Primăria vrea să continue monitorizarea Falezei

Primăria vrea să continue monitorizarea Falezei
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Deşi a obţinut fonduri europene pentru realizarea documentaţiei de modernizare a Falezei Dunării, Primăria Galaţi nu renunţă la monitorizarea ei, pentru acest serviciu derulându-se o licitaţie publică. Valoarea estimată a contractului este de 164.000 de lei fără TVA, ofertele sunt aşteptate până pe 31 ianuarie 2022, iar criteriul de atribuire este „preţul cel mai scăzut”.

„Faleza Dunării, atât inferioară, cât şi superioară, a fost afectată în timp de mai multe accidente de teren şi deteriorări care au făcut obiectul unor investigaţii şi programe de urmărire specială. Municipiul Galaţi a derulat cu SC Proexrom SRL laşi contractul de servicii «Studiu geotehnic pentru punerea în aplicare a măsurilor rezultate în urma inspecţiei tehnice a lucrărilor publice - zona Faleză». Contractul a prevăzut execuţia de foraje echipate, înclinometrie şi monitorizarea comportării în timp a terenului de pe Faleza Dunării. S-au urmărit, astfel, depistarea din timp a apariţiei unor stări de degradare periculoase și luarea de măsuri pentru stoparea lor. Se doreşte continuarea monitorizării înclinometrice şi piezometrice”, precizează Primăria Galaţi în portalul achiziţiilor publice. Durata contractului este de 24 de luni, iar frecvenţa citirii echipamentelor va fi la două luni.
Reamintim că, aşa cum aţi putut citi în ziarul „Viaţa liberă”, monitorizarea falezei de către actuala administraţie locală a început în primăvara anului 2018. Atunci s-au realizat primele foraje şi echiparea piezo-înclinometrică, în cadrul unui contract în valoare de 130.000 lei fără TVA, încheiat cu firma SC Proexrom SRL Iaşi pentru "Inspecţie tehnică a lucrărilor publice - zona Faleză". Era vorba despre o monitorizare şi o analiză aprofundată a tuturor parametrilor privind solul Falezei Galaţi, pe o perioadă de trei ani.
Administraţia locală a considerat, însă, că este nevoie de un "Studiu geotehnic pentru punerea în aplicare a măsurilor rezultate în urma inspecţiei tehnice a lucrărilor publice zona Faleză", pentru care a încheiat, în toamna anului 2019, un contract în valoare de 684.234 de lei fără TVA, tot cu firma ieşeană Proexrom. Principala misiune a acesteia a fost de a realiza „un raport de urmărire în timp a versantului înclinometric (12 luni cu o frecvenţă a citirilor la 60 de zile), dar şi activităţi de proiectare: consolidări de versanţi, terasamente şi lucrări hidrotehnice, plan de operare şi întreţinere".
Mai trebuie spus că firma Proexrom nu este străină de Faleza Dunării din Galaţi. Faptul că oraşul a reuşit să scape de celebra Falezogaură, iar lucrările de consolidare necesare pentru remedierea "puiului” ei de pe Faleza Inferioară s-au extins şi asupra primelor două trepte de mal se datorează constructorului, compania Servland, şi proiectantului, firma Proexrom. Tot Proexrom a realizat şi o expertiză tehnică a scării monumentale care leagă Faleza Superioară de cea Inferioară.

Citit 2890 ori Ultima modificare Marți, 25 Ianuarie 2022 00:55

4 comentarii

  • postat de Zola
    Sâmbătă, 22 Ianuarie 2022 13:25
    5.13.220.***
    Degeaba monitorizam daca pe faleza circula betoniere si masini cu tonaj greu. Politie nu este chiar daca exista restrictii de tonaj! Cum facem ca se cam arunca banii si ne batem joc!
    Am dori sa stim si noi valorile inregistrate in urma monitorizarilor si concluzii preliminare. Multumim
    0
    2
    Raportează
  • postat de foratorul
    Vineri, 21 Ianuarie 2022 08:38
    89.136.5.***
    Alo primaria
    ok, dupa atata cheltuiala ar trebui sa stim daca aluneca terenul.
    De unde putem afla informatii?

    Sunt clasificate?
    Trebuie certificat orniss ?
    Se duce faleza la vale??

    Sa cheltuit un milion de lei pentru cateva gauri in pamant , facute cu o foreza ruginita.
    1
    21
    Raportează
  • postat de magis
    Vineri, 21 Ianuarie 2022 08:32
    89.121.200.***
    Primaria asta isi bate joc de noi. Cind vedem cu totii ca faleza o ia la vale spre Dunare si discutam de ani si ani de zile de lucrul asta, in ciuda evidentelor Pucheanu si Buhociu au inchis gratios ochii pe autorizatia de constructie data (iarasi) lui Istrate in vederea ridicarii altui bloc mamut in buza falezei.
    Deci, una vorbim, alta fumam, ciinii latra, ursul merge, iar mafia tot mafie este.
    1
    28
    Raportează
  • postat de paloma
    Vineri, 21 Ianuarie 2022 01:15
    5.13.209.***
    Mai spalam niste bani !!!...
    3
    23
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.