Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 2025 au zguduit nu numai scena, ci şi pământul de sub stadion, într-o explozie de energie cum numai rockul cinstit poate oferi.
Chiar dacă nu erai tocmai fan, iar printre spectatori am mai văzut şi părinţi care îşi însoţiseră, vrând, nevrând, fiii adolescenţi, nu se putea să nu te cucerească măiestria instrumentiştilor, puterea mesajelor şi vocile absolut splendide ale tuturor celor care au urcat pe scenă.
Programul zilei de duminică a fost puţin decalat faţă de cel anunţat, asta fiindcă "Uriah Heep" a avut nevoie de mai mult timp decât anticipaseră organizatorii pentru probele de sunet. Dar, sincer, la finalul serii, nu cred că era nimeni supărat din cauza asta.
Natalia Alexandra Bendre, BLAX, Anton, Altar, Dirty Shirt, Iris - Cristi Minculescu, Valter & Boro au adus pe scenă tot ce şi-ar putea dori vreun spectator, de la nebunii instrumentale cu accente etno, la solo-uri de chitară înnebunitoare, la balade arhicunoscute, dar şi cântece de pe albume abia lansate, inclusiv colaborări (Ovidiu Anton a cântat cu ALTAR, într-o combinaţie absolut câştigătoare). Cât despre finalul ultimei zile de festival, ce să mai spunem? Legendarii membri ai trupei britanice Uriah Heep nu au dezamăgit. Au cântat cu o pasiune şi o dedicare totală pentru muzica lor, care le este mai mult decât artă, ci viaţa întreagă. Să poţi, la peste 70 de ani, să duci un concert live de anvergură, cu zâmbetul pe buze, cu vocea în forţă şi cu un respect absolut pentru spectatori este ceva rar şi cu atât mai preţios cu cât nu ni se întâmplă prea des să putem trăi aşa ceva la noi acasă. Din fericire, codul galben de vânt îşi făcuse treaba şi dispăruse, nimic netulburând "minunata seară de duminică pe care noi o să o facem să pară una de sâmbătă", aşa cum a glumit vocalistul Bernie Shaw, învăluit constant de muzica, glumele şi energia colegilor - chitaristul Mick Box (singurul din componenţa iniţială, din 1969, a trupei), clăparul Phil Lanzon, bateristul Russell Gilbrook şi basistul Dave Rimmer.
Tot duminică şi-a aflat proprietarul şi motocicleta pusă la bătaie de organizatori (model METEOR 350), care s-a dovedit a fi un gălăţean, Florin Subaşu, despre care am aflat că nu era motociclist, dar, cu această ocazie, a devenit! S-o stăpânească sănătos, să-şi ia carnetul şi să aibă drumuri line!
Câteva menţiuni trebuie făcute: vânzarea de bere se făcea pe bază de vouchere, jandarmii, pompierii şi poliţiştii au fost permanent la post, una peste alta, nu am auzit sau văzut să se fi produs vreo busculadă sau orice altceva de genul acesta. Ca la orice festival, şi-a mai pierdut câte cineva ba borseta, ba cartea de identitate, prilej pentru prezentator să facă anunţuri şi apeluri gen Radio Vacanţa, dar, în ansamblu, toată lumea s-a distrat fără vreun eveniment neplăcut, semn că ajută să ai la organizare nişte oameni care sunt, de felul lor, disciplinaţi, în cazul acesta IPA România Regiunea Galaţi şi Riders of IPA LE MC Galaţi, cărora li s-a adăugat VicSound şi Primăria municipiului Galaţi. Am remarcat cu bucurie prezenţa persoanelor cu dizabilităţi, care au avut posibilitatea să ajungă în proximitatea scenei, bucurându-se de muzică. Am mai remarcat că, spre deosebire de alţi ani, inclusiv publicul a permis mai uşor accesul în faţa scenei. Ar fi fost bine ca evenimentul să nu fi coincis cu altele, atât din Galaţi, cât şi din împrejurimi, dar, pe de altă parte, faptul că nu trebuia să te baţi pentru a cumpăra o bere sau ceva de mâncare sau pentru a găsi un loc la toaletă a fost binevenit.
Foto: Florin Matei, Elsa Stavro
