"Salvați Copiii" Galaţi a organizat, pe 25 februarie, pentru a marca trecerea celor trei ani de la declanşarea războiului Ucraina - Rusia, expoziția de fotografie "Poveștile unor noi începuturi - Trei Ani de Curaj și Speranță". Într-un vârtej de emoţii bune şi mai puţin bune, la care toţi ne aşteptam, dar care, cumva, tot ne-au luat prin surprindere, am putut vedea imagini care transmit o scânteie doar din puterea și reziliența persoanelor refugiate din Ucraina, care și-au reconstruit viața în România, la Galaţi.
Gazde, oaspeţi şi speranţe într-un viitor mai bun
La sediul Centrului de Consiliere și Servicii Integrate Salvați Copiii, din Aleea Mavramol nr. 4, era freamăt mare marţi, înainte de prânz. Mame, bunici şi copii, alături de personalul fundaţiei, invitaţi din ONG-urile partenere şi instituţii ale statului român (ISU, DGASPC, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Centrul Regional de Proceduri și Cazare pentru solicitanții de azil Galaţi), dar şi de la Biblioteca Judeţeană "V.A. Urechia" şi Şcoala "Nanny", au rememorat, cu un zâmbet şi ceva mai multe lacrimi, momentele care i-au determinat să fugă din Ucraina, din Herson, Odesa sau Ismail, de multe ori cu puţine lucruri şi cu la fel de puţine speranţe, pentru a se refugia din calea invadatorilor ruşi.
La Herson, îşi aminteau Vladislava şi Anastasia, au fost obligate să stea, cu copiii, în subsol, au fost "intervievate" de soldaţii ruşi, au stat într-o teroare constantă până au reuşit să fugă, să ajungă la graniţă şi pe urmă să treacă la Isaccea, cu bacul. Pentru ele, căldura cu care au fost primite, ajutorul constant din partea oamenilor obişnuiţi, a autorităţilor şi a ONG-urilor, precum "Salvaţi Copiii", dar şi altele asemenea lor, nu pot fi reproduse în cuvinte. Şi nici mulţumiri suficiente pentru asta nu sunt. "Până şi motanului meu i-au dat mâncare", îşi aminteşte, printre lacrimi, Vladislava.
Unele familii nu vor să se mai întoarcă în Ucraina, altele doar la asta visează
Alături de fiica ei, Veronica, şi de bunicii acesteia, pe care cu sprijinul autorităţilor române, în special al ISU Galaţi, au reuşit să-i aducă lângă ele, Vladislava - Vlada, cum îi spun prietenii - s-a decis să nu se mai întoarcă în Ucraina. Nici nu ar mai avea la ce. Aici, la Galaţi, şi-a înscris anul acesta fata la şcoală, iar ea s-a angajat, face cursuri de limba română (de fapt, deja vorbeşte, dar nu vrea să facă greşeli) şi, dincolo de lacrimile din colţul ochiului la amintirea terorii trăite, poţi vedea în zâmbetul ei nu doar speranţa într-un viitor mai bun, ci şi determinarea unei învingătoare. Evident, atât emoţiile ei, cât şi ale celor care, precum Anastasia, tot din Herson, nu vor decât să se termine coşmarul şi să se întoarcă acasă, sunt la fel de valide. Bucuria de a fi în viaţă, recunoştinţa pentru ajutorul primit, pentru acoperişul de deasupra capului şi siguranţa că, aici, nimeni nu vrea să le omoare, sunt, însă, aceleaşi.
Un spaţiu sigur pentru dureri şi vindecări
Fiecare mamă alege ce crede că este mai bine pentru copiii ei, dar este clar, din felul în care interacţionează una cu cealaltă, din modul în care se sprijină şi se ridică una pe alta, că femeile din Ucraina au găsit la "Salvaţi Copiii" un spaţiu unde se simt în siguranţă, iar copiii lor pot socializa în limba lor, cu alţi copii de vârste similare. Singurătatea şi depresia au fost poate cel mai greu de trecut, în 2022, când au ajuns aici.
Natalia, din Ismail, spune că aproape nu ieşea deloc din casă, doar stătea şi plângea, aşa că sprijinul de la "Salvaţi Copiii" a fost salvator, o terapie pentru suflet, o ancoră într-un moment în care nu mai vedea ţărmul. Acum zâmbeşte şi caută, din priviri, sprijinul conaţionalelor ei, dar şi pe al reprezentanţilor "Salvaţi Copiii", JRS, Consiliul Național Român pentru Refugiați, Aidrom, Icar, organizaţii care, toate, ajută refugiaţii. Ştie că nu este singură, iar acest lucru îi dă putere să meargă mai departe.
Chiar dacă viitorul e încă incert, pacea din Ucraina nu se ştie când va veni şi cum va arăta, mamele ucrainence din Galaţi se uită la copiii lor, care au prieteni, care merg la grădiniţă sau la şcoală şi pentru care, de multe ori, toate amintirile conştiente sunt legate de acest loc, devenit a doua casă. În imaginile de pe pereţi se vede cel mai bine cât au crescut copiii, unii veniţi aici bebeluşi. Pentru ei, mamele şi bunicile îşi strâng puterile mănunchi şi mai înfrâng o nouă zi. Tot pentru ei, "Salvaţi Copiii" mai face un proiect, mai organizează un atelier, mai scrie o pagină de istorie mai puţin ştiută decât cea din linia frontului, dar la fel de importantă pentru soarta unui popor care se luptă să supravieţuiască.
