O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Botanică, în prima seară a Festivalului Internaţional de Folclor „Doina Covurluiului”, ajuns la ediţia a XVIII-a. Cum ar veni, o ediţie – majorat – cu participanţi din toată lumea şi invitaţi numai unul şi unul!
„Uite câtă lume a venit! Doamne, ce frumos e Galaţiul! Să moară de ciudă fiţele din Bucureşti! Bravo, Galaţiul! Am o parte din familie care s-a mutat la Bucureşti, din Galaţi. Tâmpiţi! Cum să pleci la fiţele alea când uite de oameni frumoşi aici, uite ce gaşcă!”, a exclamat actorul Mihai Mitoşeru, prezentatorul Festivalului Internaţional de Folclor „Doina Covurluiului”, entuziasmat de miile de gălăţeni prezenţi în faţa scenei.
O seară autentic românească – joc, cântec, voie-bună şi aplauze – a adus prima seară de Festival. Fanfara „Valurile Dunării” şi solista Angelica Stanciu au oferit un recital de suflet, numai bun să încălzească atmosfera pentru gazdele Festivalului: Ansamblul „Doina Covurluiului”. A urmat un recital din Bucovina – Ansamblul Arcanul USV Suceava. „Să vă dea Dumnezeu sănătate, de dragoste să aveţi parte!”, a fost urarea bucovinenilor pentru gălăţeni.
Parada steagurilor
„Proba de foc” pentru prezentatorul Festivalului, actorul Mihai Mitoşeru, a fost prezentarea participanţilor. Într-o paradă a drapelelor, câte doi reprezentanţi ai ansamblurilor din România, Turcia, Franța, Italia, Grecia, Cehia, Mexic, Indonezia, Macedonia de Nord, Maroc și Congo au urcat pe scenă, salutând publicul. Chiar dacă prezentatorul a reuşit să le cam stâlcească numele… nu doar de dragul divertismentului. Inclusiv „Doina Covurluiului” a ajuns „Corvuluiului”. Dar suntem siguri că, până duminică, Mitoşeru va rosti şi în somn „COVURLUIULUI”.
Andra
Cea mai aşteptată vedetă a serii a fost, desigur, Andra, cu trupa ei. Vedeta a oferit un recital de excepţie, împletind muzica populară cu cea uşoară. Celebrele ei melodii – „Inevitabil va fi bine”, „Vreau sărutarea ta”, „Iubirea schimbă tot”, „Dulce Amară”, „Jumătatea mea mai bună” au răsunat în inimile gălăţenilor.
Pentru că sâmbătă va fi ziua ei de naştere, Andra a primit din partea gălăţenilor un superb buchet de flori şi un tort.
Artista a fost cucerită de căldura şi entuziasmul publicului, care i-a scandat numele, a jucat, a chiuit şi a aplaudat-o: „Vă felicit pentru acest festival! Doamne, la cât mai mulţi ani! să fiţi sănătoşi, mă bucur din suflet pentru invitaţie şi vă mulţumesc pentru energia bună! Să ne revedem cu bine!”, a spus la final vedeta.
Exotism şi energie în a doua seară de festival
Cea de-a doua seară a Festivalului Internațional de Folclor „Doina Covurluiului” le va oferi spectatorilor o călătorie exotică, plină de farmec și de energie.
Ansamblul Jepun Bali, reprezentând Indonezia, va deschide spectacolul de la ora 19,00.
Apoi urcă pe scenă bretonii din Ansamblul Cercle celtique Brug ar Menez, Franța.
Seara continuă cu Grupul Folcloric „Ballet Africa du Maroc”, Congo-Brazzaville și cu Ansamblul „Bojmija”, Macedonia de Nord.
De la ora 21,00, scena va aparține formaţiei Damian Drăghici & Brothers, vedetele consacrate ale celei de-a doua seri de festival.