Spuneam, într-un articol recent pe tema ştirilor false, că acestea sunt de două tipuri: dezinformări voite şi informaţii false transmise din neştiinţă sau insuficientă verificare. Mă voi opri astăzi asupra ştirilor false născute din neştiinţă, fără intenţia de a induce în eroare.
Cu ceva ani în urmă, când oamenii din redacţie erau mai mulţi şi timpul mi-o permitea, obişnuiam să le dau începătorilor o informaţie falsă sau parţial eronată, numai ca să văd cât de mult o verifică şi dacă ajung să afle adevărul. Lecţia pe care reporterii începători o învăţau astfel era valoroasă: indiferent cine îţi dă informaţia, chiar şi o persoană pe care o cunoşti şi în care crezi, aceasta trebuie verificată. Nu neapărat fiindcă persoana respectivă vrea să te inducă în eroare (deşi, uneori, este cazul), ci pur şi simplu pentru că, deşi ea crede că îţi spune adevărul, informaţia pe care o transmite poate fi falsă. Iar publicarea ei ca atare nu doar că va însemna o pierdere a credibilităţii pentru autor şi publicaţie, dar poate determina o tragedie.
Să luăm doar variante, una ipotetică, alta, reală, întâmplată recent în redacţie.
În prima situaţie, vedem pe reţelele de socializare că a avut loc un accident rutier grav, cu victime. Martorii au postat fotografii, poate chiar şi filmări ale incidentului, şi toţi susţin că au decedat patru persoane, ocupante ale unuia dintre autoturismele implicate. Informația începe să se rostogolească în mediul on-line, timpul presează, iar poliţia nu confirmă decesul victimelor. Ce facem? Ne asumăm riscul ca informaţia să nu fie reală, dar o dăm, totuşi, ca să nu pierdem vârful de audienţă? Sau aşteptăm confirmarea ori infirmarea decesului victimelor, cu riscul de a lansa informaţia prea târziu? Răspunsul stă în comentariul unei foste colege, din primii mei ani de presă: "Mortul din groapă nu-l mai întorci!". Cu alte cuvinte, în niciun caz nu spunem că au murit nişte oameni, dacă nu există confirmarea clară a acestui fapt. Cineva din familia victimelor ar putea avea o reacţie dramatică la aflarea veştii, care s-ar dovedi apoi nereală. Putem publica faptul că a avut loc un accident de circulaţie grav, că există victime, dacă acest lucru ne este confirmat, dar starea lor va trebui să aştepte o confirmare oficială. În mod ideal, nimeni nu ar trebui să publice, nici măcar pe reţelele de socializare, o informaţie despre care nu ştie 100 la sută dacă este reală. De aceea, data viitoare când sunteţi martorii unui accident rutier, luaţi în calcul că poate ceea ce vedeţi, din locul în care vă aflaţi, nu vă oferă tabloul complet al incidentului.
Al doilea caz este unul cu care ne-am confruntat, pe viu, acum câtva timp, în redacţie. Întrucât pandemia de coronavirus a suspendat pentru o lungă perioadă de timp toate evenimentele culturale, oamenii de cultură au devenit, pentru o vreme, absenţi din peisajul urbei. În aceste condiţii, despre o personalitate marcantă a vieţii culturale s-a auzit că ar fi decedat, informaţia părând destul de veridică, mai ales că persoana era suferindă şi mai vârstnică. Deşi informaţia părea să vină din mai multe surse, mergând pe fir, am descoperit că de fapt cineva presupusese că persoana a decedat, doar fiindcă altcineva fusese însărcinat cu anumite atribuţii ale persoanei într-un for cultural. În realitate, după cum am aflat în urma unor verificări, atribuţiile cu pricina fuseseră delegate fiindcă persoana urma să lipsească o vreme, într-adevăr, din motive de sănătate.
În ambele situaţii menţionate, verificarea insuficientă a informației primite de către jurnalist ar fi putut cauza neplăceri serioase. De menţionat că există multe site-uri, agregatoare de ştiri etc, care nu verifică informaţia. De aceea, dacă citiţi o ştire dintr-o sursă necunoscută, verificaţi dacă aceasta apare şi pe site-uri cunoscute, cu autori reali, cu sediu fizic existent. Dacă nu, probabilitatea ca ştirea să fie falsă este destul de mare. În astfel de situații, cea mai înțeleaptă opțiune este să nu dați informația mai departe. Fiecare dintre noi are puterea de a opri lanțul dezinformării.
