„Vatra cu dor” a lui Paul Buța se deschide la lumina lămpii în „Noaptea Muzeelor la Sate”

„Vatra cu dor” a lui Paul Buța se deschide la lumina lămpii în „Noaptea Muzeelor la Sate”
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Gospodăria Tradițională "Vatra cu dor" a maestrului Paul Buța așteaptă oaspeți sâmbătă, 2 septembrie 2023, când va avea loc "Noaptea Muzeelor la Sate" - o premieră la nivel național și european. Muzeul viu pe care artistul Paul Buța l-a creat la Șivița, în comuna Tulucești, va găzdui un eveniment special: "Trudă la lumina lămpii" - o clacă de scărmănat mițele, adică lâna de oaie spălată și descornuțată. Iar duminică, 3 septembrie 2023, o să fie joc și veselie în bătătura "Vetrei cu dor", pentru că vine Şcoala de Dans Tăbuş! Și tot duminică, dar când se lasă soarele, vine iar vremea de scărmănat mițele!

"Noaptea Muzeelor la Sate", eveniment care va avea loc în premieră sâmbătă, 2 septembrie 2023, a cuprins în programul său și trei obiective din județul Galați: Casa Memorială "Hortensia Papadat-Bengescu" din Ivești, Casa Rurală "Ion Avram Dunăreanu" din Suhurlui și Gospodăria Tradițională "Vatra cu Dor" din Șivița.

Vizitatorii sunt așteptați începând cu ora 18,00 și până pe la 21,30 și cu siguranță nu vor fi dezamăgiți. La "Vatra cu Dor", poarta e deschisă toată sâmbăta, dar evenimentul pregătit special pentru "Noaptea Muzeelor la Sate" merită cu siguranță toată atenția: "Truda la lumina lămpii" - o clacă de scărmănat mițele.

Maestrul Paul Buța a umblat zile în șir să găsească materia primă, adică lâna de oaie. Pentru că nu se mai găsesc cumpărători, lâna tunsă ajunge să fie aruncată prin șanțuri, râpe sau gropi, așa că artistul a avut de treabă: s-o caute și, odată găsită, s-o spele și s-o curețe de cornuți. Mai apoi, a meșterit la lămpi, că una-i să le expună, alta-i să le facă să și lumineze cu flacără potrivită, să nu se-afume ori spargă sticla! Și, cu puțin meșteșug, poate va aprinde și opaițul. Toate fiind pregătite, scărmănatul poate să înceapă.

Cu cine scarmănă? Cu cine îi trece pragul ca să descopere poveștile uimitoare ale comorilor din "Vatra cu Dor". "Femeile se adunau la clacă și scărmănau mițele. Cu lâna scărmănată făceau plăpumi, iar dacă o mai dădeau și prin pieptene și o întindeau frumos, o puneau în furcă, o torceau și apoi împleteau șosete de lână și altele", spune maestrul.

După "Noaptea Muzeelor la Sate", în bătătura "Vetrei cu Dor" vine Școala de Dans Tăbuș ca să afle taina jocului popular. De ce pașii noștri de joc sunt așa de simpli și de frumoși și de ce dansatorii nu sar precum călușarii ori junii din Ardeal. Și de ce fiecare joc își avea rostul și semnificația lui, nu oricând și oricum se nimerea. Iar dacă pe dansatori o să-i apuce seara, vor avea parte și de o "sesiune" de scărmănat mițele!

Prin urmare, aveți toate motivele să ajungeți la "Vatra cu Dor"!

Citit 1693 ori Ultima modificare Joi, 31 August 2023 21:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.