A fost demis prefectul Gabriel Panaitescu

A fost demis prefectul Gabriel Panaitescu
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Guvernul a demis joi, prin Hotărâre de Guvern, toți prefecții și subprefecții USR PLUS, au declarat pentru HotNews.ro surse guvernamentale. USR PLUS avea 14 prefecți și 28 de subprefecți, iar pentru demiterea lor era necesară o hotărâre de Guvern. Premierul Florin Cîțu a precizat că nu vor fi numiți alți prefecți, ci atribuțiile lor vor fi preluate de subprefecți.

La Galați, cel de-al treilea mandat al lui Gabriel Aurelian Panaitescu nu a durat decât puțin peste jumătate de an, în condițiile în care a fost numit, cu sprijinul USR PLUS, la începutul lunii martie. În trecut, celelalte două mandate ale sale la șefia Instituției Prefectului au fost obținute cu susținerea PNL.

Cei doi subprefecţi liberali de Galaţi, care vor prelua atribuţiile lui Panaitescu, sunt Paul Cristea şi Andra Costache.

Citit 5894 ori Ultima modificare Vineri, 10 Septembrie 2021 23:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.