UPDATE. Jocuri făcute la București. Situație nebuloasă la cârma PNL Galați

UPDATE. Jocuri făcute la București. Situație nebuloasă la cârma PNL Galați
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Problemele organizației județene a PNL Galați sunt tot mai departe de a fi rezolvate. Iar în urma întâlnirii liderilor locali cu reprezentanți ai conducerii naționale situația a devenit „nebuloasă”.

Conducerea interimară a PNL Galaţi a fost primită, în sfârşit, la Bucureşti, după jumătate de an în care a tot transmis documente şi rapoarte privind situaţia filialei, insistând să discute cu liderii naţionali. Întâlnirea a avut loc luni, 25 august 2025, conducerea naţională fiind reprezentată de secretarul general al PNL, Dan Motreanu, şi de vicepreşedintele regional, Alexandru Popa, deputat de Brăila.

Şansa de a discuta la Centru le-a „surâs” liderilor locali, pentru că au fost ţintele unor reclamaţii ale unor membri de partid radiaţi pentru că au absentat nemotivat în mod repetat de la şedinţele Biroului Politic şi pentru că nu şi-au plătit cotizaţiile de jumătate de an. Unul dintre aceştia, primarul Tecuciului, Lucian Costin, a fost şi prezent la discuţia de la Bucureşti.

Deşi liderii de la Galaţi veniseră cu toate documentele doveditoare, inclusiv cu rezultatele unui audit, din păcate, nimic din ceea ce au prezentat nu a contat.

La final, propunerea de „soluţie” a venit din partea lui Lucian Costin, la solicitarea lui Dan Motreanu: preluarea conducerii filialei de către deputatul George Scarlat. Dar modalitatea de schimbare a liderilor a fost lăsată la latitudinea gălăţenilor, fiind acordat un termen de analiză şi decizie.

Medicului chirurg Paul Ichim i s-a propus să preia şefia organizaţiei municipale Galaţi. Asta în condiţiile în care liderul interimar municipal, Ionică Sîmbanu, era prezent la discuţii! Dr. Ichim a refuzat oferta, explicând că nu se închină la funcţii de partid şi nici nu operează partidul la spital în locul lui.

A încercat să demonstreze că nu a venit să excludă sau să dea afară pe nimeni, doar a constatat radierile prevăzute de statutul partidului. Şi că situaţia de la Galaţi este rezultatul atitudinii de la Centru.

Unii dintre liberalii gălăţeni au fost surprinşi de familiaritatea cu care s-au adresat unii colegi de-ai lor secretarului general Motreanu. Întâlnirea s-a încheiat cu sugestia de a analiza în următoarele două zile soluţiile şi de a prezenta modalitatea de rezolvare a problemei.

Concluzia firească a fost aceea că în realitate „jocurile” erau deja aranjate, decizia luată şi că invitaţia la discuţii nu a fost decât un simulacru de democraţie.

Mai mult, se pare că dr. Paul Ichim nu „corespunde” cerinţelor financiare ale partidului la ora actuală.

„Nu am de ce să demisionez”

Dr. Paul Ichim, liderul interimar al organizației județene a PNL Galați, ne-a anunțat că nu își va depune demisia: „Nu am de ce să demisionez, pentru că n-am greșit cu nimic, nu s-a reținut că am încălcat statut, regulament sau altceva. Deci n-am motiv să-mi dau demisia! Dacă cei de la București cred altceva și consideră că e nevoie de o schimbare, nu au decât să facă tot ce doresc. Dar în versiunea dată înseamnă că va fi o sancțiune dată unor oameni care au respectat statutul și regulamentul partidului. Și atunci, din păcate, partidul își pierde din credibilitate în ochii electoratului. Chestie care nu vrem să credem că se poate întâmpla”, ne-a declarat politicianul.

Istoria, pe scurt

Reamintim că, pe 3 martie 2025, medicul chirurg Paul Ichim a devenit noul lider interimar al organizației județene a PNL Galați, validat în această funcție de forul național al partidului. La acel moment ne declara că nu ia partidul „pe persoană fizică”. Că PNL are nevoie de o echipă mare, puternică, aşa cum a avut, de fapt, de-a lungul timpului. Și că și-ar dori reîntoarcerea celor demobilizați de fosta conducere a lui George Stângă.

Sublinia că va introduce meritocrația în partid: „Eu n-am fini, n-am cumetri, n-am de pus pe nimeni în funcție. Și nimeni de aici n-are interese din genul ăsta. Dosarul pe masă: meritocrația și raportul de activitate! Partidul a mers destul cu oameni care au lipit afișe și au fost băieți de gașcă. Sunt un președinte interimar atipic: eu am activitate, nu trăiesc din politică. Nu stau din tot felul de expediente și din înțelegeri făcute pe la birturi. Eu am treabă în spital! Aici va fi o treabă de echipă și fiecare răspunde. Nu vreau să mă asociez cu lumea interlopă. Vreau să schimbăm gândirea și maniera în care este perceput partidul. Nu se oprește partidul dacă pleacă unul sau altul”, a spus dr. Paul Ichim.â

Liberalii, în cădere liberă

Situația dificilă a PNL Galați s-a reflectat, inițial, în rezultatul lamentabil la alegerile locale din 2024. Scorul a fost urmat de un val de demisii la cârma organizaţiei municipale, dar și de încăpăţânarea liderului organizaţiei judeţene, George Stângă, de a nu demisiona din funcţie. A urmat numirea unui coordonator de la Centru - senatoarea Nicoleta Pauliuc, dizolvarea Biroului Politic Judeţean, dar cu păstrarea la conducere a lui Stângă!

Şi, în cele din urmă, demisia lui Stângă materializată abia în octombrie 2024, târguită la schimb cu o candidatură (inutilă) la alegerile parlamentare. Şi obţinerea unui rezultat şi mai slab la alegerile parlamentare: un singur mandat de deputat.

 

Citit 2975 ori Ultima modificare Marți, 26 August 2025 15:56

4 comentarii

  • postat de Stanga , cartita demolatoare a pnl
    Marți, 26 August 2025 15:24
    84.232.140.***
    PNL de az, identic cu PSD, cu care colaboreaza si de la care a imprumutat toate naravurile, mai cu seama ciolanu, pentru a jefui cat mai mult, am votat 30 de ani pnl, dar o voi mai face, stanga cartit
    1
    11
  • postat de Nicoleta
    Marți, 26 August 2025 15:05
    213.233.114.***
    Dr. Paul Ichim trebuie să-i prezinte urgent lui Bolojan realitățile din Galați!
    PNL Galați trebuie să se revitalizeze cu oameni de cinste!
    Rușine d-le George Scarlat! Ce ai făcut până acum pt Galați?
    1
    14
  • postat de Quaestio
    Marți, 26 August 2025 12:01
    86.124.200.***
    Dl. Doctor o sa astepte 1000 ani sa-si asume cei de la Bucuresti 'că situaţia de la Galaţi este rezultatul atitudinii de la Centru' . Conteaza COMBINATIILE de acum. Iar Lucian e 'conectat/bazat' .
    0
    17
  • postat de magis
    Marți, 26 August 2025 10:37
    89.121.200.***
    Nici PNL nu mai corespunde cerintelor alegatorilor la ora asta, a devenit o maimuta politica si parte din mafie. Dl. Ichim (si altii) merita un alt partid, nu tomberonul de gunoi care este PNL-ul azi.
    1
    25

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro