Oricând putem lăsa din nou țara pe mâna unor „nimeni” (FOTO)

Oricând putem lăsa din nou țara pe mâna unor „nimeni” (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Filmul ”Tinerețea unui dictator”, regizat de gălățeanul Andy Lupu, a fost desemnat, marți, 29 noiembrie, ”Cel mai bun film de artă” la Sherman Oaks Film Festival, din Los Angeles, California. Unul dintre rolurile principale din lungmetraj este interpretat de cel mai cunoscut actor gălățean al momentului, Cristian Gheorghe. Din distribuție face parte și actorul Lică Dănilă. Ce au însemnat pentru actori filmările la un astfel de film de epocă, dar și cum diferă interpretarea unui rol pentru film de cea a unui rol pentru teatru și de ce temele abordate de ”Tinerețea unui dictator” sunt astăzi mai actuale decât oricând am aflat dintr-un interviu cu Cristian Gheorghe.

- Cum ați aflat despre proiectul filmului ”Tinerețea unui dictator” și cum ați ajuns să interpretați unul dintre rolurile principale din film?

- Am aflat despre acest proiect de la directoarea de casting a filmului, Gabi Lupu. Ea a fost cea care s-a gândit că aș fi potrivit pentru interpretarea acestui rol – Bondarciuc – m-a contactat și mi-a propus acest proiect.

- Cum au decurs filmările, din perspectiva actorilor? Cât au durat și ce înseamnă munca din spatele scenelor finale?

- Realizarea unui film implică foarte multă muncă. O mare atenție la detalii, grijă în alegerea locațiilor, lucrul efectiv cu actorii (începând de la repetițiile care au loc înainte de începerea filmărilor, până la ultimul cadru tras), editarea materialului obținut în urma terminării filmărilor (care poate dura luni de zile). Finalitatea acestui travaliu este reprezentată de produsul care apare în cinematografe, produs care trebuie să aibă coerență și prin care autorul (regizorul) spune publicului povestea, așa cum o vede el. Filmările la ”Tinerețea unui dictator” au durat o lună de zile, deci au fost extrem de concentrate și marcate de zeci de ore petrecute în frig (pentru că așa impuneau locațiile alese), dar și de bucuria de a lucra împreună cu o echipă extraordinară, care a reușit să facă față oricăror greutăți ivite în timpul lucrului, în așa fel încât să ducă la bun sfârșit compunerea acestor cadre care s-au transformat, prin talentul regizorului – dar nu numai – în povestea ajunsă pe ecrane.

- Cum diferă interpretarea unui rol pentru un film de cea a unui rol pentru teatru? Sunt diferențe notabile?

- Da, putem spune că diferențele sunt mari. În film, ceea ce te înconjoară este mult mai real, mai palpabil, lipsit de convenționalitatea spectacolului de teatru. În film ai șansa, dacă greșești, să tragi încă o dublă, șansă care în teatru nu există – pe scenă, două ore, trebuie să fiu personajul; nu e loc de greșeală pentru că spectacolul nu se poate opri și apoi relua. Interpretarea unui rol în teatru mi se pare, din cauza asta, mult mai dificilă, dar și mai provocatoare, în același timp. Sunt oricum moduri diferite de lucru, dar și de expresie actoricească, diferite cum spuneam, dar extrem de provocatoare și de fascinante amândouă.

- Povestiți-ne despre personajul pe care l-ați interpretat. Pentru a folosi o sintagmă des utilizată, a fost greu să intrați ”în pielea personajului”?

- Nimic nu este greu atunci când ai alături o echipă extrem de profesionistă. Și mă refer aici la toți cei cu care am lucrat, începând cu regizorul Andy Lupu, cu directorul de imagine Roman Canțîr, cu minunații actori Vlad Bîrzanu, Flavia Giurgiu, Igor Chistol, Iulian Burciu, dar și la restul echipei, fie că vorbim de scenografi, de costumieri sau de echipa tehnică.

Personajul meu – Bondarciuc – inspirat după Emil Bodnăraș, un element-cheie în evenimentele care au avut loc atunci și care (împreună cu Dej – interpretat admirabil de Igor Chistol) au trasat cumva viitorul destin al lui Ceaușescu, este unul lipsit de scrupule, dur, un exponent perfect al lumii din care face parte și unde, mai presus de propria ființă, sunt mai importante interesele partidului și ale șefului tău.

Personajul Bondarciuc vine cu o încărcătură imensă a realității de dincolo de film – a fost militar de carieră, ministru al Apărării Naționale, agent al Serviciilor Speciale Sovietice – lucru care, evident, poate duce la o abordare timidă din punct de vedere interpretativ. Sper însă că am reușit, cu ajutorul regizorului, să arăt esența acestui ”locotenent” al lui Dej, în această poveste care nu se vrea deloc a fi un documentar, ci doar o ficțiune inspirată din fapte reale.

- De ce credeți că în România, la mai bine de trei decenii de la Revoluție, avem nevoie de o astfel de dezbatere?

- Cum spuneam, filmul este o ficțiune, doar inspirată din fapte reale. O poveste despre cum doi tineri, înscriindu-se pe un traseu al oportunităților, profitând de lumea asta interlopă a ”găștii” comuniste în care au pătruns și în care trebuie să supraviețuiască, înțelegând că, pentru a trăi, trebuie de cele mai multe ori să facă lucruri reprobabile, violente chiar, ajung, într-un final, să conducă o țară. Nu este numaidecât un film despre Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu. Ei și povestea lor sunt doar un cadru agățat de o realitate a noastră, în așa fel încât filmul să poată trezi sentimentul de empatie al publicului spectator, în așa fel încât să înțelegem că oricând putem repeta istoria, oricând putem lăsa din nou țara pe mâna unor ”nimeni”, unor pușcăriași care vor ajunge să ne conducă extrem de eronat destinele. Este un film care utilizează întâmplări de ”ieri” pentru a ne vorbi despre ”azi”.

Și da, cred că este nevoie de un astfel de film. Este o incursiune terapeutică într-un trecut pe care nu trebuie să-l uităm niciodată, într-un trecut al nostru, pe care trebuie să ni-l asumăm în totalitate, atenți mereu ca nu cumva să-l repetăm. Este nevoie tocmai pentru a evidenția faptul că, din păcate, la multe niveluri, societatea de azi funcționează la fel de eronat ca atunci. Iar această (dis)funcționalitate cu siguranță va duce la erori de sistem care pot provoca repetări nefericite ale unor istorii pe care nu mai vrem să ni le amintim, darămite să le trăim.

- Filmul a fost prezentat în premieră, pe 25 noiembrie, la Galați. Cum vi s-a părut că a fost primit de publicul gălățean?

- Publicul gălățean – un public matur, inteligent și deschis – a reacționat arătând disponibilitate de înțelegere reală a ceea ce a reprezentat povestea filmului, depășind cu eleganță, dar și cu o distanțare asumată eventualele clișee și tristeți istorice (existente în film, după părerea unora) pe care, probabil, nu toată lumea le poate depăși. Dar cei aproape 200 de spectatori care au fost la film, pe 25 noiembrie, au făcut-o și sper că o vor face toți cei care vor viziona filmul atunci când acesta o să fie distribuit în cinematografe.

- În momentul în care va intra în cinematografe, ce așteptări trebuie să aibă spectatorii?

- La un film (ficțiune după fapte reale) despre o forță interlopă care pune gheara pe o țară, despre o poveste de iubire sinceră, despre supraviețuire și sacrificiu, despre putere, despre câte compromisuri suntem în stare să facem ca să ne salvăm viețile, despre cât de departe suntem în stare să mergem ca să nu murim de foame, de frig, de singurătate…

- La ce alte proiecte lucrați în prezent?

- Îmi place să spun (și o fac mereu) că despre proiectele mele vreau să vorbesc numai la trecut. Doamne ajută ca acest trecut să fie unul așa cum mi-l doresc acum, când este numai o proiecție în viitor.

Actor și regizor

Cristian Gheorghe s-a născut la Galați, pe 29 septembrie 1976. Este licențiat în Actorie la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) București, unde i-a avut ca îndrumători pe profesorii Ion Cojar și Ștefan Radof. A absolvit și un masterat în Regie de teatru, tot la UNATC București.

Începând din 1999, joacă pe scena Teatrului Dramatic ”Fani Tardini” Galați, unde s-a impus drept unul dintre cei mai talentați și apreciați actori gălățeni. A interpretat zeci de roluri importante în teatru, dintre care amintim: Jo, din ”La umbra vântului” de Paul Emond (regia Adrian Lupu); Keser din "Tărâmul celălalt" de D. Kovacevic, regia Claudiu Goga; Mauricio din "Copacii mor în picioare" de A. Cassona, regia Dinu Cernescu; Eskrokov (Tarelkin) din "Moartea lui Eskrokov" după A.V. Suhovo Kobilin, regia Ion Sapdaru; Giovanotto Balanzone din “Pețitoarele” de A. Tzagareli, regia Ion Sapdaru, 2013; Lomov din “Cerere în căsătorie” de A.P. Cehov, regia Felix Alexa, 2014; Antonio Salieri din „Amadeus” de Peter Shaffer, regia Cătălin Vasiliu, 2018.

În egală măsură cu cariera teatrală, pe lângă rolul din ”Tinerețea unui dictator”, a interpretat și roluri în câteva importante filme românești: Robert în "Filantropica", regia Nae Caranfil; rol episodic în "Azucena", regia M. Mureșan; Omul lui Escu în “Cel ales”, regia Cristian Comeagă; Detectivul din filmul independent ”Café Journal”, regia Ciprian Brașoveanu.

Pe lângă pasiunea pentru actorie, Cristian Gheorghe s-a afirmat și în domeniul regiei. În continuare, precizăm câteva dintre spectacolele pe care le-a realizat: “Bolnavul închipuit” după J.B.P. Moliere (Teatrul de Stat Constanța); “O noapte furtunoasă” după I. L. Caragiale (Teatrul “Jean Bart” – Tulcea); “Das Heilige Objekt der Begierde” după “O făclie de Paște” de I.L. Caragiale (Pygmalion Theater Wien/ Austria); ”Stele pe cerul dimineții” de Aleksandr Galin (Teatrul “V.I. Popa”- Bârlad); “Avarul” de J.B.P. Moliere (Teatrul “Mihai Eminescu”- Botoșani); “După noi, Apocalipsa” de Katia Nanu (Teatrul Dramatic “Fani Tardini”- Galați); “Scorpia” după “Îmblânzirea Scorpiei” de William Shakespeare (Teatrul “Mihai Eminescu”- Botoșani); "Patima roșie" de Mihail Sorbul (Teatrul “Mihai Eminescu”- Botoșani); “Angajare de clovn” de Matei Vișniec (Teatrul Dramatic și de Păpuși - Silistra/ Bulgaria); ”Gâlcevile din Chioggia”, după Carlo Goldoni (Teatrul Național de Operă și Operetă ”Nae Leonard” Galați).

Citit 2599 ori Ultima modificare Joi, 01 Decembrie 2022 22:07

2 comentarii

  • postat de comunismul
    Vineri, 02 Decembrie 2022 17:41
    5.13.137.***
    am vazut ca au dat ieri astia pe tvr2! mihai viteazul! frumos film! chiar ma gandeam! bai prin cate a trecut si tarisoara asta a noastra! doamne dumnezeule! daca pe vremea lui mihai viteazul! erau aia austro-ungarii! din care faceau parte andrei bathory si sigismund bathory! sau tatarii din care faceau parte sinan pasa si selim pasa! etc! toti voiau tara noastra! hai ca acum turcii nu ne mai ameninta asa! dar ne ameninta ungurii! ca vrem sa le dam nu stiu ce! in fine! ungurii adica maghiarii! intotdeauna au vrut sa fie deci sus in frunte! jos niciodata! dar bine ca mihai viteazul s-a aliat cu cine trebuie! si a castigat batalia! chiar daca cu pretul vietii sale! mai ales ca isi pierduse baiatul in lupta! sotia la fel! divortase de el! vai si amar de viata lui! dar sa lasam trecutul totusi! si sa ne concentram pe prezent! caci si in ziua de astazi! ne poate pradui cineva! daca nu suntem atenti! uite asa ne i-a pe picior gresit cineva! apropo de mihai viteazul! important este ca am avut curaj sa scriem istorie! mihai viteazul asta a vrut! tara romaneasca! tara moldovei! tara ardealului! nimic altceva! el voia pace cu astia! dar nu au vrut! si altfel nu i-au dat de ales!
    1
    3
    Raportează
  • postat de Anti-Lăbar
    Vineri, 02 Decembrie 2022 09:02
    86.125.85.***
    Tara este deja pe mana unor nimeni: Presedinte-un hot de case cinstit, Premier-un hot plagiator, senat-o panarama, min.educatiei-o trotinetista, min.justitiei-un nimeni, etc...
    4
    39
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.