Oțelul doreşte să transfere un internațional de tineret

Oțelul doreşte să transfere un internațional de tineret
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Gruparea gălățeană are de completat lotul cu mai mulți jucători, pentru a putea acoperi găurile lăsate de cei plecați, mai ales că lista ieșirilor pare mai bine conturată momentan decât cea a sosirilor.

Oțelul încearcă să mute pe piața transferurilor, în așa fel încât lotul să nu aibă prea mult de suferit, având în vedere forma foarte bună cu care echipa a încheiat sezonul. Astfel, după oficializarea plecării lui Teles, plus revenirile la echipele lor ale lui Lameira și Tănasă, Oțelul a pierdut din start trei titulari de bază.

Acestora li se pot adăuga alți doi-trei titulari, în funcție de ofertele avute de Stevanovici, Cisse sau Maciel. În același timp, gruparea roș-alb-albastră încearcă să întărească echipa în perspectiva noului sezon.

Prima mutare pe care o are de făcut din start Oțelul este de a înlocui plecările fotbaliștilor ce au acoperit până acum regula U 21 - obligaţia de a avea în teren un jucător eligibil pentru selecția la lotul național de tineret. Din sezonul 2025-2026, intră sub această regulă jucătorii născuți în 2004 sau mai mici. În ediția anterioară, cel mai folosit fotbalist Under a fost Răzvan Tănasă, întors la Farul, dar care oricum n-ar mai fi îndeplinit acum condiţia. Eligibili ar mai fi fost Maftei, Stan și Burcea, dar care nu vor mai continua la Galați, după ce și lor le-a expirat împrumutul. Hofman și Rus nu vor mai rămâne nici ei la Oțelul, plus că aceștia nu s-ar mai fi încadrat oricum în regula Under 21.

Astfel, principala țintă a Oțelului este Rareș Pop (foto), fotbalist care aparține de Rapid și a evoluat în mai multe rânduri pentru echipa națională de tineret a României. Antrenorul Laszlo Balint, care îl știe bine din perioada petrecută de extrema dreaptă la Arad, l-a pus primul pe Pop pe lista sa de jucători doriți pentru viitorul sezon. Rareș Pop a fost cumpărat de Rapid de la UTA, contra sumei de 700.000 de euro, dar nu a confirmat în Giulești. Pop a jucat mai puțin decât se aștepta la gruparea bucureșteană, adunând 23 de prezențe în teren (majoritatea din postură de rezervă), perioadă în care a marcat trei goluri și a oferit o pasă de gol. Născut la Arad, Pop va împlini în curând 20 de ani, fiind eligibil pentru regula U21 pentru următoarele sezoane. Oțelul a demarat deja negocierile pentru aducerea sa sub formă de împrumut, pentru cel puțin un sezon. De asemenea, alți tineri jucători vor fi prezenți la reunirea lotului, pentru a fi evaluați de Laszlo Balint.

Mihai Căpățînă, propus de Craiova la Oțelul

Un alt fotbalist care ar putea lua calea Galațiului pentru noul sezon este mijlocașul Mihai Căpățînă (29 ani), de la CSU Craiova. Formația craioveană vizează aducerea lui Stevanovici, pentru care este dispusă să ofere o sumă de bani, plus mijlocașul pe care antrenorul Mirel Rădoi nu s-a mai bazat în ultimele runde. Căpățînă a bifat doar zece minute în teren la ultimele opt jocuri oficiale ale Craiovei, dar, per total, a strâns 20 de prezențe în precedenta ediție de Superligă. Craiova a plătit 250.000 de euro în urmă cu cinci sezoane pentru serviciile sale, acesta sosind de la FC Voluntari. În momentul actual, Căpățînă are o cotă de piață de 550.000 de euro, conform evaluării transfermarkt.

Citit 4583 ori Ultima modificare Joi, 29 Mai 2025 16:29

3 comentarii

  • postat de Ionuț
    Vineri, 30 Mai 2025 00:02
    86.124.200.***
    1. Nu va ajunge la Oțelul.
    2. Nu mai aduceți jucători fără clauză de cumpărare.
    3. Academia Nu produce?
    1
    5
  • postat de Florin
    Joi, 29 Mai 2025 19:23
    86.124.201.***
    NU-L UITAȚI PE VALENTIN ROBU DE LA BUZĂU, O ȘANSĂ MARE SĂ-L LUĂM LA OȚELUL, VA FACE TREABĂ MAI BUNĂ CA MACIEL, J CISOTTI, VEȚI VEDEA! DAR LĂSĂM STAFFUL OȚELULUI PT ASTA! HAI OȚELUL!
    0
    11
  • postat de Roman
    Joi, 29 Mai 2025 18:33
    86.124.203.***
    Luații odată ce ne mai întrebați.Fotbalisti buni ptr noi.Hai mai cu tupeu nu sa așteptăm ultimul tren
    0
    12

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro