Semnale bune din tabăra Oțelului. FOTBAL.
Gruparea gălățeană a reușit să scoată un punct ce s-ar putea dovedi a fi important la finalul sezonului regulat.
Oțelul a reușit să lege al patrulea joc de pe teren fără să piardă în campionat, dintre care trei sunt sub conducerea noului staff tehnic. Gălățenii au remizat cu Petrolul și Rapid, echipe aflate în lupta pentru un loc de play-off, plus că au reușit să câștige meciul atât de esențial contra Gloriei Buzău. Dintre toate rezultatele de acasă, egalul contra Rapidului se remarcă prin prisma pretențiilor adversarului. Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât egalul a venit după ce oaspeții au avut 1-0. Golul gălățenilor a fost înscris de Miguel Silva (minutul 84), dintr-o pasă a lui Maciel, după ce tânărul Burcea s-a aflat la originea fazei de atac.
Entuziasmat de rezultatul de egalitate a fost și antrenorul Ovidiu Burcă, considerând un scor echitabil. De asemenea, a discutat punctual și despre Miguel Silva, care a fost curtat de FCSB și Hermannstadt în această iarnă pentru o mutare.
“Am întâlnit o echipă foarte bună, care a investit foarte mult. Am avut o ratare mare, au avut și ei una. E un rezultat echitabil. Miguel Silva e un fundaș lateral cu calitate, în creștere, poate să facă lucrurile mai bine, în primul rând pe faza defensivă. Un fundaș trebuie să se apere bine. Nu va pleca acum de la noi”, a spus antrenorul gălățenilor.
Fanii Oțelului au cerut penalti
După ce favoriții le-au fost taxați cu un penalti inexistent în runda precedentă, la Dinamo (meci pierdut cu 1-0 din cauza acelei decizii eronate), fanii Oțelului au umplut rețelele de social media cu comentarii la adresa unei faze în care se putea acorda lovitură de la 11 metri. Mai precis, în repriza a doua, la scorul de 0-0, la un corner bătut slab de Tănasă, unul dintre jucătorii Rapidului (Koljic) a oprit mingea cu mâna după un luft din tentativa de a respinge. Atingerea mingii cu mâna este evidentă, doar că nu sunt foarte clare circumstanțele de a acorda lovitură de pedeapsă. Conform regulamentului, trebuie îndeplinit cel puțin unul din cele două elemente: fie intenția jucătorului în culpa de a juca mingea cu mâna, fie o poziție nefirească a corpului în momentul atingerii balonului cu mâna.
Însă, după ce au suferit de pe urma unui penalti complet inexistent în etapa trecută, fanii au fost foarte îndreptățiți să ridice semne de întrebare vizavi de posibilul henț al lui Koljic. Comparativ cu ce s-a acordat la Dinamo, aici, la meciul contra Rapidului, a fost o fază mult mai apropiată de o astfel de sancțiune.
Până la urmă, Oțelul a rămas echipa cu cele mai puține penaltiuri primite în favoarea sa din Superliga, având doar două astfel de oportunități de a marca în 26 de etape.