Scandalul de la Garda de Mediu Galați ajunge și la Parchet
Foto: Andrei Stroe

Scandalul de la Garda de Mediu Galați ajunge și la Parchet
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Conflictul violent izbucnit, pe 29 iulie, la sediul Gărzii de Mediu Galați, între comisarul-șef Sorin Dănăilă și comisarul Daniel Tudorache, fost șef al instituției, va fi cercetat și de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați. Comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, gălățeanul Aurelian Păduraru, a aprobat, miercuri, trimiterea dosarului la Parchet pe baza concluziilor din raportul întocmit de Corpul de control. „Dacă fapta are și elemente penale, se va pronunța Parchetul în această privință”, a declarat Aurelian Păduraru pentru „Viața liberă”.
Cazul comisarului Daniel Tudorache va ajunge și în Comisia de disciplină a Gărzii Naționale de Mediu, care va lua măsurile care se impun pe cale administrativă.
Reamintim că, pe 29 iulie, conflictul dintre cei doi comisari s-a soldat cu un apel la 112 și cu chemarea polițiștilor de la Secția 1 și, ulterior, a Ambulanței, ambii comisari implicați ajungând la spital. De atunci, comisarul-șef Sorin Dănăilă nu a mai venit la sediu, interimatul la conducerea instituției fiind asigurat de predecesoarea sa în funcție, Liliana Cornea.
 

Citit 6074 ori Ultima modificare Duminică, 14 August 2022 08:50

1 comentariu

  • postat de QA
    Joi, 11 August 2022 11:14
    5.2.205.***
    Dl. comisar sef danaila, nu a mai venit la institutie de atunci.....intrebarea care se pune este" dar bani incaseaza daca nu a mai venit?"
    0
    17
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.