Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a pus în consultare publică proiectul de reorganizare a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva. Dacă acest proiect va fi adoptat, sindicatul Romsilva spune că sectorul silvic românesc se va prăbuși, iar pădurile României vor ajunge, cel mai probabil, pe mâini străine.
Sindicaliștii din cadrul Romsilva au declanșat, miercuri dimineață, o grevă de avertisment de două ore, de la 10.00 la 12.00, la care au participat și membrii Sindicatului Liber din Direcția Silvică Galați. Aceștia spun că, „deși se laudă că s-a consultat cu specialiști din Romsilva - pe care însă nu îi numește, proiectul pus în consultare publică este un demers sortit eșecului. Documentul pe care îl propune acest domn politician fără nicio legătură cu silvicultura nu are la bază niciun studiu care să îl justifice. Astfel, nu există studiu de impact, nu există studiu al profitabilității sau costurilor, nu există nicio referire clară la viitorul angajaților regiei”.
Potrivit conducerii Sindicatului Liber din Direcția Silvică Galați, dispariția a peste 50% din actualele direcții silvice, cu referire la structurile de administrare județene validate în timp și nu la numărul șefilor, va influența negativ calitatea administrării pădurilor statului, iar efectele vor fi semnificative asupra gestionării pădurilor, inclusiv în ceea ce privește intensificarea tăierilor ilegale, din cauza scăderii capacității de control.
„Cu pădurile României nu are nimeni dreptul să se joace”
Conducerea sindicatului gălățean afirmă că un alt «experiment» este desființarea celor 22 de parcuri naturale și naționale și comasarea într-o singură structură de administrare. Mai mult, măsurile propuse sunt de centralizare a activității regiei. „În felul acesta, o mână de oameni pot decide cu ușurință vânzarea sau preluarea unor active - un model pe care l-am mai văzut în România. S-au numit «privatizări de succes»!”. Reorganizarea propusă de ministrul mediului, apelor și pădurilor, expune în primul rând activitățile economice auxiliare - fonduri de vânătoare, păstrăvării, Hotelul "Silva" de 4 stele din București, cabanele etc. Dar poate urma oricând «externalizarea» exploatării lemnului, un domeniu extrem de interesant pentru contractorii privați”, afirmă sindicaliștii Romsilva.
„Nu în cele din urmă, proiectul acestui ministru care ne calomniază și ne insultă neîncetat nu stabilește ce se va întâmpla cu cei peste 14.000 de angajați ai Romsilva! Preluarea angajaților dintr-o structură în alta se face prin Hotărâre de Guvern, nu prin regulamente și anexe sau prin documente interne ale regiei. Ce se va întâmpla concret cu noi? Cum să credem cuvintele unui ministru care face parte dintr-un guvern care ne-a tăiat cu cinism 25% din venituri, deși promisese că nu va tăia niciun salariu al vreunui angajat din România?
Știind toate acestea, ministrul vrea să treacă proiectul pe repede-înainte, acordând timp minim pentru consultare. Cucerit de dorința de a-și face imagine și uitând că cea mai importantă problemă pe care ar trebui să o rezolve este depolitizarea Romsilva, ministrul «strecoară» proiectul pe sub zgomotul campaniei electorale. Ceea ce face nu poate trece neobservat, cu pădurile României nu are nimeni dreptul să se joace, sunt resurse care țin de siguranța României!”, mai afirmă conducerea Sindicatului Liber din Direcția Silvică Galați.