Corturi pentru 190 de persoane, instalate în Vama Isaccea (FOTO și VIDEO)
Foto: ISU Tulcea

Corturi pentru 190 de persoane, instalate în Vama Isaccea (FOTO și VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Echipajele ISU Delta Tulcea sunt prezente permanent în punctul de trecere a frontierei de la Isaccea pentru a le oferi sprijin cetăţenilor ucraineni care fug din calea războiului. Încă din prima seară, din data de 24 februarie, în care au început să apară refugiaţii la graniţă, ISU Delta Tulcea a început să instaleze corturi, pentru ca oamenii să nu stea în frig şi ploaie.

Armistițiu parțial şi coridoare umanitare, rezultatul negocierilor dintre Ucraina şi Rusia. Detalii

"Atât autorităţile locale cât şi cele naţionale, Poliţia de Frontieră, Garda de Coastă, Jandarmeria, alături de voluntari, funcţionează ca un tot unitar organizându-se pe parcurs, astfel au ajuns să aibă o baza de operaţiuni cu 27 de corturi încălzite, unde pot fi cazate aproximativ 190 de persoane", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Delta Tulcea, Daniel Năstase, pentru "Viaţa liberă", joi, 3 martie 2022.

În cazul în care oamenii au nevoie de îngrijiri medicale, echipajele le stau la dispoziţie pentru ajutor. Majoritatea persoanelor care au necesitat îngrijiri medicale au avut simptome uşoare, ca de exemplu dureri de cap, răceli, atacuri de panică, afecţiuni provocate de frigul în care sunt nevoiţi să stea pentru a ajunge pe pământ sigur.

În cazul în care se întâmplă ceva, pe timpul călătoriei cu bacul, ISU Tulcea dispune şi de o ambulanţă pe apă şi de un echipaj SAR.

În partea exterioară a vămii, cetăţenii ucraineni sunt întâmpinaţi de doi pompieri care centralizează ofertele de cazare şi transport de la voluntarii prezenţi, lucrând împreună cu aceştia pentru ca nimeni să nu rămână pe drumuri.

Atacurile din sudul Ucrainei îi împing pe refugiați spre Galați. Detalii

Foto și video: Marian Calestru

Foto: ISU Tulcea

Media

Video: ISU Tulcea
Citit 7080 ori Ultima modificare Vineri, 04 Martie 2022 22:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.