fantoma de la opera.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.