Teatrul Dramatic "Fani Tardini" anunţă, pe pagina sa de socializare, că îşi întăreşte echipa, având-o drept director artistic pe regizoarea Leta Popescu, care a realizat deja spectacole foarte apreciate la Galaţi, oraşul său natal
În perspectiva noilor provocări pe care teatrul gălăţean le are de înfruntat, cea mai importantă fiind necesitatea de a juca într-un alt spaţiu (la Casa de Cultură a Studenţilor n.a.), clădirea proprie intrând într-o foart necesară reabilitare, întărirea echipei cu o persoană atât de adaptabilă şi care a realizat cu succes proiecte culturale atât în spaţii tradiţionale, cât şi alternative, este o mişcare bine gândită şi pe care echipa o face publică înaintea începerii noii stagiuni, urându-i Letei Popescu succes şi bun venit.
"Avem bucuria să vă anunțăm că Leta Popescu, una dintre cele mai cunoscute voci ale regiei de teatru din prezent, după mai bine de un deceniu de studiu și activitate intensă la Cluj, se întoarce acasă la Galați! Leta va intra din noua stagiune în rolul de director artistic al teatrului nostru, aducând cu ea o experiență solidă în coordonarea și managementul proiectelor culturale", sună anunţul teatrului.
Cu studii de licență, masterat și doctorat finalizate în inima Transilvaniei, Leta Popescu a reușit să își dezvolte abilități esențiale în comunicare, planificare și leadership, contribuind semnificativ în sectorul cultural independent din Cluj (a dezvoltat proiecte alături de Reactor, Reciproca, Fabrica de Pensule, Casa Tranzit). Ca regizoare de teatru, activitatea ei a fost deseori remarcată de către breaslă și public, despre spectacolele pe care le-a regizat s-a scris în cele mai importante reviste culturale din România și an de an producțiile sale sunt selectate la cele mai importante festivaluri din țară.
"Nominalizată de două ori la premiile Uniter, cu un palmares important de premii, acum, Leta Popescu revine la Galați cu know-how-ul acumulat, cu energia vibrantă a Clujului, dar mai ales cu dorința de a sprijini și dezvolta scena culturală locală. Suntem siguri că entuziasmul Letei, alături de experiența lui Florin Toma, actor și director general al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați, împreună cu echipa artistică și tehnică a teatrului nostru, vor aduce un suflu nou și vor deschide noi orizonturi pentru comunitatea artistică din Galați. Îi urăm Letei Popescu bun venit în echipă și o asigurăm că suntem plini de nerăbdare să lucrăm împreună! Succes!", se încheie postarea făcută de Teatrul Dramatic "Fani Tardini".