Câţi pensionari au părăsit Primăria şi Evidenţa Persoanei Galaţi
Foto: Anca Melinte

Câţi pensionari au părăsit Primăria şi Evidenţa Persoanei Galaţi
Evaluaţi acest articol
(38 voturi)

Luna februarie 2025 a făcut ca personalul din aparatul de specialitate al primarului municipiului Galaţi şi din Serviciul Evidenţa Persoanei să se împuţineze cu angajaţii care erau deja pensionari, dar continuau să îşi desfăşoare activitatea în cadrul administraţiei publice locale. La solicitarea noastră, Compartimentul de Presă al Primăriei Galaţi ne-a comunicat câte persoane au ieşit, efectiv, la pensie, ce vechime aveau şi ce funcţii au rămas astfel libere. 

Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, Primăria Galaţi a început anul 2025 cu un concurs de angajare pentru un post unic vacant - consilier, clasa I, grad profesional superior la Compartiment Banca de Date. Şi tot pe portalul propriu, Primăria anunţa că, pentru o serie de posturi, la care procedura de recrutare a început anterior intrării în vigoare a „Ordonanţei trenuleţ”, etapele concursurilor vor continua până la ocuparea funcțiilor respective. Reamintim că potrivit „Ordonanţei trenuleţ” – OUG nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025 - începând cu 1 ianuarie 2025 s-a suspendat ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice. Dar nu în cazul posturilor unice!

Administrația publică locală s-a „eliberat”, însă de pensionari, după cum explica, recent, la ProLider FM, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

„Erau chiar buni în ce făceau”

„Singurii oameni afectați sunt cei care erau pensionari și erau în cei trei ani de după pensionare, perioada în care își puteau desfășura activitatea cu acordul șefului unității respective. Erau pensionari, dar, credeți-mă, fiind chiar buni pe ceea ce făceau - atât cât am reușit eu să-i cunosc - a fost îmbucurător faptul că, la momentul ieşirii la pensie, și-au arătat dorința de a mai rămâne în instituţie”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu despre angajaţii care au părăsit instituţia la începutul acestei luni.

Edilul-şef ştia despre opt-nouă persoane, dar, în realitate, numărul lor a fost mult mai mare.

„Au încetat de drept raporturile de serviciu în cazul unui număr de 21 de funcționari publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Galați și a Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Galați. Funcțiile deținute de către acești funcționari publici au fost de consilier superior, inspector superior sau șef serviciu, iar vechimea lor în instituție variază de la un maxim de 30 ani și 6 luni la un minim de 3 ani și 5 luni”, ne-a comunicat, la solicitarea noastră, Compartimentul de presă al Primăriei Galaţi.

„Încetările de drept ale raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Galați și Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Galați au fost operate la începutul lunii februarie 2025 având la bază Decizia nr. 91/25.11.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77/29.01.2025”, ne-a precizat municipalitatea.

Sunt mulţi bugetari, dar nu la primării

Primarul Ionuţ Pucheanu şi-a manifestat scepticismul faţă de eficienţa şi economia acestor măsuri din „Ordonanţa trenuleţ”: „Cred că în spectrul politic național, indiferent de partid, ajung prea ușor niște oameni care ar fi trebuit să treacă prin administrațiile publice înainte. Să bifeze măcar funcția de consilier județean sau local. Este minim necesar, din punctul meu de vedere, pentru a te putea duce mai sus. Aș face o «ordonanță trenuleț» în sensul ăsta.

Guvernul doar a adoptat ordonanţa, aparatul tehnic o gândește şi scrie. Dacă cei care au scris ar fi trecut prin administrațiile locale, ar ști că orice primărie, orice consiliu județean, orice poliție locală din țara asta este ținută de o lege care îți spune câți angajați poți să ai!”. Situaţie care este comunicată de Instituţia Prefectului la fiecare început de an şi în care trebuie să se încadreze, altfel riscă măsuri la controalele Curţii de Conturi.

„Da, bugetari sunt mulți, n-am ce să comentez! Dar în ministere, agenții, oficii! Pe linie agricolă, găsiți minim 11 entităţi la nivel județean! Care își fac organigrama după cum vor și se duc spre aprobarea la o instituție ierarhic superioară care are atât de multe pe cap, încât numai la organigrama entităţii care se ocupă cu studiile pedologice nu se gândeşte”, a mai punctat primarul. Şi, pentru a fi mai explicit, a dat ca exemplu, la nivel local, înfiinţarea unei entităţi care să adune ce a strâns o alta, care a dat cu mătura….

Citit 26718 ori Ultima modificare Marți, 25 Februarie 2025 22:45

20 comentarii

  • postat de Adrian
    Duminică, 02 Martie 2025 10:22
    86.124.201.***
    @Camelia, ati uitat si de Dragos Magearu director la Gospodarire Urbana ca sa fie familia completa. :)))))
    3
    7
  • postat de maxim
    Luni, 24 Februarie 2025 21:09
    5.13.129.***
    Domnul Pucheanu este si vicepresedinte PSD, ce masuri a luat pentru a reduce acele agentii agricole? Chiar ne crede pe toti naivi?
    5
    63
  • postat de mirel
    Luni, 24 Februarie 2025 16:54
    46.97.20.***
    consilierii primarului , tinerii pensionari din politie, Lungeanu etc etc cand pleaca in mediul privat?
    zeus de la militia locala cand pleaca sa se odihneasca?
    0
    87
  • postat de Camelia
    Luni, 24 Februarie 2025 15:42
    86.124.202.***
    Fiecare LOCOMOTIVA TRAGE UN VAGONET:
    - CIUCA Rodica - SOT CIUCA Nicolae - Calorgal;
    - MAGEARU Rodica - SOT MAGEARU Laurentiu - Administrator Baza Sportiva Stadion Gloria;
    6
    91
  • postat de Cotizantu la sistemu ticăloșit
    Luni, 24 Februarie 2025 15:00
    128.127.118.***
    Bă dacă ati ales, de ce mama naibii mai trăncăniți în dodii?Nu stiați ce ați ales?Ăstia sunt prosti sau ce?EI SUNT ALEȘII.NOI suntem PROȘTII:In ultima vrem,e scursorile si analfabetii societății.
    7
    73
  • postat de Camelia
    Luni, 24 Februarie 2025 13:37
    86.124.202.***
    „Ordonanţa trenuleţ” s-a dovedit plina de "PORTITE". Metrou, Penitenciare, Jandarmerie, Politisti, Militari,
    9
    86
  • postat de Camelia
    Luni, 24 Februarie 2025 13:29
    86.124.202.***
    "CORB la CORB NU ISI SCOATE OCHII", sau "O MANA O SPALA PE ALTA SI AMANDOUA SPALA FATA", CE SPUNETI POLITICIENILOR ?
    6
    87
  • postat de Cristi
    Luni, 24 Februarie 2025 13:07
    5.2.209.***
    Practic 8 persoane din cateva mii, este practic frectie la un picior de scaun, Politia Locala, Apa-Canal, Calorgal, Gospodarire Urbana, Ecosal, etc. Dar atat a identificat domnul primar in ,,aparat''.
    4
    104
  • postat de dan
    Luni, 24 Februarie 2025 12:45
    86.124.201.***
    Cu siguranta primare ,tu personal ai contribuit la aceasta situatie.Cu finu, cu toti subalternii pe linie de partid.Partidul in care esti tu activ e unul dintre cele mai corupte si plin de borfasi .
    6
    110
  • postat de Unom
    Luni, 24 Februarie 2025 12:38
    128.127.118.***
    POLITIA LOCALA, ALO! Marea majoritate a șefilor sunt pensionari MAI!
    2
    120
  • postat de Gigel
    Luni, 24 Februarie 2025 10:54
    86.124.200.***
    @Camelia:sunt atatea locuri la privat unde bataia de joc,indolenta,nepotismele si slaba pregatire sunt prezente ca nu stiu de unde sa incep.Peste tot sunt oameni bine sau slab pregatiti.
    16
    61
  • postat de Gopo
    Luni, 24 Februarie 2025 10:40
    86.124.201.***
    dar la Consiliul Județean Galați, Prefectură când aflăm?
    7
    103
  • postat de Raduqu
    Luni, 24 Februarie 2025 10:35
    86.120.239.***
    Toate conservele comuniste
    10
    92
  • postat de Un contribuabil
    Luni, 24 Februarie 2025 09:50
    5.13.186.***
    În toate instituțiile publice sunt pensinari care cumulează cele două venituri. Nimeni nu este de neînlocuit la locul de muncă!
    12
    125
  • postat de Gym
    Luni, 24 Februarie 2025 09:31
    5.2.205.***
    Poate ca și din politia locala ar trebui sa plece acei pensionari care au plecat dintr o alta politie la pensie și au ajuns în cea locală.
    4
    131
  • postat de degetel
    Luni, 24 Februarie 2025 09:18
    5.13.183.***
    varianta eficienta se numeste digitalizare si ati scapat de cheltuielile inutile cu bugetarimea
    8
    113
  • postat de Gym
    Luni, 24 Februarie 2025 09:10
    5.2.205.***
    Poate ca și din politia locala ar trebui sa plece acei pensionari care au plecat dintr o alta politie la pensie și au ajuns în cea locală.
    5
    134
  • postat de Camelia
    Luni, 24 Februarie 2025 09:01
    86.124.202.***
    „Ordonanţei trenuleţ” la Calorgal ?
    Șef Serv. Resurse Umane etc etc etc - Magearu Rodica;
    Șef Serv. Financiar Contab. și ANL - Dumitrache Nica;
    Șef Serv. Fact. Încasare - Ciucă Rodica;
    etc etc etc
    12
    126
  • postat de Camelia
    Luni, 24 Februarie 2025 08:39
    86.124.202.***
    De ce nu s-au REANGAJAT la PRIVAT ? Pentru ca la privat TREBUIE SA MUNCESTI sa aduci plus valoare. Si societatile satelit ai Primariei sunt PLINE de pensionari.
    10
    137
  • postat de Camelia
    Luni, 24 Februarie 2025 08:32
    86.124.202.***
    Chiar de NEINLOCUIT erau acei pensionari NUMAI SEFI ??? SIGUR nu au fost transferati la societatile SATELIT ai Primariei ? Asa s-a tot intamplat la Apaterm, Calorgal, Apa Canal, Ecosal etc etc etc.
    8
    144

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.