Toate spitalele din Galaţi sunt în carantină

Toate spitalele din Galaţi sunt în carantină
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Conform hotărârii Grupului de suport ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, şi ultimele unităţi sanitare unde mai era permis acesul aparţinătorilor şi-au închis porţile. De luni, 9 martie, vizitatorii nu mai au voie să intre nici în Spitalul de Urgenţe, dar nici la Boli Infecţioase sau la Psihiatrie.

Paza bună trece primejdia rea, iar pentru preîntâmpinarea intrării în contact a bolnavilor cu persoane posibil expuse la infecţia cu coronavirus s-a decis ca accesul vizitatorilor în toate unităţile medicale să fie interzis. Măsura adoptată în Galaţi la unele unităţi anterior datei de 6 martie, când s-a decis instituirea carantinei, este implementată, de ieri, la nivelul tuturor spitalelor.

Vestea nu a fost prea bine primită la cea mai mare unitate medicală a judeţului, Spitalul de Urgenţă, unde vizitatorii au profitat de faptul că instituţia are numeroase căi de acces, pe care au încercat să le folosească, înainte ca măsurile de pază să fie instituite la toate intrările. Mulţi au intrat prin Policlinică, unde nu se poate interzice accesul, fără a conştietiza că pot reprezenta surse de infectare. Încercările lor de a ajunge în spital au fost oricum limitate, pentru că nu se poate ajunge în incinta secţiilor. În cursul dimineţii de luni, conducerea unităţii medicale şi firma care se ocupă de paza spitalului încercau să găsească modalităţi de a "închide" toate căile de acces. Încercările păreau să fi dat rezultate, pentru că, la orele amiezii, câteva zeci de vizitatori aşteptau la poarta spitalului, încercând sau sperând să poată intra în contact cu rudele internate.

Porţi închise la alte cinci spitale

Spitalul de Pneumoftiziologie şi Spitalul Militar sunt unităţile care au restricţionat accesul vizitatorilor înainte de măsura dispusă pe 6 martie. La TBC, accesul a fost interzis de pe 24 februarie, intrarea în unitate fiindu-le permisă doar aparţinătorilor bolnavilor în stare foarte gravă, în baza unui bilet de voie de la medic şi cu echipament de protecţie de la spital, iar la Militar s-au restricţionat vizitele de pe 2 martie. În carantină au intrat, de luni, 9 martie, şi Spitalul de Pediatrie, dar şi spitalele de Psihiatrie şi de Boli Infecţioase, care anunţă interzicerea vizitelor aparţinătorilor până pe 31 martie 2020.

 

Citit 19325 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Martie 2020 23:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.