Galațiul întârzie trecerea la iluminatul inteligent. Străzile oraşului, încă dominate de becurile clasice

Galațiul întârzie trecerea la iluminatul inteligent. Străzile oraşului, încă dominate de becurile clasice
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Iluminatul public stradal și al clădirilor administrative ar putea costa mai puțini bani din buget și, implicit, din buzunarul cetățenilor, în cazul în care se vor implementa soluții eficiente de reducere a consumului de energie și, prin urmare, a valorii facturilor. O astfel de soluție o reprezintă înlocuirea becurilor clasice cu becuri LED, capitol la care atât județul, cât și municipiul Galați se află undeva sub media națională.

Un studiu realizat de compania Savelectro, derulat pe parcursul a două luni și bazat pe răspunsurile primite de la 1.056 de primării din România, scoate în evidență că 90% din străzile și ulițele din România au iluminat stradal, dar numai 42,65% din corpurile de iluminat sunt de tip LED. În ceea ce privește becurile și sursele de iluminat din clădirile administrate de primării, numai 27,55% sunt de tip LED.

Conform studiului, numai una din trei primării a realizat, în anul 2021, lucrări de modernizare sau reabilitare a iluminatului local, iar cele care au investit în soluții de iluminat cu LED au avut o scădere a consumului, în medie, de 34%. De asemenea, aproape 80% din UAT-uri nu au senzori (de mișcare, crepuscular sau telegestiune) pentru a controla funcționarea iluminatului stradal. În majoritatea localităților, controlul se face fie prin ceas programator, fie manual.

Potrivit studiului Savelectro, cheltuielile cu electricitatea pentru clădirile administrative reprezintă aproximativ 15,4% din totalul cheltuielilor cu electricitatea pentru UAT-uri, iar iluminatul public este de departe cel mai mare consumator de energie electrică, reprezentând aproape jumătate (48,8%, mai exact) din totalul cheltuielilor cu electricitatea.

Județul Galați, locul 2 din coadă la străzi iluminate inteligent

Un top al județelor în care iluminatul stradal cu surse LED are cea mai mare pondere are pe primul loc Brăila (96,4%), urmat de Giurgiu (86,1%) și Arad (81,5%). La polul opus, județele în care LED-urile sunt cel mai puțin întâlnite pe străzi sunt Timiș (18,8%) și Galați (22,7%), urmate de București (23%) și Constanța (24,4%).

Printre avantajele becurilor LED se numără faptul că au un consum mai mic de energie de până la şapte ori și costuri finale de până la patru ori mai mici, la aceeași cantitate de lumină. Luminează imediat după aprindere la puterea maximă și pot "trăi" peste cinci ani, în condiții de utilizare normală. Cu toate că prețul unul bec LED este mai mare, se economisesc bani pe termen lung, prin reducerea facturii la energie electrică.

Conform studiului citat, 99,8% din străzile și ulițele județului Galați beneficiază de iluminat stradal (peste media națională), dar numai 22,7% din corpurile de iluminat stradal din județ sunt de tip LED (sub medie). În același timp, 41,2% din becurile și sursele de iluminat din clădirile administrate de primării sunt LED-uri (din nou, peste medie).

"Cheltuielile cu electricitatea pentru iluminatul clădirilor administrative reprezintă aproximativ 26,8% din totalul cheltuielilor cu electricitatea pentru UAT-uri. Cheltuielile cu electricitatea pentru iluminatul public reprezintă 63,1% din totalul cheltuielilor cu electricitatea. Primăriile gălățene care au investit in soluții LED au avut o scădere a consumului în medie de 17%. Pentru 22% din UAT-uri se folosesc senzori (de mișcare, crepuscular sau telegestiune) pentru a controla funcționarea iluminatului stradal. 61% din primării au depus proiecte în 2021 pentru orice program de atragere de fonduri pentru reabilitarea sau modernizarea iluminatului", se arată în capitolul dedicat județului Galați.

Pe străzile din municipiul Galați, un singur bec din zece este de tip LED

Am solicitat Biroului de presă al Primăriei municipiului Galați date referitoare la situația iluminatului public stradal. Iată răspunsul primit: "În municipiul Galați, 99 la sută din străzi și alei beneficiază de rețea electrică de iluminat public (fără extinderile limitelor administrative ale orașului și fără străzile și aleile private). Din totalul de 16.971 de aparate de iluminat, un număr de 1.723 sunt de tip LED (aproximativ 10% - n.r.).

La această dată, sunt în derulare mai multe lucrări de investiții, pe artere cum ar fi str. Drumul de Centură, bd. H. Coandă, bd. G. Coșbuc (între bd. H. Coandă și str. Ștefan cel Mare), în cadrul cărora se modernizează și iluminatul public prin montare de aparate LED, dar încă nu sunt recepționate.

S-a constatat o scădere a consumului de energie electrică cu 40-50 la sută acolo unde au fost montate aparate de iluminat de tip LED.

Aprinderea și stingerea iluminatului public este comandată de ceasuri programatoare montate în puncte de aprindere. Programul de aprindere-stingere a iluminatului public ține cont de poziționarea GPS a municipiului Galați (latitudine, longitudine) și de programul anual al răsăritului și apusului soarelui.

Primăria municipiului Galați are si alte proiecte, în diferite stadii de implementare, pentru modernizarea sau reabilitarea iluminatului public. Este vorba despre proiecte finanțate de la bugetul local, fonduri guvernamentale și fonduri europene, în valoare totală de peste 14 milioane de lei".

Citit 3352 ori Ultima modificare Marți, 02 August 2022 11:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.