Lucrări abandonate dinainte de Paște, într-un cartier al Galațiului (FOTO)
Foto: Anca Melinte

Lucrări abandonate dinainte de Paște, într-un cartier al Galațiului (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

"La început, când s-au apucat de treabă, noi am zis: «Vai, la cum lucrează muncitorii, o să umblăm în ciorapi la vară!». Lucrările s-au sistat înainte de Paște. De atunci, nimeni n-a mai pus măcar o lopată de nisip. N-a mai venit nimeni!", spun, din norul de praf în care trăiesc de câteva luni, locatarii blocurilor de pe strada Ionel Fernic nr. 59, din municipiul Galați. Nu sunt singurii care au ajuns la capătul răbdării, așteptând ca muncitorii să revină și să termine ce-au început.

"Dumneavoastră sunteți cu locurile de joacă neterminate sau cu parcările abandonate?!", ne-a întrebat un gălățean pe care l-am întâlnit în părculețul care trebuia modernizat cu fonduri europene de Primăria Galați în cartierul Micro 38, zona blocurilor B3-B4. Bărbatul era foc și pară pentru că lucrările de amenajare a unei parcări în zona blocului în care locuiește, A4, de pe strada Ionel Fernic, au fost abandonate.

"Parcarea e praf! Am făcut sesizări peste sesizări și la Primărie! Riviera Dreams e firma care se ocupă de lucrări. Au venit, au pus niște borduri și au plecat. Spuneau că pun dale înierbate. Când le pun? Când vine octombrie? În noiembrie, când vin ploile? În decembrie, pe ger și ninsoare?! Suntem de râsul lumii. Bătaie de joc! Mai bine lăsau așa! E nenorocire cu praful. S-a dus și vopseaua de pe mașină de cât am spălat-o. Și degeaba o spăl, că în două ore e la fel! Praf pe rufe, praf pe geamuri și pervaz, praf în casă!", spunea revoltat bărbatul.

Nu este singura zonă din cartier unde lucrările au început și nu s-au mai terminat. Aveam să ne convingem de asta în zona blocului A5, pe strada Ionel Fernic nr. 58. Un drumeag plin de praf duce către o întindere de praf, pietriș și borduri supraînălțate, pe care sunt parcate mașini. Nu e o situație care trenează de azi, de ieri, ci de luni întregi, după cum ne-au relatat locuitorii: "La început, când s-au apucat de treabă, noi am zis: «Vai, la cum lucrează muncitorii, o să umblăm în ciorapi la vară!» Dar de dinainte de Paște, nimeni n-a mai pus măcar o lopată de nisip. N-a mai venit nimeni la lucru. De atunci, numai praf avem! Să vedeți cum e când bate vântul! Iar când plouă, avem piscină! Și bine ar fi să dea Dumnezeu ploi, că trebuie. Dar să vedeți noroi!", ne-a spus o gălățeancă.

Vecina ei afirmă că lucrările sunt încă "în termen". "A fost aici un panou de lucrări, dar l-au luat! Scria pe el că în decembrie 2022 termină. Până în decembrie, mai au timp".

"Buruienile care crescuseră le-am mai tăiat noi, că era rușine să stăm cu boschetele până la fereastră", aflăm de la o altă locatară.

"Eu știu că s-au început foarte multe lucrări, dar să mai și termine! Că impozit plătim, la fel ca aceia din Centru. Nimeni nu ne face un leu reducere că stăm în praf. Poate or să facă! Nu facem un reproș din asta! Dacă se poate, se poate, dacă nu, mergem înainte", spune altă gălățeancă.

"Noi suntem oameni de bună-credință! Dacă nu se poate, lasă-le așa! Nu te apuca de toate odată! Uite, mie îmi place tare mult cum s-a făcut ce s-a făcut. Mi-e drag când stau în stație aici, în 38", spune o altă locatară, referindu-se la lucrările de modernizare a bulevardului Traian Vuia.

Ce spune Primăria

Avalanșa de reclamații și nemulțumiri, lipsa oricăror utilaje din zonă, ne-a determinat să solicităm Primăriei municipiului Galați un punct de vedere cu privire la lucrările abandonate de la Paște. "Este o situație temporară, dar se va interveni în continuare pentru amenajarea de noi locuri de parcare. Lucrările fac parte din contractul multianual pentru modernizarea cartierelor Micro 38 și Micro 39", ne-a transmis Biroul de Presă al administrației locale.

Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, contractul pentru "Reparații sistem rutier și regenerare urbană cartierele Micro 38, 39A, 39B și 39C" a fost atribuit în octombrie anul trecut asocierii Dreams Riviera - Tancrad - Citadina 98 și se ridică la 25.586.438 de lei fără TVA. Lucrările se vor derula pe o perioadă de patru ani.

Conform Primăriei Galaţi, vor fi realizate: reparații la parcările existente și extinderea acestora, acolo unde spațiul permite; parcări noi, inclusiv prin demolarea construcţiilor cu caracter provizoriu (garaje, chioşcuri); resistematizare rutieră prin realizarea de sensuri unice; reparație și întreținere a suprafeței carosabile, a trotuarelor și aleilor pietonale; marcaje și semnalizare rutieră; lucrări de întreținere a spațiilor verzi; racorduri electrice pentru stațiile de încărcare vehicule electrice și hibrid.

Citit 4861 ori Ultima modificare Vineri, 30 Septembrie 2022 13:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.