Intervenție de urgență la rețeaua de alimentare cu apă potabilă de pe bulevardul George Coșbuc, arteră aflată în plin proces de reabilitare. Echipele Apă Canal intervin în zona intersecției străzilor Aurel Vlaicu și Alba Iulia, unde a fost semnalată o defecțiune cu risc major de a degenera într-o avarie ce ar putea afecta grav alimentarea cu apă a unui număr mare de consumatori.
Intervenția este una de urgență, ne-au declarat reprezentanții companiei, care vor să remedieze defecțiunea înainte ca magistrala să se rupă și să provoace inundarea străzii și să impună întreruperea furnizării apei.
”Se intervine la un nod hidraulic pe rețelele magistrale Dn 800mm din strada Aurel Vlaicu, colț cu strada strada Alba Iulia. Se intervine în regim de urgență, pentru că prezintă risc major în funcționare. Apa este preluată de canalizare. Se sapă în stradă. Nu vrem să afectăm alimentarea cu apă a consumatorilor din zonă, vom încerca remedierea în presiune”, ne-a precizat Cornelia Arnăutu, purtătorul de cuvânt al Apă Canal, în cursul dimineții de marți, 29 aprilie.
Potrivit sursei citate, echipele de intervenție nu pot acum estima o durată a operațiunilor, dar se încearcă remedierea situației în cursul zilei de marți.
Traseul de autobuz 24, deviat
Având în vedere intervențiile în regim de urgență la rețeaua de alimentare cu apă potabilă, traseul autobuzului 24 (Shopping City - Damen) este deviat pe strada Siderurgiștilor - strada Tecuci, atât la tur, cât și la retur.
Stațiile de autobuz „Bloc U10", „Cin-Cin", „Bloc R3" și „Bloc S1" vor fi suspendate pe durata execuției lucrărilor, au anunțat reprezentanții Primăriei Galați.