ALARMANT | Două secţii ale Spitalului Judeţean Galați, închise de coronavirus. Focar confirmat, pacienţi retestaţi

ALARMANT | Două secţii ale Spitalului Judeţean Galați, închise de coronavirus. Focar confirmat, pacienţi retestaţi
Nu se mai fac internări pe cardiologie şi chirurgie generală 2
Evaluaţi acest articol
(33 voturi)

Un nou focar de coronavirus în Galaţi. De data a aceasta este vorba despre Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei", unde au fost confirmate recent 10 cazuri de infectare cu Covid-19. Cadrele medicale fac parte din mai multe secţii, dar două - Cardiologie şi Chirurgie generală 2 - au fost cele mai afectate, aceste secţii fiind deja închise pentru pacienţi. Mai mult, atât cadrele medicale, cât şi pacienţii din cele două secţii vor fi testaţi, iar pacienţii care vor avea teste negative şi nu reprezintă urgenţe vor fi externaţi.

Focarul din Spitalul Judeţean ne-a fost confirmat de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, care face şi o anchetă epidemiologică, pentru identificarea tuturor contacţilor celor confirmaţi cu coronavirus. "Vorbim de un focar la Spitalul Judeţean. Sunt două secţii, într-una sunt cinci cadre şi în alta sunt trei cadre. În momentul de faţă, ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare, tot personalul medico-sanitar şi de îngrijire, alături de pacienţi, intră în testare. Cei pozitivi vor fi transferaţi în spitalele-suport. În continuare, pacienţii care se află în cele două secţii vor fi din nou testaţi, se va efectua dezinfecţie terminală, secţiile se vor închide pe perioada dezinfecţiei, iar contacţii vor fi monitorizaţi prin medicii de familie", ne-a declarat Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al DSP Galaţi.

Nu se mai fac internări

Situaţia este gravă în spital, iar conducerea unităţii medicale a luat şi primele măsuri pentru a se limita răspândirea virusului. "Avem confirmate 10 cadre medicale - şapte asistente, două îngrijitoare şi un medic rezident - din UPU, Cardiologie şi Chirurgie generală 2. Boala a fost luată, mai mult ca sigur, prin transmitere intracomunitară. Ca măsuri imediate s-a propus testarea atât a personalului, cât şi a pacienţilor, triajul zilnic al personalului şi al pacienţilor, dezinfecţiile terminale şi reinstruirea personalului", ne-a declarat dr. Ionuţ Băneşanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Galaţi.

Mai mult decât atât, conducerea spitalului a decis să nu mai facă internări în cele două secţii afectate, respectiv Cardiologie şi Chirurgie generală 2. "S-a decis restricţionarea internărilor, în primul rând în secţiile de Cardiologie şi Chirurgie generală 2. Se vor interna doar cazurile strict urgente. Se vor face şi dezinfecţiile terminale, dar au fost impuse măsuri imediate în secţiile considerate focar", a conchis dr. Ionuţ Băneşanu.

Pacienţii care au nevoie de chirurgie mai au şi alte posibilităţi, în spital fiind mai multe secţii cu acest profil. Din păcate, însă, cei care au nevoie de cardiologie şi nu reprezintă urgenţe mai au de aşteptat până vor putea fi internaţi în spital, iar cei care sunt acum în spital vor fi externaţi, dacă nu sunt cazuri urgente şi au teste negative în urma retestării.

Zeci de cazuri în fiecare zi

Situaţia epidemiologică la Galaţi este din ce în ce mai sumbră, iar asta arată că sunt extrem de mulţi cei care nu respectă regulile impuse de autorităţi. Se vede acest lucru şi în numărul mare de confirmări zilnice. Mai exact, în ultimele 24 de ore, 35 de gălăţeni au primit rezultate pozitive la testarea pentru coronavirus. Astfel, cu 99 de cazuri confirmate în ultimele trei zile, Galaţiul a ajuns la 952 de cazuri de Covid-19. Dintre persoanele confirmate, 582 s-au vindecat, iar 89 au decedat. Trebuie precizat şi faptul că, în ultimele 48 de ore, au fost efectuate 315 teste, numărul total de teste ajungând la 9.808.

De asemenea, Direcţia de Sănătate Publică are în monitorizare 1.698 de persoane, cu 51 mai mult faţă de raportarea de miercuri, aflate în izolare la domiciliu şi 24 de persoane aflate în centrele de carantină.

În acest context, gălăţenii sunt rugaţi să respecte cele trei reguli de bază în lupta împotriva coronavirusului: distanţarea socială, purtarea măştilor de protecţie în spaţiile închise şi în mijloacele de transport în comun şi spălatul cât mai des pe mâini.

Foto: Marian Calestru

Citit 17115 ori Ultima modificare Sâmbătă, 04 Iulie 2020 02:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.