Când vei păşi, frumoaso, pe marginile mele,/ te vei simţi mai bine ca într-un paradis.../ Pe marginile mele cresc sute de nuiele/ şi cântă mii de greieri pe care i-am ucis!// Dar s-au târât, frumoaso, spre altă primăvară/ mai verde şi mai blândă ca aia de atunci.../ şi s-au întors (din moarte) a nu ştiu câta oară,/ din ce în ce mai negri, din ce în ce mai lungi!/... Mai lungi decât mirarea apropierii tale,/ mai negri decât noaptea în care te-am iubit/ lângă fereastra care dădea în catedrale/ cum dă eternitatea în clopote la schit!// Mă doare clopotarul, aşa... parcă aş trece/ (cu inima în clocot) prin tinereţea ta/... Tu ai rămas regină, eu am rămas un rege/ pustiu, lângă fereastră şi doar cu steaua mea!//... Mă doare amintirea, mă doare tot, frumoaso/... mă doare lumânarea pe care o aprind./... la capătul iubirii, aşa, măcar lumina/ să treacă tocmai unde chiar şi poeţii mint!// Când voi păşi, frumoaso, pe marginile tale,/ am să aduc nuiele şi greieri şi fereastră!/... Vezi ce frumos ne şade-n mister de catedrale/... şi cât de fără nume a fost iubirea noastră?!// Mâine dimineaţă înfloresc salcâmii/ înşiraţi pe râpa satului din deal/... se vor face albe marginile nopţii,/ cum nişte fecioare gata pentru bal!// Ca nişte fecioare lungi până acolo,/ când era aproape cerul de pământ/ şi când luna toată se dădea de-a dura/ prin împărăţia primului cuvânt!//... Mâine dimineaţă mă opresc la vale/ să dezleg priponul ultimului cal/... şi-o să batem câmpii până când salcâmii/ vor foşni cu grijă: ave şi halal!// Mâine dimineaţă se aude cântul/ păsărilor calde cum privirea ta/... Poate vii, frumoaso, mâine dimineaţă,// să vedem salcâmii, uite, chiar aşa!//... Chiar aşa, frumoaso... altfel nu se poate/ să ajungi înaltă până la sfârşit,/ când se-ndepărtează cerul şi pământul/... când ne dă lumină ultimul chibrit!//... Mâine dimineaţă se deschide balul/ sfintelor fecioare pentru buni şi răi/... Mâine dimineaţă îmi aduc aminte/... caii şi salcâmii şi genunchii tăi!// Tot mai adânc, tot mai adânc/... îndes iluzii în oblânc!/ Tot mai târziu şi mai la deal/... cruce şi linişte şi cal!/ Şi mai demult, tot mai demult/ mă pregătesc de început/... Erai pe unde nici n-ai fost/... Ştiu toată moartea pe de rost!// Naiv, ca pe o cârpă, am alungat din vis/ filozofia şarpelui de casă!/ Şi rătăcit departe de rouă, m-am aprins/... şi nici nu fac lumină, şi sunt o umbră arsă!/ Şi vine, deodată, chiar timpul să alerg/... şi să-l ajung mai repede pe tata,/ să mă înveţe iarăşi descântecul de melc/... şi cântecul de leagăn să-mi păcălească moartea!//
EXERCIȚII spre PRIMĂVARĂ Scris de Ion Zimbru
Etichetat cu
