Gruparea gălățeană "respiră" mult mai bine după ce s-a impus, cu scorul de 2-0, pe terenul Gloriei Buzău - ultima clasată în play-out.
Etapa a doua din faza de play-out a Superligii a fost una în care pare că s-au lămurit câteva aspecte, în special în privința ultimelor două clasate. Iar decisiv pentru acest lucru a fost faptul că Oțelul a câștigat în deplasarea de la Buzău și se află în plină luptă de a scăpa și de locul de baraj ocupat. În caz contrar, ar fi avut emoţii chiar și în privința retrogradării directe.
Succesul de la Buzău este dătător de speranțe pentru salvarea directă de la retrogradare, fără a mai disputa baraj cu o formație din al doilea eșalon, prin prisma atitudinii arătate de jucătorii gălăţenilor. Golurile marcate de Teles și Maciel au amintit de perioada în care Oțelul se lupta la vârful clasamentului, sub comanda lui Dorinel Munteanu, printr-o ambiție de necombătut și agresivitate permanentă asupra adversarului.
Antrenorul Laszlo Balint a debutat cu brio pe banca Oțelului, spre deosebire de Ovidiu Burcă, pe care l-a înlocuit pentru a nu se scufunda corabia până la fundul clasamentul. ”O victorie extrem de importantă. Am spus-o și la începutul jocului, miza a fost foarte mare pentru ambele echipe. Eu am motive de mulțumire din două puncte de vedere, în primul rând, categoric, punctele pe care le-am câștigat, apoi și faptul că am reușit o victorie fără gol primit. Un aspect foarte important, care va contribui la moral și pentru tot ce înseamnă finalul acesta de sezon, pentru că e important să rămânem echilibrați”, a spus Balint. ”Echipa a trecut prin multe momente dificile de-a lungul acestui sezon, din varii motive și din diferite aspecte. Împreună cu colegii mei din staff este important să rezolvăm partea sportivă, să eficientizăm jocul, pentru că iar a fost un aspect foarte important, am început disputa foarte bine, ceea ce ne-am și propus”, a adăugat Balint.
La un punct de salvarea directă
Etapa a doua din play-out a consemnat următoarele rezultate: Unirea Slobozia - Petrolul 0-0, Sepsi - FC Hermannstadt 1-2, FC Botoșani - Farul 4-3, Poli Iași - UTA 4-0 şi Gloria Buzău - Oțelul 0-2.
Clasamentul la zi se prezintă astfel: 7. FC Hermannstadt 25 puncte, 8. FC Botoșani 22 p, 9. Petrolul 21 p, 10. Sepsi 21 p, 11. Poli Iași 20 p, 12. UTA 20 p, 13. Oțelul 19 p, 14. Farul 19 p, 15. Unirea Slobozia 15 p, 16. Gloria Buzău 13 puncte.
Astfel, gălățenii sunt la doar un punct distanță de salvarea directă, având chiar posibilitatea de a trece în zona de siguranță în etapa viitoare, dacă vor reuși să câștige meciul de acasă cu Poli Iași. Etapa a treia din play-out are următorul program: Oțelul - Poli Iași (vineri, ora 17:30), Petrolul - Sepsi (vineri, ora 20:30), UTA - FC Botoșani (sâmbătă, ora 16:45), FC Hermannstadt - Gloria Buzău (duminică, ora 13:30), Farul - Unirea Slobozia (luni, ora 17:30).