Primăria va cere Guvernului teren pentru Spitalul Municipal de Urgență

Primăria va cere Guvernului teren pentru Spitalul Municipal de Urgență
Evaluaţi acest articol
(26 voturi)

Pentru construirea Spitalului Municipal de Urgență Galați, administrația locală se pregătește să ceară Guvernului României trecerea a două imobile - teren și construcții - în domeniul public al orașului și administrarea Consiliului Local. Imobilele se află pe strada Traian nr. 464 și, respectiv, în cartierul Traian Nord, fiind unul în administrarea Ministerului Sănătății Publice, iar celălalt, în administrarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”G-ral Eremia Grigorescu”.

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 348 din 29 iunie 2023, a fost aprobat studiul de fezabilitate pentru obiectivul “Construire Spital Municipal de Urgență Galați”, cu principalii indicatori tehnico-economici, investiție în valoare totală de 1.632.011.193 de lei. Este vorba, după cum v-am informat, despre un spital tip monobloc, cu subsol, demisol şi şase etaje, cu 300 de paturi şi 20 pentru spitalizare de zi. Investiția urmează a fi realizată pe un amplasament ce cuprinde trei loturi de teren, dintre care unul situat în intravilanul comunei Vânători, iar două sunt în intravilanul municipiului Galați. Pentru preluarea celor două loturi din intravilanul orașului, au fost inițiate două proiecte de hotărâre. Sunt două solicitări privind transferul unor terenuri și construcții în domeniul public și administrarea Consiliului Local. Rapoartele de specialitate care însoțesc proiectele arată că, la Galați, „s-a născut necesitatea construirii unui Spital de Urgență care să aibă capacitatea de a efectua în condiții moderne actul medical la standarde europene”. Documentele stipulează necesitatea preluării celor două imobile situate în intravilanul din domeniul public al statului român.

Conform documentelor, imobilul situat pe strada Traian nr. 464, Tarla 46/1, Parcela 182 este compus din teren în suprafață de 67.061 mp, din care 2.966 mp având categoria de folosință curți-construcții, iar suprafața de 64.095 reprezintă teren arabil. Construcțiile amplasate acolo sunt: birouri, magazii, șopron, fânar, bazin de apă. Întregul imobil figurează în proprietatea statului român cu drept de administrare înscris în favoarea Ministerului Sănătății Publice.

Imobilul din Traian Nord, Tarla 46/1, Parcela 182, cuprinde un teren în suprafață de 32.100 mp, din care 3.923 din categoria curți-construcții, iar 28.177 mp arabil, la care se adaugă construcțiile: padoc, fânar, beci furaje, pătul. Întregul figurează în proprietatea statului român cu drept de administrare înscris în favoarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Dacă proiectele vor fi aprobate de aleși, cererile vor fi înaintate Guvernului României.

Citit 6305 ori Ultima modificare Marți, 05 Decembrie 2023 22:24

11 comentarii

  • postat de Podeț bogdan
    Marți, 05 Decembrie 2023 18:57
    5.14.141.***
    Chiar nu mai înghițim prostiile lui Betonel.Dar o copie a Turnului din Pisa nu faci la Galați că să vina turiști.Sau poți să deviezi Dunărea spre bulevardul Brăilei și mergem cu gondola.Te mai votează p...a Spătaru
    3
    12
  • postat de Pavel
    Marți, 05 Decembrie 2023 16:01
    213.233.88.***
    Dar de ce așa mare grabă , mai ușurel să nu vă surmenați , mai ușurel , mai avem nevoie de voi . Doar mai sunt alegeri . Chiar vreți la următoarele alegeri să nu mai aveți subiecte pentru prostit electoratul. Aeroportul e gata ???
    2
    23
  • postat de Gigel
    Marți, 05 Decembrie 2023 10:44
    5.13.182.***
    Am laptop, mai caut un baiat cu o drona sa facem un studiu de fezabilitate.
    2
    29
  • postat de Hdhdh
    Marți, 05 Decembrie 2023 10:21
    78.209.104.***
    Iarăși aceeași ciorbă reincalzita? Am înțeles că vine campania și nu se va face spital. Studiul de fezabilitate al aeroportului trebuia să fie deja finalizat.
    2
    30
  • postat de Curiosu
    Marți, 05 Decembrie 2023 09:28
    212.93.144.***
    Iar studii de fezabilitate, bravo ppuchene, dai tare cu promisiunile, dar de ce la vanatori si nu la tulucesti???
    2
    30
  • postat de Roman
    Marți, 05 Decembrie 2023 08:55
    5.13.145.***
    Incepeti odata lasati vorbaria, doar de asta sunteti buni.VREM sa vedem un spital nou dar sa nu dureze 5 ani.
    2
    23
  • postat de Cristi
    Marți, 05 Decembrie 2023 08:23
    5.2.209.***
    Asa cum a cerut teren si pentru drumul de la frontiera?! Intreb pentru un prieten?
    6
    57
  • postat de Nicusor
    Marți, 05 Decembrie 2023 07:41
    5.13.159.***
    Dar cu terenul primit pentru "Artera de legătură între B-dul Dunărea şi B-dul Marii Uniri, drumul prin curtea Poliţiei de Frontieră" CE A FACUT ?
    6
    60
  • postat de MIMI
    Marți, 05 Decembrie 2023 05:52
    86.124.202.***
    BETONEL, dă-i tare cu FEZABILITĂȚILE în continuare!Dacă aprobă guvernul,ESTE BUN lotul de la Vînători!Cît mai departe de primar,să dispară pacienții din fața lui,precum au făcut hahalerele cu Policlinica cu plată!Totul în DEFAVOAREA alegătorilor Gălățeni!RUȘINE BETONEL FEZABILISTULE!Hai cu alegerile
    12
    56
  • postat de Alergătorul de pe Faleză
    Luni, 04 Decembrie 2023 23:32
    109.166.129.***
    Nu ați fost în stare să faceți drumul de legătură de la turnul de televiziune și visați spitale și mari investiții? Dar cu reabilitarea termică a Spitalului Județean ce se mai aude? Secțiunea nefinalizata a început să se strice de la vânt, ploaie și zăpadă.
    10
    65
  • postat de un cetatean
    Luni, 04 Decembrie 2023 22:50
    213.157.191.***
    dupa cum stie toata lumea in cartierul vanatori locuiesc tot felul de smecheri. In loc sa se cauta un teren in oras, sunt convins ca sunt destule, unde sa fie usor accesibil pentru toata lumea, spitalul a plecat dupa smecheri, ca sa le fie lor bine. Asta daca se va construi. Nimic facut cu viziune.
    13
    64

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.