Ce facem când „moștenim” o armă. Obligații stricte pentru urmașii „pistolarilor”

Ce facem când „moștenim” o armă. Obligații stricte pentru urmașii „pistolarilor”
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Un pistol cu aer comprimat sau o armă de vânătoare nu sunt bunuri care intră automat în patrimoniul moștenitorului unui deținător care a trecut la cele veșnice. Deținerea unei arme, indiferent de natura ei, este strict legată de persoana care a obținut un permis și o autorizație de la poliție în acest sens, iar decesul implică, pe lângă anularea acestor drepturi, și obligația moștenitorilor de a "scăpa" de respectivul obiect. Și asta cât mai repede, în caz contrar urmașii care păstrează bunul riscând amenzi deloc mici și chiar dosar penal.

Ce facem când moștenim o armă? O predăm la... poliție! Regula, pe cât de simplă, este circumscrisă unor termene foarte clare, prevăzute de lege, care însă nu sunt cunoscute chiar de toată lumea, chiar și de cei care au locuit sub același acoperiș cu posesorul de armă trecut în neființă sau declarat dispărut. Astfel, sunt situații când urmașii, chiar dacă știu că defunctul a avut pistol sau armă de vânătoare, scapă din vedere sau chiar nu cunosc că trebuie să anunțe decesul la poliție și să predea arma. 15 zile de la deces ori, după caz, a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de declarare a dispariției este termenul legal în care trebuie să facă acest lucru, odată cu arma trebuind predată și toată muniția aferentă. Un termen destul de scurt, dată fiind natura împrejurărilor, dar bine de avut în vedere dacă nu vreți să riscați o amendă. Conform Legii 295/2004, nepredarea în acest termen a armei se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.001 lei și 2.000 de lei.

Depășirea termenului de predare implică dosar penal

Dacă sunteți în nefericita situație de a afla peste câteva luni sau chiar ani de faptul că defunctul pe care îl moșteniți a avut armă și că aveați obligația să o predați, atunci trebuie să vă așteptați la câteva drumuri și explicații. Asta pentru că, deși veți merge la poliție sau la armurier să predați arma, nu veți fi scutit de un dosar penal, pentru că se va considera că ați deținut arma ilegal. Ținând cont de circumstanțe, veți primi, cel mai probabil o clasare, în condițiile în care se va stabili că ați fost într-adevăr în culpă și nu ați făcut un abuz intenționat, prin deținere sau, mai rău, utilizare. Pasul următor va fi la instanță, pentru că procedura prevede confiscarea armei, care nu poate fi dispusă decât prin sentință judecătorească și va trebui să vă prezentați la cel puțin un termen stabilit în acest sens.

Ce arme trebuie predate la poliție

Conform legii, la poliție trebuie predate doar acele arme, letale sau neletale, care sunt supuse autorizării. Din prima categorie, menționată expres de legea care reglementează regimul armelor, fac parte pistoalele sau revolverele (arme de foc scurte), armele de foc lungi semiautomate, dar și armele de foc lungi cu repetiţie şi semiautomate cu ţeava lisă, toate cu muniția aferentă.

Printre armele neletale supuse autorizării și care trebuie, de asemenea, predate în cazul decesului titularului, menționăm pistoalele cu bile de cauciuc, armele scurte sau lungi cu aer comprimat, precum și armele scurte, pistol sau revolver, confecţionate special pentru a produce zgomot sau pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, toate cu muniția aferentă. Vedeți mai jos lista completă a armelor care au acest regim.

Arme si munitii letale supuse autorizarii

Categoria B

1. Armele de foc scurte, semiautomate sau cu repetitie (pistoale sau revolvere), cu percutie centrala, precum si munitia corespunzatoare.

2. Armele de foc lungi semiautomate ale caror încarcatoare si camere contin mai mult de 3 cartuse, precum si munitia corespunzatoare.

3. Armele de foc lungi semiautomate ale caror încarcatoare si camere ale cartusului nu pot tine mai mult de 3 cartuse, la care mecanismul încarcatorului este mobil sau pentru care nu exista garantia ca nu pot fi transformate cu ajutorul unui utilaj obisnuit într-o alta arma ale carei încarcator si camera a cartusului pot tine mai mult de 3 cartuse, precum si munitia corespunzatoare.

4. Armele de foc lungi cu repetitie si semiautomate cu teava lisa, care nu depaseste 60 cm, precum si munitia corespunzatoare.

5. Armele de foc lungi semiautomate care au aparenta unei arme de foc automate, precum si munitia corespunzatoare.

6. Armele de foc scurte, cu o singura lovitura, cu percutie centrala, precum si munitia corespunzatoare.

7. Armele de foc scurte, cu o singura lovitura, cu percutie pe rama, cu o lungime totala sub 28 cm, precum si munitia corespunzatoare

8. Armele de foc scurte semiautomate sau cu repetitie, cu percutie pe rama, precum si munitia corespunzatoare

9. Armele de foc lungi, cu o singura lovitura, cu percutie pe rama, precum si munitia corespunzatoare.

10. Armele de foc lungi cu repetitie, altele decât cele mentionate la pct. 10, precum si munitia corespunzatoare.

11. Armele de foc lungi cu teava ghintuita, cu o singura lovitura, cu percutie centrala, precum si munitia corespunzatoare.

12. Armele de foc lungi semiautomate, altele decât cele mentionate la pct. 8 - 11, precum si munitia corespunzatoare.

13. Armele de foc scurte, cu o singura lovitura, cu percutie pe rama, de o lungime totala mai mare sau egala cu 28 cm, precum si munitia corespunzatoare.

14. Armele de foc lungi cu teava lisa, cu o singura lovitura, precum si munitia corespunzatoare.

Arme si munitii neletale

Categoria C - Arme supuse autorizarii

1. Armele scurte (pistol sau revolver) confectionate special pentru a arunca proiectile din cauciuc, precum si munitia corespunzatoare.

2. Armele scurte sau lungi (cu aer comprimat) care pentru aruncarea proiectilului folosesc forta de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate într-un recipient si care dezvolta o viteza a proiectilului mai mare de 220 m/s.

3. Armele scurte sau lungi (cu aer comprimat) care pentru aruncarea proiectilului metalic folosesc forta de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate într-un recipient si care nu dezvolta o viteza a| proiectilului mai mare de 220 m/s.

4. Armele scurte (pistol sau revolver confectionate special pentru a produce zgomot sau pentru a împrastia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, precum si munitia corespunzatoare.

Citit 4922 ori Ultima modificare Luni, 04 Iulie 2022 00:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.