UPDATE. S-au virat salariile la Liberty. Protest al siderurgiștilor şi noi promisiuni ale conducerii

UPDATE. S-au virat salariile la Liberty. Protest al siderurgiștilor şi noi promisiuni ale conducerii
Evaluaţi acest articol
(34 voturi)

Vineri, 25 aprilie, Liberty Galați a virat salariile pe luna martie, cu o întârziere de două săptămâni. Acest lucru a fost anunțat, mai întâi, de directorul de producție primară, Cornel Moisescu, în fața a câteva zeci de siderurgiști nemulțumiți, vineri dimineață, în fața Turnului administrației combinatului, și a fost confirmat pentru „Viața liberă”, câteva ore mai târziu, de un purtător de cuvânt al Liberty.

Până nu cu mult timp în urmă, o știre de presă era când combinatul siderurgic gălățean nu plătea la timp salariile. Acum, din păcate pentru miile de angajați și pentru Galați în general, știrea este atunci când acestea sunt plătite.

Sunt luni la rând de când Liberty Galați are probleme cu plata salariilor, în condițiile în care Furnalul 5, singurul rămas pe platforma siderurgică, este oprit din iunie 2024. Tot de atunci nu s-a mai achitat norma de efort, iar bonurile de masă nu s-au mai dat de la începutul acestui an. Iar de Paşte s-a dat numai o prima de 290 de lei net.

Repornirea furnalului se amână din nou

În ceea ce privește repornirea furnalului, aceasta a fost anunțată de mai multe ori, termenul fiind de fiecare dată depășit. S-a spus mai întâi că imediat după Paște, apoi pe 28 aprilie, după care s-a anunţat date de 6 mai, apoi 9 mai, dar nici acest din urmă termen se pare că nu va fi respectat.

În februarie 2025, combinatul s-a aflat foarte aproape de a fi decuplat de la rețeaua de energie electrică, din cauza facturilor neachitate către unul dintre furnizori. O lună mai târziu, în martie, Liberty Galați a intrat în concordat preventiv, procedură valabilă pentru 120 de zile, în încercarea de a-și redresa afacerea.

„În actualele condiții ale pieței, afectate de războiul prelungit din Ucraina, de prețurile mari ale energiei și de importurile uriașe din afara UE care au inundat Europa, precum și în contextul noilor tarife impuse de SUA asupra importurilor de oțel și al lipsei unor măsuri reale de protecție a industriei siderurgice la nivelul Uniunii Europene, noua procedură va permite Liberty Galați să aloce toate resursele financiare aflate la dispoziție pentru repornirea operațiunilor și creșterea producției la un nivel sustenabil”, declara, la vremea respectivă, Radu Ionescu, directorul general al Liberty Galați.

Oamenii se tem pentru locurile de muncă

Până acum, nici furnalul nu a fost repornit, nici stocurile necesare de materii prime nu sunt suficiente. Iar salariile se achită tot cu întârziere și oamenii se tem tot mai mult, pe bună dreptate, că și-ar putea pierde locurile de muncă.

Astfel, vineri, 25 aprilie, „câțiva colegi, sătui de minciunile și de lipsa de transparență și comunicare dintre management și muncitori, s-au adunat la turn pentru a cere explicații despre starea actuală a combinatului. Singurul care a ieșit în mijlocul muncitorilor, fapt pentru care are tot respectul meu, a fost dl. director  Moisescu”, ne-a spus unul dintre siderurgiștii gălățeni.

Pe scurt, directorul Cornel Moisescu a spus următoarele: vineri, 25 aprilie, se dau salariile și bonurile; repornirea furnalului nu este sigură nici pentru data de 9 mai; siderurgiștii au promisiunea din partea managementului companiei că se vor face comunicări cât mai dese și precise - toate deciziile și schimbările care apar de acum încolo - către toate sindicatele de pe platformă, nu doar către Siderurgistul AMG, sindicatul reprezentativ și semnatar al contractului colectiv de muncă.

La solicitarea „Vieții libere”, un purtător de cuvânt Liberty Galați ne-a declarat vineri, la ora 16.00: „Salariile siderurgiștilor au fost plătite. Recesiunea severă de pe piața europeană a oțelului a afectat mai mult ca oricând compania de la Galați și toți producătorii din Europa, dar cu suportul autorităților din România continuăm să facem toate demersurile pentru a reporni operațiunile cât de curând posibil.”

N.R. Potrivit multor angajaţi care ne-au contactat la redacţie, doar salariaţii cu carduri Eximbank au primit efectiv banii, cei care au altfel de carduri urmând să încaseze salariul săptămâna viitoare, în funcţie de protocoalele de transfer dintre bănci.

Citit 16314 ori Ultima modificare Duminică, 27 Aprilie 2025 13:33

81 comentarii

  • postat de Țepeș Andrei
    Miercuri, 30 Aprilie 2025 04:04
    82.79.12.***
    SalariatiiLiberty sa inapoieze salariile primite timp de 2 ani+dobanda pentru venituri ilicite.N au produs nimicși au prejudiciat Statul cu aceste sume primite ilegal prin împrumuturi girate de Stat.
    0
    4
  • postat de Guptaciosul Furacios
    Miercuri, 30 Aprilie 2025 03:48
    82.79.12.***
    Lumea s a schimbat, voi mâncați tot de la Stat,a început de ieri sa cada cate un siderurgist pe strada,obosit,supărat, tot un kaka a mancat, ca TESA de Combinat.Hotilor dați banii furnizorilor.
    0
    4
  • postat de Jean de la Galati
    Miercuri, 30 Aprilie 2025 03:36
    82.79.12.***
    Propunere: propun ca de la toti salariații Liberty SA se REȚINA timp de doi ani câte 5000 ron pentru plata salariilor frauduloase plătite pentru NIMIC.Aceste sume sa fie transferate pentru orfelinate
    0
    4
  • postat de Bobby D preluat de la Lupu Lucica
    Miercuri, 30 Aprilie 2025 03:01
    82.79.12.***
    @ss , ăsta nici în sindicat nu are loc, asa prostie nu am mai văzut,chiar asa de jos este nivelul în Liberty?!Mulți da' prosti sunteți bai nene !!!cu TESA în frunte,alți dinozauri , șpăgari!
    0
    4
  • postat de Bobby D preluat de la Lupu Lucica
    Miercuri, 30 Aprilie 2025 02:53
    82.79.12.***
    Pentru CE sa va bage bani pe card băh puturosilor, ce ați produs măh în ultimul an ?AȚI FURAT BANII FURNIZORILOR, din asta trăiți voi? DIN BANII ALTORA ?Ce sunteți voi, sugatori de bani nemunciți?!!!
    0
    4
  • postat de Bobby D preluat de la Lupu Lucica
    Miercuri, 30 Aprilie 2025 02:47
    82.79.12.***
    @ss, fiecare salariat din combinat este responsabil indirect împreună cu patronul penal de jaful de la bugetul de Stat prin aceste împrumuturi hoțesti.BANII INAPOI HOTILOR.Ati mâncat 10 anipe datorie.
    0
    4
  • postat de Bobby d bravo Lucica lupu
    Miercuri, 30 Aprilie 2025 02:30
    82.79.12.***
    @ss, Și voi ce draq sunteți băh de 10 ani , nu bugetari?Ne am saturat băh sa va plătim împrumuturile din banii nostri,din taxele și impozitele la Stat.Bai puturosilor la munca cuvoi ,la căpșuni cu voi
    0
    3
  • postat de Bobby d bravo Lucica lupu
    Miercuri, 30 Aprilie 2025 02:26
    82.79.12.***
    @ss, ești proasta rău sau prost , suntem voi mai speciali sa plătiți altfel decât toți romanii salariați? Vezi băh ca al vostru penal nu plătește taxe și impozite la Stat.Nici șomeri nu aveți dreptul!
    0
    3
  • postat de Lupu Lucica
    Miercuri, 30 Aprilie 2025 02:16
    82.79.12.***
    @ss ,,un salariat Liberty plateste peste 40% din venit taxe la stat, doar bugetarii incaseaza dela stat! " VAI DE CAPUL TAU DE SIDERURGIST/METALURGIST,asa gândiți mă analfabeților funcționali?FALIMENT
    0
    3
  • postat de Lupu Lucica
    Miercuri, 30 Aprilie 2025 02:07
    82.79.12.***
    @ss, cât de prosti puteți fi,Va meritați soarta de săraci,inculți, spălați pe creier ,fără educație, FALIMENT scrie pe voi.DATI BANI INAPOI FURNIZORILOR HOTILOR !!!!LA CĂPȘUNI. ȘPARANGHEL,Părlitilor.
    0
    3
  • postat de Lupu Lucica
    Miercuri, 30 Aprilie 2025 02:01
    82.79.12.***
    @ss ..impozitul de 40% din venit e plătit de angajator și surpriza pentru voi , patronul penal nu a plătit acest impozit la Stat, deci nu aveți drept la șomaj.Va angajez eu sa nu muriți de foamehahaha
    0
    3
  • postat de Lupu Lucica
    Miercuri, 30 Aprilie 2025 01:56
    82.79.12.***
    A postat unul @ss lipsit de educație economica elementara ,bineînțeles siderurgist/metalurgist ,cică ei plătesc 40%impozit pe venit...bă da asa prostie de om nu am vazut.FALIMENT SCRIE PE VOI
    0
    3
  • postat de Lupu Lucica
    Miercuri, 30 Aprilie 2025 01:41
    82.79.12.***
    A postat unul @ss lipsit de educație economica elementara ,bineînțeles siderurgist/metalurgist ,cică ei plătesc 40%impozit pe venit...bă da asa prostie de om nu am vazut.FALIMENT SCRIE PE VOI
    0
    2
  • postat de Lupu Lucica
    Miercuri, 30 Aprilie 2025 01:34
    82.79.12.***
    Postat de @ss , plătim toți salariații din România același procent de 40% din venit.Diferenta e ca la salariații Liberty patronul penal nu a pățit acest impozit la Stat. nu aveți drep la șomaj hahaha
    0
    3
  • postat de Lupu Lucica
    Miercuri, 30 Aprilie 2025 01:14
    82.79.12.***
    Postat de @ss Auziți ineptie economica ,,spre informarea neuronului tau singuratic, un salariat Liberty plateste peste 40% din venit taxe la stat" Vaco sau bou ce ești, toți plătim aceeași cota laStat
    1
    2
  • postat de ss
    Marți, 29 Aprilie 2025 21:09
    5.13.173.***
    Lupu Lucica asta e sarac sau saraca cu duhul, spre informarea neuronului tau singuratic, un salariat Liberty plateste peste 40% din venit taxe la stat, doar bugetarii incaseaza de la stat!
    6
    0
  • postat de Lupu Lucica
    Luni, 28 Aprilie 2025 14:16
    178.138.97.***
    Asteptam concordatul preventiv GLACIAR.Asa au dispărut dinozaurii.Trantorii ăștia nici nu stiu ce ii așteaptă.Nici la șomaj nu vor avea dreptul,penalul nu le a plătit taxele la Stat.
    3
    18
  • postat de Lupu Lucica
    Luni, 28 Aprilie 2025 14:10
    46.97.169.***
    Prin aceasta chichițe avocatesti de concordat preventiv au jefuit toți furnizorii .În Europa toate guvernele au stopat acest furt de la buget al penalului Gupta.Ce sa vezi în România?Mafia!
    3
    16
  • postat de Lupu Lucica
    Luni, 28 Aprilie 2025 14:02
    178.138.97.***
    Toată Europa civilizata a renunțat la fosilele acestea de combinate poluante și consumatoare de energie.La noi au rămas dinozaurii ce se cred metalurgisti, siderurgisti și alte combinații de trântori.
    7
    14
  • postat de Lupu Lucica
    Luni, 28 Aprilie 2025 13:58
    178.138.97.***
    @Dan..Cum sa își caute un alt loc de munca!Pai acolo trebuie sa muncească! Ei sunt plătiți de Stat, cum sa muncească la privat?Când sa mai joace table,remy, un pui de somn ?Muncae opedeapsa pentru Ei
    4
    16
  • postat de Dan
    Luni, 28 Aprilie 2025 12:30
    86.120.227.***
    Dlor, trebuie sa aveti in vedere faptul ca acest combinat nu va mai fi functional, si nu va mai produce absolut nimic! Care este motivul de nu va cautati un alt loc de munca?
    3
    17
  • postat de Lud mai esti, Lucica! Combinatul te-a facut om, acum continua sa plangi la primarie poate iti asfalteaza ulita din 13.
    Luni, 28 Aprilie 2025 10:00
    51.159.220.***
    Sunt convins ca ametitul asta de "Luci" a facut parandarat cu vreun individ si acum plange ca nu mai poate jefui combinatul.
    Teparul a fost tepuit!
    Lud mai esti, Lucica!
    Ha, ha, ha!
    6
    12
  • postat de Lucian Leonte
    Duminică, 27 Aprilie 2025 20:10
    109.36.156.***
    Trebuie ca politicienii sa puna presiune pe UE. Acestia au impus cote de productie tarilor UE. Trebuie liberalizata piata. La cita infrastructura se construieste in lume este mare nevoie de otel.
    10
    11
  • postat de Lucian Leonte
    Duminică, 27 Aprilie 2025 20:00
    109.36.156.***
    Liberty trebuie sa plece. Actuala conducere trebuie sa demisioneze in bloc. Trebuie ca statul sa formeze o echipa de manageri romani. Politicienii sa faca presiune la UE pentru liberalizarea pietii.
    11
    11
  • postat de Lupu Lucica
    Duminică, 27 Aprilie 2025 19:32
    46.97.171.***
    Auzițicezice postacu ,,Mulți,dar frustati"
    ,,Este un împrumut ptr capital de lucru cu garanții solide, ce va trebui rambursat dupa o perioada de gratie." Bă voi sunteți de 30 ani în perioada de gratie
    10
    12
  • postat de Lupu Lucica
    Duminică, 27 Aprilie 2025 19:11
    178.138.97.***
    Angajez DOAR cu diploma de metalurgist lucratori în pământuri rare(gropari) la Cimitirul central.Experienta în recuperare fier vechi constituie avantaj.Salariul și bonusuri plătite de Stat.
    9
    13
  • postat de Lupu Lucica
    Duminică, 27 Aprilie 2025 18:54
    178.138.97.***
    @Herman Ai dreptate, darnu este nici management defectuos nici spălare de bani ASTA E STAREA LOR NATURALA.Sunt rămași în timp ,asa gândesc ei metalurgisti/siderurgisti care vor doar pomeni, FARA MUNCA
    11
    16
  • postat de Lupu Lucica
    Duminică, 27 Aprilie 2025 18:47
    178.138.97.***
    Angajez faianțar, capsunar,sparanghelist,sapator,cosaș cu diploma de metalurgist/ siderurgist .Ca daca tot nu produceți nimic de ani de zile .Dați banii furnizorilor înapoi hoților plătiți de Statul r
    9
    15
  • postat de Lupu Lucica
    Duminică, 27 Aprilie 2025 18:41
    178.138.97.***
    Auziți comentarii.,,mii de siderurgisti." băi Metalurgist nu va e măh rușine sa furatizilnic din bugetul de stat bani?Băi voi numai existați ca meserie în lumea civilizata de azi,haideți bă la căpșuni
    9
    15
  • postat de Lupu Lucica
    Duminică, 27 Aprilie 2025 18:33
    178.138.97.***
    @Levis Tolstoi și alții vai de capul lor
    HOTILOR DATI BANII FURATI DE LA FURNIZORI
    Metalurgist- voi numai existați ca meserie în Europa civilizata,trăiți din amintiri demult apuse.Pomanagiilor.
    10
    15
  • postat de Lupu Lucica
    Duminică, 27 Aprilie 2025 18:27
    178.138.97.***
    @Levis Tolstoi : Indiferent de plata în regie,în acord global cum zici tu...eu nu înțeleg cum de mai existați rămași în timp și cu mentalități din anii '70.Daca nu știi,suntem în 2025.Pomanagiilor!!!
    10
    15
  • postat de Tyanq
    Duminică, 27 Aprilie 2025 16:32
    128.127.118.***
    Sau livrat banii doar la cei de la Exim,la restul pe data de 28 si cine știe ce oră...să le fie rușine
    3
    7
  • postat de Herman
    Duminică, 27 Aprilie 2025 16:04
    5.13.136.***
    Nu pot înțelege cum poate o companie ce nu mai produce nimic, de luni de zile, să mai țină pe statul de plată mii de angajați...
    Management de râsul curcilor sau spălare de bani?
    5
    19
  • postat de Levis Tolstoi
    Duminică, 27 Aprilie 2025 15:52
    89.137.225.***
    @ Daniel Satan;@ Lupa Lucica: salarizarea în combinat este în regie, nu în acord global ca pe timpurile voastre, babalâcilor născuți în anii '50!
    14
    9
  • postat de Metalurgist
    Duminică, 27 Aprilie 2025 10:24
    94.242.50.***
    Luci, k, oaie, patronule, acum ai asfalt pe ulita? Dar iluminat, gaze?
    Vezi-ti de necazul tau, rezolva-ti problemele personale si nu le purta de grija miilor de muncitori din combinat.
    10
    12
  • postat de @178.138.97.*** Adrian
    Duminică, 27 Aprilie 2025 09:45
    62.210.92.***
    Mai Lucica, mai Adriane deghizat...
    Ai fost agarici la o firma care a capusat Combinatul si esti somer, asa-i? :-)
    S-a terminat cu jaful!

    Nu este treaba magarului de unde beau oile apa! :-))
    9
    27
  • postat de IULIAN
    Duminică, 27 Aprilie 2025 02:22
    89.137.30.***
    Banii Sfântului Scaun Catolic ar mai putea salva Combinatul Ortodox...din păcate ei se ocupă cu Hinduismul, budismul, jainismul, sikhismul samd...dar cu precădere cu furatul.
    4
    18
  • postat de Vai de capul lui Levis Tolstoi
    Sâmbătă, 26 Aprilie 2025 23:03
    178.138.97.***
    Angajez personal pentru lucru la căpșuni,sparanghel,urzici,ceapa,usturoi.Calificare minima :siderurgist grupa unu de lene sau grupa doi de frecat menta.Adunarea pe platforma Liberty pentru selecție .
    19
    22
  • postat de Lupu Lucica
    Sâmbătă, 26 Aprilie 2025 22:51
    178.138.97.***
    @Vai de capul tău.. : Tu cred ca ești ala de joaca table și Remy,,la servici" și apoi mănânci pachețelul pus de nevasta-ta din banii noștri, apoi zici ca ești siderurgist și nu produci nimic, visezi .
    19
    20
  • postat de Lupu Lucica
    Sâmbătă, 26 Aprilie 2025 22:37
    46.97.168.***
    Vedeți aici ce zice un postac: Chiar și așa, un siderurgist muncește de 100x mai mult decât un bugetar și câștigă de 100x mai puțin. Deci?
    Bai bugetarule de combinat,când ai mai muncit tu mă?
    19
    22
  • postat de Lupu Lucica
    Sâmbătă, 26 Aprilie 2025 22:25
    178.138.97.***
    Pentru postacii ,,Vai de capul tau" & ,,Levis Tolstoi"
    Familiile voastre trăiesc din banii românilor,din taxele și impozitele plătite de noi toți. Ați furat banii furnizorilor cinstiți sa trăiți voi.
    18
    16
  • postat de Lupu Lucica
    Sâmbătă, 26 Aprilie 2025 22:11
    178.138.97.***
    Pentru bugetarul de lux ,,postat de Levis Tolstoi"
    Pentru tine,mai am câteva locuri vacante la sparanghel, sigur vrei sa mergi ?, ca foamea e mare !Numai trăiți bah din banii furati furnizorilor.
    18
    17
  • postat de Lupu Lucica
    Sâmbătă, 26 Aprilie 2025 22:03
    178.138.97.***
    Pentru bugetarul de lux postat ,,Vai de capul tau..."
    La sapa cu tine lenesule,mai am câteva locuri vacante la căpșuni, sigur vrei sa mergi ???, ca foamea e mare !!! La munca cu voi !
    17
    15
  • postat de IULIAN
    Sâmbătă, 26 Aprilie 2025 19:46
    89.137.30.***
    V-am mai zis „Speli câcatul cu furtunul” cică nu mai miroase...numai câtă cale ferată laminoare,oțelării+UPRS ce a mai rămas fier vechi,următorul patron e om făcut.
    4
    27
  • postat de Manex
    Sâmbătă, 26 Aprilie 2025 14:23
    109.166.135.***
    S-au dat banii la Eximbank, unde sunt "o suta" de insi tot combinatul, majoritatea nu au luat nimic!!! Mincinosi!!! Asa au platit ei muncitorii!!!???
    6
    23
  • postat de Daniel Stan
    Sâmbătă, 26 Aprilie 2025 13:25
    86.124.202.***
    Incredibil, timp de un an de zile!!!!, nu ați ridicat un pai, somn, table, indolență maximă! Și aveți pretenția să fiți plătiți pentru simplu fapt că sunteți prezenți la locul de muncă?!
    21
    23
  • postat de Vai de capul tau... 178.138.32.***
    Sâmbătă, 26 Aprilie 2025 12:01
    62.210.93.***
    @ Lupu Lucica

    Pe cine sa angajezi tu, mai saracie? :-))
    Daca erai vreun patron/avut te preocupai de alte activitati sau te distrai, nu-ti iroseai timpul comentand articole pe internet. :-))
    16
    25
  • postat de Levis Tolstoi
    Sâmbătă, 26 Aprilie 2025 11:06
    89.137.225.***
    @ lupu lucica: Chiar și așa, un siderurgist muncește de 100x mai mult decât un bugetar și câștigă de 100x mai puțin. Deci?
    21
    22
  • postat de Lucian Leonte
    Sâmbătă, 26 Aprilie 2025 11:01
    109.36.155.***
    Demisia si inlaturarea celor de la Liberty. Acestia impreuna cu Mittal au distrus combinatul. Acestia sunt investitorii de carton al guvernului de corupti Nastase. Acei mafioti care au distrus tara.
    3
    23
  • postat de mirel
    Sâmbătă, 26 Aprilie 2025 09:56
    46.97.20.***
    instrumente de plata refuzate in valoare de 36 mil euro !!! banii furnizorilor unde sunt ? sute de procese pentru recuperarea banilor
    FALIMENT
    6
    25
  • postat de SE CUNNOAȘTE .
    Sâmbătă, 26 Aprilie 2025 08:36
    5.13.161.***
    Cu părere de rău trebuie zis ca sunt multi angajati din combinat care nu fac mai nimic in 8 ore ,iar daca patronul iar pune sa aduca BANI de acasa numai sa fie lasati la munca ar faceo imediat.Multi.
    8
    25
  • postat de cg
    Sâmbătă, 26 Aprilie 2025 03:02
    89.137.226.***
    Schema de personal mare, mai ales la nivelul personalului TESA (tehnic, economic, social și administrativ) și erorile de management sunt însă factorii interni, adaugă Borza.
    11
    19
  • postat de cg
    Sâmbătă, 26 Aprilie 2025 03:01
    89.137.226.***
    Unul dintre ele, de exemplu, prevede o taxă lunară minimă de 1,5 milioane euro pentru o materie primă utilizată la furnal, indiferent dacă acesta este sau nu activ.
    10
    10
  • postat de cg
    Sâmbătă, 26 Aprilie 2025 03:00
    89.137.226.***
    La zece zile de la declararea concordatului preventiv, echipa coordonată de Borza analizase 148 de contracte.
    Sunt multe total dezavantajoase pentru Liberty și încercăm să le aducem într-un echilibru
    10
    16
  • postat de Trandafirul Galben
    Sâmbătă, 26 Aprilie 2025 01:11
    185.247.71.***
    Cât tupeu!
    Să le dea salarii doar celor ce se jură cu mâna pe Biblie că nu au furat din Combinat!
    Cât să mai plătim jaful de la Liberty?
    Chiar nu există nicio Instituție care se poate autosesiza???
    18
    42
  • postat de Roman
    Sâmbătă, 26 Aprilie 2025 00:14
    86.124.202.***
    Nu ați vrut sa luați ELECTROCENTRALE care era în curtea vostra,care din păcate a ajuns la fier vechi,asa o sa ajungeți și voi ca asa vor politicienii.
    6
    31
  • postat de Mulți, dar frustrați. :-)
    Vineri, 25 Aprilie 2025 23:34
    213.233.108.***
    Ce bugetari, ce subventii de la Stat primește Combinatul, mai ametitilor? Este un împrumut ptr capital de lucru cu garanții solide, ce va trebui rambursat dupa o perioada de gratie.
    28
    40
  • postat de Jacks
    Vineri, 25 Aprilie 2025 21:35
    86.124.202.***
    Doar o parte, și de la o anumită bancă au luat salarii,asta nu înseamnă că siderurgiști și-au luat salariile restane. Nu ne mai copratimiti? oricum suntem un ghimpe în spate gălățenilor.
    10
    25
  • postat de florin
    Vineri, 25 Aprilie 2025 21:17
    86.124.201.***
    Altă întrebare:mai face vreun prestator de servicii de ex transportatori afaceri cu indienii fara plata în avans?Răspunsurile vor fi după alegeri!Au avut nevoie de pace socială!Ați așteptat prea mult!
    13
    41
  • postat de Rechinu
    Vineri, 25 Aprilie 2025 21:15
    86.124.202.***
    Management deficitar și toți yesman...ii, din jurul conducerii...
    O dezamăgire. .......
    9
    47
  • postat de florin
    Vineri, 25 Aprilie 2025 21:14
    86.124.201.***
    O altă întrebare:crede cineva că în condițiile în care Turcia este la 2 pași de noi și poate asigura laminate ieftine face de dragul Galațiului contracte cu livrare cînd se poate vreun consumator????
    12
    32
  • postat de florin
    Vineri, 25 Aprilie 2025 21:11
    86.124.201.***
    O altă întrebare:Crede cineva că patronul va asigura în condițiile de energie și gaze scumpe acces îngrădit la resursele din Ucraina cel puțin 300 milioane de euro pt funcționarea pe 3 luni????
    15
    28
  • postat de Un siderurgist
    Vineri, 25 Aprilie 2025 19:55
    128.127.118.***
    Surprizăăăăăă.Nu s-au băgat salariile la toți ,,roboțeii,,.
    17
    24
  • postat de Quaestio
    Vineri, 25 Aprilie 2025 19:00
    86.124.200.***
    S-au inchis unitati de producere a energiei(nuclearElectrica)de Paste ...dar Guvernul nu vrea/poate sa incheie un contract de Livrare DIRECT cu producatori Strategici . Mai bine sa dea Faliment , nu ?
    10
    26
  • postat de florin
    Vineri, 25 Aprilie 2025 18:45
    86.124.201.***
    Întrebare pt cunoscători:mai sunt cabluri de alimentare prin tuneluri?2026 vine acuș!Și știți ce?Se termina durata de viață a furnalului!Cum vrăjeală cu oțelăria electrica a căzut ........!
    11
    35
  • postat de Pirvu Iulian
    Vineri, 25 Aprilie 2025 18:31
    5.13.146.***
    Doar la cei cu card la Eximbank
    4
    26
  • postat de Groza Mihai
    Vineri, 25 Aprilie 2025 18:06
    86.124.201.***
    Nu s-au plătit salariile decit la ce de la Exim bank,restul așteptăm pina luni poate vom primi și noi ceva bani .Este o bătaie de joc la adresa tuturor muncitorilor din combinat!
    10
    30
  • postat de un fost CSG-ist
    Vineri, 25 Aprilie 2025 18:01
    173.245.207.***
    Ce e aia ... "NORMA DE EFORT" ???
    13
    37
  • postat de Ionescu
    Vineri, 25 Aprilie 2025 17:47
    86.120.239.***
    Ce minciuni, sa plătit la o singura banca , restul suntem nevoiți sa răbdăm de foame pana luni , știam ca mint cei de la conducere dar vad ca nici presa nu e departe
    10
    39
  • postat de Alina
    Vineri, 25 Aprilie 2025 17:38
    86.124.200.***
    Serios? Eu n am primit?? și nici colegii mei!
    7
    31
  • postat de Sidex
    Vineri, 25 Aprilie 2025 17:25
    213.233.108.***
    Nu va mai opriți din minciuni. Doamneeee...
    S-au platit salariile? :-)))

    Tichetele de masa (restante) nu s-au achitat.
    Cei care incaseaza salariul la BCR, BRD, BRCI (mii de oameni) au încasat nimic.
    7
    42
  • postat de Lorena
    Vineri, 25 Aprilie 2025 16:41
    213.233.108.***
    Astazi s-a plătit la o mana de oameni care incaseaza salariul la Eximbank.
    Miile care încasează salariul la alte bănci vor primi saptamana viitoare. Deci s-a plătit și nu prea. :-)
    6
    33
  • postat de Razzy
    Vineri, 25 Aprilie 2025 16:41
    82.76.42.***
    Siderurgisti nemultumiti ? Dar se face aproape 1 AN de cand ei vin la munca, joaca rummy si dorm ! Doar vedeau ca SIDEX nu mai este in viata! Nu trebuiau oare sa-si caute intre timp de lucru altceva ?
    24
    52
  • postat de Adrian
    Vineri, 25 Aprilie 2025 16:23
    86.120.250.***
    Dacă suntem cu toții realiști, Combinatul trebuia de mult închis. Nimeni nu și-ar fi permis să plătească angajații pentru ..nimic decit dacă nu cumva erau interese politice și electorale. După alegeri
    18
    50
  • postat de @florin
    Vineri, 25 Aprilie 2025 16:16
    86.124.201.***
    Băjeții,prima adunare cred că la sindicat ar trebui să o faceți.Nimic nu era posibil,încă din 2001,fără cârdășia liderilor de sindicat.V-au vândut pe o casă la Șendreni,în cel mai fericit caz...
    5
    45
  • postat de mine: Nu distorsionati adevarul...
    Vineri, 25 Aprilie 2025 16:08
    62.210.95.***
    Am fost acolo si se impune o mentiune.
    Dnul Moisescu s-a exprimat: "Eu NU va pot garanta ca veti primi astazi salariile. Posibil astazi (Eximbank), luni..."
    Dnul Prasanta a spus ca se vor plati AZI!
    15
    35
  • postat de Rapa Nosu
    Vineri, 25 Aprilie 2025 16:06
    5.13.174.***
    1miliard de euro datorii pe 2024 ? Salariile sunt de 8 milioane pe luna? Unde sunt restul de bani? Imprumuturi luate de smecheri pe baza saracilor din combinat folositi ca paravan... Hai borza...
    7
    40
  • postat de Neacșu M
    Vineri, 25 Aprilie 2025 16:04
    46.97.168.***
    Până când indienii de la Liberty Group nu vor dispărea din aceasta ecuație lucrurile nu pot fi îndreptate ! Gupta este falimentar și urmărit penal. Combinatul trebuie preluat de alți proprietari .
    7
    52
  • postat de Lupu Lucica
    Vineri, 25 Aprilie 2025 15:19
    178.138.32.***
    Ati supt subvenții de la stat, cât sa va mai plătească toți romanii din tara asta ? Protestati pentru pomana ?!Gata lenesilor, la munca cu voi...sparanghel,căpșuni,
    Și dati banii băh HOTILOR la firme.
    31
    43
  • postat de Lupu Lucica
    Vineri, 25 Aprilie 2025 15:15
    178.138.32.***
    Angajez în agricultura lucrători Liberty, dat cu sapa, prașit,dat cu coasa,cules roade..gata bah cu cerșetorii de lux din Combinat, la munca dacă vreți salarii.Ati distrus o tara prin supt bani public
    48
    36
  • postat de Lupu Lucica
    Vineri, 25 Aprilie 2025 15:07
    178.138.32.***
    Pentru care salarii se revolta acești bugetari de lux ?!Pai dacă nu produci NIMIC atunci rezultatul muncii tale e tot NIMIC.Dati banii furnizorilor pe care ia-ti distrus și jefuit.Si gata cu minciuna.
    35
    45

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro