Acoperiţi de negreală, aşa îşi aşteaptă poetul Mihai Eminescu şi Muza lui – monumentul sculptorului Frederic Stork – manifestările comemorative, florile şi „omagiile” cu care vor fi copleşiţi pe 15 iunie. Promisele lucrări care să igienizeze grupul statuar şi să oprească degradarea nu au ajuns nici măcar în faza de proiect…
„Acoperiţi de negreală, Eminescu şi Muza lui aşteaptă anul 2025. Monumentul poetului naţional, în pericol”, scriam în ediţia din 15 iulie 2024 a ziarului „Viaţa liberă”. Semnalam că statuia poetului Mihai Eminescu din parcul central al municipiului Galaţi oferă o imagine dezolantă.
Un soi de erupţie negricioasă acoperă marmura. Sub piciorul julit al muzei, din pricina unui păienjeniş de fisuri, abia se mai poate descifra semnătura celui căruia îi datorăm acest monument - sculptorul Frederic Stork. Situaţia nu era câtuşi de puţin o noutate, monumentul degradându-se de multă vreme. Există chiar riscul ca, în câţiva ani, să se prăbuşească de pe soclu, avertiza plasticianul Gheorghe Andreescu. Potrivit artistului, monumentul are nevoie de două categorii de lucrări: igienizare şi apoi restaurare.
„În vederea remedierii aspectului estetic și îmbunătățirii stării de conservare a acestui monument, municipalitatea va elabora documentația necesară în conformitate cu prevederile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Costurile lucrărilor urmează a fi incluse în bugetul municipiului Galați pe anul 2025”, ne comunica Primăria Galaţi, la solicitarea noastră, în iulie 2024.
Iată că suntem deja la jumătatea anului 2025.
„Pelagra” care a cuprins marmura este şi mai evidentă. Iar degradarea monumentului, tot mai pronunţată. Motiv pentru care am solicitat Primăriei Galaţi să ne comunice stadiul intervenţiilor necesare pentru a reda măcar aspectul estetic acestui monument.
„În urma solicitării unui punct de vedere către Direcţia Județeană pentru Cultură, privind lucrările asupra statuii lui Mihai Eminescu, am fost informați că acestea se încadrează în categoria lucrărilor de conservare-restaurare. În consecință, efectuarea lucrărilor de restaurare implică demersuri către Ministerul Culturii, în vederea obținerii tuturor avizelor necesare, precum și stabilirea costurilor lucrărilor”, a fost răspunsul primit prin Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galați.
Potrivit informaţiilor noastre, este necesar un plan de măsuri, care să cuprindă fiecare operaţiune şi fiecare dintre substanţele care vor fi folosite asupra monumentului. Iar acest plan trebuie elaborat de către un specialist avizat de Ministerul Culturii pentru restaurare.
Rămâne de văzut când şi cum se va întâmpla asta!