Un an și jumătate a trecut de la moartea cumplită a Alexandrei Vasilache, fetița care și-a găsit sfârșitul în chinuri ca urmare a tramentului la care a fost supusă de propria mamă, cu complicitatea unchiului și a mătușii. Trimise în judecată în primăvara anului trecut, cele trei rude ale fetiței nu și-au aflat nici acum sentința joi, 10 iulie, Tribunalul Galați amânând din nou pronunțarea condamnării.
La finele lunii ianuarie 2024, chinurile repetate la care a fost supusă Alexandra Vasilache, o fetiță de nouă ani din Galați, îi aduceau acesteia sfârșitul și îi puneau pe mama acesteia, Eugenia, pe unchiul Florin și pe mătușa Anamaria în situația de a fi acuzați de fapte cumplite: omor calificat, asupra unui membru de familie, rele tratamente aplicate minorului, violență în familie, și respectiv complicitate la aceste infracțiuni, pentru ultimii doi.
Pe 5 aprilie 2024, dosarul cercetat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, în care au fost adunate detalii înfiorătoare ale torturilor fatale la care fusese supusă fetița de către mama cu probleme psihice și cu cunoștința unchiului și a mătușii, era trimis în judecată, având un prim termen pe 9 iulie. De atunci, a trecut un an, timp în care mama, Eugenia, s-a aflat continuu în arest preventiv, iar Florin și Anamaria Vasilache, reținuți inițial, au fost plasați sub control judiciar, mai ales că sunt părinții unui copil mic.
Unchiul și mătușa s-au spălat pe mâini
Inculpați în același dosar de omor cu mama Alexandrei, Forin și Anamaria Vasilache au fost protagoniștii mai multor termene de judecată în care s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor care le-ar putea aduce și lor ani grei de pușcărie, în condițiie în care copila era maltratată chiar în casa lor, unde mama și cele trei fiice ale ei locuiau. Astfel, unchiul și mătușa au contestat de două ori acuzația de complicitate la uciderea Alexandrei, cele trei infracțiuni de complicitate la rele tratamente aplicate celorlalte două surori minore și două fapte de complicitate la violență în familie, cerând, prima dată, să fie judecați pentru nedenunțare, iar a doua oară, pentru favorizarea infractorului. Ambele solicitări au fost respinse de Tribunal, care a menținut acuzațiile inițiale, formulate de procurori în baza probelor.
Condamnarea, amânată de două ori
Un prim termen pentru pronunțarea hotărârii de condamnare în primă instanță a fost data de 10 iunie 2025, la un an și cinci luni de la crimă. Instanța a mai amânat cu o lună verdictul, însă joi, 10 iulie, dosarul a primit o nouă amânare. Completul și-a luat un răgaz scurt, până luni, 14 iulie, când a fost dat un nou termen la care cei responsabili de moartea fetiței ar trebui să-și afle sentința. Reamintim că medicii legiști au stabilit că decesul copilei a fost unul extrem de violent și că s-a produs după ce aceasta a agonizat timp de mai multe ore, fără să-i fi fost acordat primul ajutor, deși în casă se mai aflau, în afară de mama ei, unchiul și mătușa.
"În perioada 26 ianuarie 2024 - 30 ianuarie 2024, în timp ce se afla în locuinţa din municipiul Galaţi, a exercitat acte de violenţă asupra victimei minore V.E.A, fiica sa, în vârstă de nouă ani, pe care a lovit-o în mod repetat cu obiecte contondente, i-a cauzat arsuri şi a comprimat-o cu mâinile, provocându-i leziuni traumatice pe toată suprafaţa corpului, care şi-au cumulat efectul, şoc traumatico-hemoragic, conducând în final la producerea directă şi necondiţionată a decesului", a precizat la acel moment procurorul Ovidiu Zaharia.
Explicația mamei, reținută în primele 24 de ore de la descoperirea șocantei crime, a fost aceea că "s-a enervat".