De ce peripeții au mai avut parte vatmanii Transurb

De ce peripeții au mai avut parte vatmanii Transurb
Evaluaţi acest articol
(29 voturi)

Să coboare din tramvai și să se deplaseze printre mașini, riscând să fie accidentați, sau să blocheze cu tramvaiul trei benzi de circulație din sensul giratoriu? Acestea ar fi fost - până de curând - variantele alternative pentru ca vatmanii să poată schimba manual macazul ce separă intrarea în sensul giratoriu de la ieșirea spre I.C. Frimu, pe Traseul 7. Nu e o glumă, ci o realitate la care compania de transport a găsit o soluție care să nu pună în pericol nici vatmanii și nici siguranța traficului. Situația a fost una temporară, până când a fost reparat macazul defect și am aflat despre ea pentru că ne-au cerut explicații călătorii.

Accidentul de luna trecută, în care un tramvai a fost acroșat de un autoturism pe strada Oțelarilor, după care șoferul a dat bir cu fugiții, rulând pe trotuarul arterei rutiere, nu a fost singura peripeție pentru vatmanii Transurb. Unul dintre macazurile recent schimbate le-a dat suplimentar de furcă!

"Observ, de ceva vreme, că tramvaiul 7, când ajunge la intersecția de la General, nu mai face dreapta direct, pentru a intra pe strada Basarabiei, pe linia recent modernizată, ci face un cerc, în sensul giratoriu, pentru a se putea încadra pe linie către Basarabiei. În momentul modernizării liniei de tramvai, am remarcat că acest segment de linie - care este acum ocolit, făcându-ne să pierdem câteva minute în fiecare zi - era deja ruginit și am făcut o sesizare atunci, la care nu am primit răspuns. Nu cumva acest mic segment de șină este compromis? Sau nu există macaz acolo, să se poată intra direct? Știu că nu este o problemă stringentă, dar cred că Transurb ar trebui să vină cu explicații pentru călătorii plătitori de bilet", ne-a semnalat un călător. Și nu a fost singurul care a remarcat acest fapt, motiv pentru care am solicitat o explicație companiei publice de transport Transurb SA.

Problemă apărută la un macaz

Din start, Transurb a ținut să reamintească faptul că tronsonul de linie de tramvai la care ne referim face parte din proiectul "Modernizare linie de tramvai și carosabil pe strada Siderurgiștilor - strada 1 Decembrie 1918". "În vederea fluidizării traficului, pentru cele trei trasee de tramvai - 7, 39 şi 44 - lucrările de modernizare a căii de rulare a tramvaielor în sensul giratoriu din Piața Energiei au prevăzut, printre alte componente, cinci macazuri electrice de intrare și patru macazuri mecanice de ieșire, produse de firma Voestalpine Railway Systems Romania din Buzău.

De la reluarea circulației tramvaielor în Piața Energiei, la finele anului 2021, și până în prezent, macazurile noi au funcționat, în general, în parametri. Însă au fost situații în care unele dintre macazurile de intrare au avut probleme la acționarea electrică, fiind necesară, în câteva rânduri, intervenția firmei furnizoare pentru ajustarea curenților de acționare, reglarea unor limitatori etc. O situație similară s-a produs la jumătatea lunii ianuarie 2024, când macazul ce separă intrarea în sensul giratoriu de ieșirea spre I.C. Frimu la traseul 7 nu a mai putut fi acționat electric din cabina vatmanului, ci doar mecanic, din caseta acestuia", ne-a explicat operatorul de transport.

Ce soluție s-a găsit

Transurb ne-a asigurat că salariații săi de la depou, în limita competențelor permise de furnizor și îndrumați de aceștia, au încercat să repună macazul în funcțiune, însă fără rezultat. Intervenția firmei specializate era programată în februarie, așadar a fost nevoie de o soluție temporară. După cum ne-a explicat operatorul, pentru schimbarea manuală a macazului erau două posibilități, ambele generând probleme: ori vatmanul oprea tramvaiul înainte de sensul giratoriu și se deplasa printre mașini până la macaz pentru a-l schimba, riscând să fie accidentat, ori, pentru protecția lui, oprea tramvaiul în zona macazului, apoi cobora să schimbe macazul, blocând cele trei benzi de circulație din sensul giratoriu.

Până la sosirea specialiștilor de la furnizor, care să repună macazul în funcțiune, pentru protecția vatmanilor și fluidizarea traficului în intersecție, s-a recurs la o soluție de compromis: tramvaiul să fie condus prin tot sensul giratoriu și apoi să iasă spre I.C. Frimu în același fel cu traseul 44, lucru care nu afecta timpul alocat cursei propriu-zise", ne-a comunicat Transurb.

Potrivit companiei, intervenția firmei specializate a avut loc, iar macazul este, în prezent, funcțional.

Citit 5137 ori Ultima modificare Luni, 11 Martie 2024 20:08

1 comentariu

  • postat de În atenția conducerii Transurb!
    Luni, 11 Martie 2024 21:02
    5.13.142.***
    Învățați pe vatmani cum e cu acel sens giratoriu de la general. Când întra în sensul giratoriu, pierd prioritatea, la fel și când vor sa iasă, când intra peste benzile din sens... Mulți dintre ei merg pe Dec 328/1966, pe când tramvaiele aveau prioritate generala.
    3
    40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.