Patru remorchere pentru AFDJ Galaţi, lansate la apă în Turcia. Nave de intervenţie pentru administraţia fluvială
Foto: AFDJ Galaţi

Patru remorchere pentru AFDJ Galaţi, lansate la apă în Turcia. Nave de intervenţie pentru administraţia fluvială
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

În şantierele navale din Tuzla şi Eregli, din Turcia, au fost recent lansate la apă cele patru remorchere multifuncţionale cu clasă de gheaţă (două fluviale şi două maritime), destinate Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi. În total, este vorba de contracte în valoare de aproximativ 100 milioane de lei (exclusiv TVA), cea mai mare parte a finanţării (85 la sută) fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.

În cadrul proiectelor de modernizare a flotei AFDJ Galaţi, a fost cuprinsă, în 2018, şi lansarea procesului de achiziţie a patru remorchere care să crească capacitatea de intervenţie a administraţiei fluviale, atât în punctele critice care apar în perioadele secetoase, cât şi pentru eliberarea şenalului navigabil de gheţuri, pe timp de iarnă. De asemenea, navele ar urma să asigure, în cazul apariţiei unor solicitări, şi operaţiuni de remorcaj, intervenţii pentru dezeşuări de nave şi convoaie, stingere de incendii la bordul navelor sau la cheu etc.

Planul era de a asigura două remorchere - cu un pescaj mai mic, dar puternice - pentru sectorul fluvial, şi două remorchere, mai mari, pentru sectorul maritim al Dunării şi zona de coastă a Mării Negre.

În urma licitaţiilor din cadrul proiectului, execuţia remorcherelor fluviale a fost adjudecată, pentru un contract de 35,14 milioane de lei (fără TVA), de firma constănţeană Tehnorex Internaţional SA, în parteneriat cu şantierul naval Celiktrans Deniz Inşaat Ltd. Tuzla, din Turcia. Din punct de vedere tehnic, remorcherele fluviale vor avea o lungime de 27,5 metri, lăţime 8,6 metri, pescaj maxim 2 metri, tracţiune de 21 tone forţă şi o propulsie cu două motoare ce dezvoltă o putere totală de 1.800 CP.

Contractul pentru remorcherele maritime, în valoare de 633,10 milioane de lei (fără TVA), a fost adjudecat tot de un şantier naval din Turcia, respectiv Med Marine Kilavuzluk ve Romorkor Hizmetleri Inşaat Sanayi Ve Ticaret Anonim Şirketi, din Eregli. Remorcherele maritime sunt proiectate cu o lungime de 30 metri, lăţime 10,5 metri, pescaj maxim 4,65 metri, tracţiunea la cârlig de 55 de tone forţă fiind asigurată de două motoare, cu o putere totală de 5.100 CP.

Construcţia navelor se face sub supravegherea Autorităţii Navale Române şi în conformitate cu regulile Societăţii de Clasificare Bureau Veritas, cu privire la navigaţia prin gheaţă, pentru a putea obţine notaţia clasa IA, pentru remorchere fluviale, respectiv, IA Super, pentru remorcherele maritime.

"În mod normal, aceste nave ar fi trebuit să fie gata la sfârşitul anului 2020, dar din păcate au apărut probleme induse de epidemia de coronavirus. Prin urmare, prin acte adiţionale, s-au acordat o serie de prelungiri în termenii de livrare. Astfel, remorcherele maritime - unde lucrările sunt mai avansate - ar urma să fie gata undeva în luna februarie, iar remorcherele fluviale vor fi gata în cursul lunii iunie", ne-a explicat actualul director al AFDJ Galaţi, Sorin Creţu.

Cele patru remorchere au fost lansate la apă la sfârşitul lunii decembrie, fiind făcută şi o recepţie parţială, ocazie cu care s-au şi decontat o parte din lucrări. Pentru navele fluviale s-a achitat 6 la sută din valoarea contractului, respectiv 2,1 milioane de lei, iar pentru navele maritime s-a achitat 20 la sută din valoare, respectiv 12,62 milioane de lei.

În prezent, la bordul navelor se lucrează la montarea şi punerea în funcţiune a tuturor echipamentelor specifice de intervenţie şi navigaţie. Navele vor fi dotate cu macarale pentru operaţiuni navale şi portuare, vinciuri de manevră, tunuri de stins incendii, echipamente moderne de navigaţie, comunicaţie şi monitorizare a motoarelor principale şi auxiliare.

Citit 6015 ori Ultima modificare Vineri, 29 Ianuarie 2021 00:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.