Zeci de gălățeni s-au împăcat cu băncile şi au obținut reduceri de solduri și dobânzi

Zeci de gălățeni s-au împăcat cu băncile şi au obținut reduceri de solduri și dobânzi
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Zeci de gălățeni care au apelat la negocieri cu băncile, ca modalitate de soluționare alternativă a litigiilor, au obținut reduceri de solduri și de dobânzi, micșorări consistente ale ratelor lunare, dar și recuperări ale unor comisioane plătite.

Anul 2021 a fost cel mai eficient din cei șase ani de activitate ai Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), au anunțat reprezentanții instituției, într-o conferință de presă. Nouă din zece negocieri între consumatori și bănci s-au încheiat cu împăcarea părților și cu acceptarea soluțiilor propuse de conciliatorii CSALB. Totodată, rata de respingere a cererilor de către bănci a scăzut la cel mai mic nivel: 17 la sută raportat la întregul sistem bancar. Practic, mai mult de opt din zece cereri care au avut solicitări negociabile (diminuarea costurilor creditelor, de exemplu) și-au găsit rezolvarea în cadrul Centrului. În plus, anul 2021 a adus cele mai mari beneficii obținute în urma negocierilor: 1,94 milioane de euro, cu 45 la sută mai mari decât în anul precedent. Valoarea totală a beneficiilor s-a apropiat, astfel, de șase milioane de euro pentru perioada 2016-2021.

De asemenea, anul 2022 a început cu un nou record al cererilor acceptate spre negociere de către bănci: în săptămâna 17-21 ianuarie 2022, CSALB a înregistrat 30 de dosare (cereri acceptate spre negociere), de trei ori mai multe decât într-o săptămână obișnuită.

Exemple de negocieri încheiate cu succes

Conform reprezentanților CSALB, gălățenii au trimis 45 de cereri de negociere cu băncile în 2021. Ne-au fost oferite și câteva dintre soluțiile acceptate de părți după negocierile purtate în cadrul CSALB.

În primul caz, comerciantul acceptă cererea de conversie din franci elvețieni în lei a creditului contractat de S.D. în anul 2008, la care se aplică o reducere de 14% a soldului existent. Rata dobânzii va fi IRCC (Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor) + marjă fixă de 2,4 puncte procentuale. Banca va suporta costurile notariale, cele presupuse de înscrierea conversiei în Registrul Național de Publicitate Mobiliară (RNPM) și costurile inițiale cu evaluarea garanției aferente creditului.

În al doilea caz, banca îi propune lui C.D.I următoarea soluție pentru ratele care au rămas de achitat: dobândă fixă timp de cinci ani la nivelul de 4,3% pe an. Ulterior, dobânda devine variabilă cu formula EURIBOR 6M + 3% marja băncii. Prin aplicarea ofertei, rata lunară scade de la 445 euro la 360 euro/lună.

Într-un alt caz soluționat cu succes, P.V. a solicitat restituirea comisionului de risc pentru un credit contractat în anul 2008. Banca a transferat consumatorului suma de 14.280 de lei, reprezentând comisionul de risc încasat.

Un ultim exemplu, comerciantul aprobă conversia creditului din CHF în Lei și reduce cu 18% soldul creditului pentru D.I. din Galați. Rata lunară va fi de 770 de lei, iar dobânda va fi calculată după formula IRCC + 3,1%. Banca suportă costurile notariale și de înscriere a modificării în RNPM.

Ștergerea din Biroul de Credit nu se negociază

Însă nu toate cererile transmise de consumatori pot face obiectul unei negocieri. De exemplu, solicitările de ștergere a înregistrărilor din Biroul de Credit nu pot forma obiectul unei negocieri, chiar dacă și numărul acestora a crescut: în 2021, CSALB a primit în raport cu băncile 350 de cereri de radiere a înregistrărilor din Biroul de Credit (23% din totalul cererilor adresate lor), iar în raport cu IFN-urile s-au primit 823 de cereri de radiere (85% din totalul cererilor adresate lor). "Practic, șansele de rezolvare prin CSALB a radierii din Biroul de Credit sunt aproape de zero", au spus reprezentanții Centrului, recomandându-le consumatorilor ca, pentru acest lucru, să se adreseze direct băncilor sau IFN-urilor cu care au contract.

Citit 2918 ori Ultima modificare Sâmbătă, 12 Februarie 2022 22:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.