Sală de sport şi sală de mese de peste un milion de euro(FOTO)

Sală de sport şi sală de mese de peste un milion de euro(FOTO)
Evaluaţi acest articol
(29 voturi)

O sală de sport, cu tribună pentru 170 de spectatori la parter şi sală de mese pentru aproape 300 de copii la demisol, investiţie după standarde europene, în culori vii, care a costat 5,5 milioane de lei, a fost inaugurată ieri la Şcoala nr. 28, care devine, astfel, primul gimnaziu din Galaţi unde elevii vor putea servi prânzul.  

"Doresc oricărui director să treacă printr-un astfel de moment de bucurie, să-şi vadă visul cu ochii. E rodul a 15 ani de speranţe şi aşteptări, al unei munci susţinute din partea constructorului. Am fotografii cu fiecare moment. Atunci când s-au făcut măsurătorile pentru studiul de fezabilitate, cu prima cuvă de pământ când s-au început săpăturile. Am venit în pandemie tot timpul să văd cum merg lucrările. Este o mare realizare pentru cei peste 1.000 de elevi ai şcolii, pentru profesori şi pentru părinţi", ne-a declarat directoarea instituţiei, Camelia Bucşă.

Un parchet strălucitor, o tribună cu scaune viu colorate, plase de protecţie, spaţiu larg şi luminos, vestiare şi duşuri impecabile la subsol, dar şi spaţiu pentru sala de mese (încă nedotată cu mobilier) sunt lucruri care au intrat de ieri în dotarea Şcolii nr. 28. Un lucru normal, pentru alte ţări civilizate, pentru noi, gălăţenii ceva deosebit, având în vedere faptul că numai câteva şcoli se pot lăuda cu sală de sport, dar nu şi cu sală de mese. 

"Clădirea nou construită are o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați. La parter este sala de sport prevăzută cu gradene pentru 170 de spectatori, suprafață de joc modernă cu panouri de baschet și cu porți de handbal, grup sanitar și vestiare, fiind racordată la rețelele de utilități. Sala de mese a fost amenajată la demisol și are o capacitate de 286 de locuri, având o zonă pentru primirea și distribuirea mâncării, spălător pentru mâini și grup sanitar.

Clădirea este dotată cu sistem de ventilație și de climatizare, iar iluminatul este unul economic, tip LED. De asemenea, a fost amenajată și o rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități. Lucrările, în valoare de aproximativ 5,5 milioane de lei cu TVA, au fost executate de către SC Criomec SA", se precizează în comunicatul Primăriei.

La inaugurare, primarul Ionuţ Pucheanu a lăudat echipa de la Criomec, care nu numai că s-a încadrat în termen, dar a predat investiţia mai devreme cu o lună, dar şi pe directoarea şcolii, pentru modul în care a ştiut să fie insistentă, fără a deveni însă supărătoare. 

Directorul general al Criomec, Alexandru Şerban, a spus că, împreună cu arhitectul Cristian Salmen şi echipa sa, s-au inspirat din ceea ce s-a construit în Occident. "A fost un tur de forţă să realizăm o asemenea lucrare într-un an. Arată ca în statele din Europa de vest. Ar fi bine să se construiască mai multe astfel de săli, poate aşa vor rămâne tinerii în ţară".

Inginerul constructor Alexandru Dobrescu ne-a asigurat că s-au folosit cele mai noi tehnologii, după standarde europene şi clădirea nu va avea de suferit de pe urma ploilor. "Mergeţi şi vă uitaţi la demisol. Nu s-a infiltrat un singur strop de apă nicăieri. Dacă ar fi fost probleme, s-ar fi văzut la vestiare, în sălile de mese de dedesubt", a precizat Alexandru Dobrescu, garantând că lucrarea pe care a supervizat-o este trainică.

Cel care ne-a condus fericit la demisol pentru a ne arăta toate camerele a fost profesorul de Educaţie fizică, Alexandru Ciocan: "E a doua mea casă şi e nouă. E un vis pe care l-am văzut înfăptuit. Se lucrează altfel într-o asemenea locaţie cu clase de peste 30 de elevi".

Citit 8351 ori Ultima modificare Joi, 29 Iulie 2021 12:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.