Început de an școlar cu emoții și speranțe. Elevii s-au întors la cursuri (Foto/Video)

Început de an școlar cu emoții și speranțe. Elevii s-au întors la cursuri (Foto/Video)
Liceul Radu Negru
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Luni, 9 septembrie 2024, unitățile de învățământ din toată țara și-au deschis porțile pentru a-i primi pe elevii dornici să înceapă un nou an școlar. La Galați, școlarii mici și mari au fost așteptați în curţile unităților de învățământ, fie la ora 8,00, fie la ora 9,00. Așa se face că, dis-de-dimineață, copii, părinți și bunici, emoționaţi și cu brațele pline de flori, au pășit pragul școlilor. Dacă, pentru cei mai mari, ziua de luni a fost prilej de revedere a colegilor, cei mici au trăit primele momente din viața de elev.

"Sunt atât de drăguți"

Trecătorii aflaţi luni dimineață pe străzile orașului îi priveau cu entuziasm pe părinții și bunicii care își duceau copiii la școală, retrăind cu emoție propriii ani de școală. "Copiii sunt atât de drăguți! Îmi aduc aminte când erau și nepoții mei așa! Acum sunt mari, au copii la rândul lor. Păcat că cei care sunt acum în primii ani de școală nu își păstrează mai mult inocența copilăriei", ne-a spus un gălățean care privea mulțimea adunată în curtea Seminarului Teologic "Sf. Andrei". Aici, după slujba de la ora 8,00, elevii, profesorii, părinții și bunicii au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, apoi copiii și cadrele didactice au intrat în sălile de clasă pentru a pune la punct detaliile începutului de an școlar.

La Colegiul Național "Vasile Alecsandri" (CNVA) a fost o atmosferă de adevărată sărbătoare, iar curtea unității de învățământ a devenit neîncăpătoare pentru numărul mare de elevi, profesori și părinți.

Elevii de clasa a V-a, care au îmbrăcat luni pentru prima dată uniforma CNVA, au fost primiți în sălile de clasă pe sub o boltă de flori, realizată de colegii lor mai mari. În curtea interioară, muzica le-a însoțit pașii timizi, iar mesajul de bun-venit le-a fost transmis tuturor elevilor de întregul colectiv de cadre didactice al școlii.

Momente solemne

La Liceul Tehnologic "Aurel Vlaicu", festivitatea de deschidere a anului școlar 2024-2025 a debutat cu intonarea Imnului de stat "Deșteaptă-te, române!".

"Este o tradiție la noi în liceu ca, în timpul intonării imnului, câțiva elevi să aducă drapelul național, astfel încât curtea se acoperă cu acesta, momentul deschiderii devenind astfel solemn și mult mai emoționant", ne-a spus o elevă a liceului. A urmat cuvântul de bun-venit rostit de conducerea unității de învățământ și binecuvântarea primită de la preotul prezent la eveniment.

Mesaje de bun-venit în noul an școlar au fost transmise bobocilor și nu numai și de către conducerea Liceului "Radu Negru".

Festivitatea de luni a debutat în curtea unității de învățământ cu slujba de mulțumire oficiată de un preot. Elevii și părinții care i-au însoțit la festivitatea de deschidere au trăit intens emoțiile zilei. "Mă bucur că am început iar școala. Mă plictisisem acasă. Îmi propun și le promit părinților mei că în acest an școlar voi fi și mai bună la învățătură", ne-a mărturisit una dintre elevele aflate luni în curtea liceului "Radu Negru".

În toate școlile și liceele din oraș, atmosfera de sărbătoare le-a umplut inimile celor prezenți, iar dacă ziua de luni a fost una de acomodare, de revedere și de lungi discuții, începând de marți, noul an școlar își va intra pe deplin în drepturi.

În judeţul Galaţi, conform datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, au început școala circa 75.000 de elevi.

Media

Citit 3258 ori Ultima modificare Marți, 10 Septembrie 2024 14:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.