Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală, în atelierul mic de pe strada Traian numărul 157 miroase deja a aluat dospit, a coajă rumenă și a foc domolit. Pe masa de lucru, covețile de lemn sunt așezate cu o grijă aproape ritualică, iar fetele își împart în tăcere sarcinile - una frământă, alta cântărește, o alta verifică temperatura cuptorului. E o rutină care se repetă zi de zi, dar care nu obosește niciodată.
Aici, tradiția nu e un cuvânt de decor. E o moștenire transmisă din generație în generație - de la bunica și mama fondatoarei MonAmour, femei care au lucrat o viață întreagă în panificație.
Din această pasiune s-a născut brutăria artizanală care a ales drumul mai greu - acela al calității, al maielei crescute cu răbdare și al produselor făcute doar din ingrediente naturale. Numele, inspirat dintr-un joc de cuvinte între „Mona”, numele de alint al Ramonei Iorga, cea care se află în spatele afacerii - „MonA, MonAmour… a fost o clipă de inspirație” - a venit firesc, ca o declarație de afecțiune pentru tot ce înseamnă gust, familie și viață trăită cu sens.
Astăzi, când ușa atelierului se deschide, mirosul de pâine proaspătă îi întâmpină pe cei care vin nu doar să cumpere, ci să respire un pic din liniștea locului. În spatele tejghelei, timpul pare să curgă altfel. Aici, pâinea nu se coace doar cu făină și apă, ci cu poveste.
De la fabrică, la brutărie
Pasiunea pentru pâine e moștenire din familie. Mama și bunica Ramonei au lucrat zeci de ani în panificație. „Este o moștenire care a fost lăsată - dragostea pentru pâine. Nu cred că dispare. Mi-am păstrat dorința asta de a face produse de calitate, produse cu maia, specialități.”
Povestea MonAmour nu a început dintr-un plan de afaceri atent calculat, ci dintr-o întoarcere. O reîntoarcere la simplitate, la gust și la rostul lucrurilor făcute cu mâinile tale.
Înainte de atelierul de azi, Vasilica Mihai, mama Ramonei, administra o producție mult mai mare și avea colaborări cu marketuri care, cu timpul, le-au luat din bucurie. „Aveam o fabrică la ieșire din Galați. O fabrică destul de mare, cu o capacitate relativ mare. Dar ne îndepărtam de ceea ce înseamnă tradițional. Lucrând cu marketurile în condițiile lor, ne pierdusem identitatea. Nu mai era produsul ăla pe care voiai ca omul să-l aprecieze, ci apăruse cantitatea. Și când apare cantitatea, rămân doar businessul, statisticile, cifrele”, își amintește Ramona.
Așa s-a născut decizia de a opri ritmul amețitor al livrărilor și de a se întoarce la început. În clădirea veche, acolo unde a fost prima brutărie a mamei Ramonei, cu cuptor de cărămidă, familia Iorga a redeschis locul cu gândul să-l facă din nou viu.
Astăzi, în atelierul cu pereți calzi și miros de coajă rumenă, această reîntoarcere se simte în fiecare gest: în felul în care se ridică aburul din cuptor, în tăcerea concentrată a fetelor, în felul în care fiecare pâine pare să fie o mărturie a răbdării. Pentru cei care lucrează aici, brutăria nu e doar un loc de muncă, ci o prelungire a familiei.
Maiaua, pâinea vie
Când vorbește despre maia, artizana o descrie ca pe un membru al familiei. „Maiaua chiar are viață. O hrănești, o lași, o rehrănești. Îi simți ritmul, starea, și, dacă nu ești bine, o simte și ea. Dacă o faci cu drag, crește frumos. Dacă ești grăbit sau nervos, se supără.”
Pentru ea, povestea maielei a fost o revelație. „La început mi-a fost greu să cred că o bucată de aluat are energie, dar o are. În special femeile o înțeleg: în momentul în care pregătești ceva cu drag pentru cineva, totul crește. La fel e și cu maiaua. Ai o stare proastă, nu se dezvoltă cum trebuie. E o conversație tăcută între tine și natură.”
Maiaua, spune Ramona, e un refugiu. „Te scoate din zona cotidiană. Te duci acolo, o hrănești, o privești cum crește, e ca atunci când vorbești cu pisica. Unii râd, dar pentru alții e o formă de terapie.”
Mulți oameni, continuă ea, nu înțeleg cu adevărat ce este maiaua. „Văd eticheta ‘bio’ sau ‘natural’ și cumpără, dar nu știu povestea din spate. Cred că e datoria noastră să le spunem că e mai mult decât o pâine.
Știință, artă și răbdare
Care sunt beneficiile nutriționale ale pâinii cu maia?
„În primul rând, digestia. Nu te balonezi, nu te simți încărcat, e un alt tip de sațietate. Corpul o recunoaște ca pe ceva firesc, pentru că e un produs viu. Și mai e ceva: nu are în ea chimia drojdiei rapide, acea dospire forțată care te face să vrei repede altceva. E o pâine care te ține aproape.”
La MonAmour, maiaua a devenit simbolul felului în care se face totul: încet, cu grijă și cu respect pentru materie. Rețetele au fost învățate în Franța, la Paris, dar au fost adaptate cu o maia locală, „de sute de ani”, din Galați. „Am unit două lumi – una franțuzească, una de acasă. A ieșit ceva care ne reprezintă pe deplin.”
Cum arată procesul de facere a pâinii? E mai degrabă știință, artă sau răbdare?
„Cred că e un mix. În știință, fiecare zi e o necunoscută: temperatura mediului, a aluatului, a cuptorului. Când se modifică un factor, trebuie să-i ajustezi pe ceilalți, ca rezultatul să fie același. Dar e și artă - pentru că dacă pui suferință în produs, se va chinui și el. Dacă pui dragoste și răbdare, va crește frumos.”
Care-i diferența între o pâine vie, cu maia, și o pâine industrială?
„Expresia ‘o pâine vie’ îți răspunde direct. Pâinea industrială se face rapid, mecanic, pentru volume mari, fără răbdare. Maiaua te obligă să încetinești, să fii atent, să respecți timpul. Într-o lume care grăbește totul, maiaua ne amintește că lucrurile bune au nevoie de răbdare.”
Familia din spatele cuptorului
În atelierul MonAmour, pâinea nu se face singură. E o muncă de echipă, dar și o poveste de familie. Pe lângă fondatoarea brutăriei și soțul ei, aici lucrează Vasilica, mama acesteia și o mătușă, tot brutăriţă de meserie. „Adică nucleul e cumva tot business de familie. Nu e externalizat. Eu mă ocup de partea de cofetărie, rețete, atmosferă. E totul aici, acasă.”
Cele câteva femei angajate au rămas pentru devotament și drag de meserie. Printre ele, Lenuța, cu peste douăzeci de ani de experiență, care vorbește despre aluat ca despre un organism pe care îl cunoaște din priviri. „Ziua noastră începe la patru și jumătate dimineața”, spune ea, în timp ce modelează o pâine rotundă cu măsline. „Aluatul e pregătit de cu seară și a stat la rece peste noapte. Dimineața îl scoatem, îl frământăm, verificăm temperatura. Dacă e frig, stă mai mult afară; dacă e cald, îl ținem mai mult la frigider. Maiaua cere răbdare. Îți ia o zi întreagă să pregătești pâinea pentru a doua zi.”
Lucrul aici nu e ușor - e nevoie de forță în mâini și rezistență, dar Lenuța nu se plânge. „Te înveți cu munca asta. Pâinea te învață și ea, te temperează.”
„Pâinea industrială se face fără atingerea omului”, adaugă Ramona. „Aici, omul simte aluatul, îl atinge, îi vorbește. De-asta spun că pâinea noastră e vie. Fiecare bucată poartă o amprentă umană, o emoție.”
„Am fost și scenariști, și actori, și brutari”
„Noi am fost genul care, fără să ne dăm seama, am văzut povestea și ce urma să fie. Am fost și scenariști, și actori, și regizori, și figuranți, am fost tot în asta.”
Zâmbește, amintindu-și cum au construit totul cu mâinile lor. „De la compartimentare, la parchet, la lumini, la fiecare cui bătut - am fost acolo. Îți dădeai șorțul jos și te duceai să mai dai cu un var. Eram și bucătăreasă, și manager, și contabil. Așa am crescut locul ăsta.”
Brutăria, ca o comunitate
Ce-ați vrut să simtă omul când intră aici?
Ramona zâmbește larg: „E cea mai frumoasă întrebare și o așteptam. Ne-am dorit ca omul, când vine aici, să simtă că intră la o persoană dragă. Să găsească mai mult decât o pâine sau o prăjitură - o bucată de normalitate, de acasă. Să nu plece grăbit, să mai stea o clipă, să respire.”
„Punem foarte mare accent pe conectarea cu clienții. Pentru că, până la urmă, de asta avem nevoie - de conexiune. Asta ne hrănește.”
La MonAmour, clienții vin nu doar să cumpere, ci să împărtășească o bucurie sau o tristețe. Cei mai mulți se salută ca între prieteni, întreabă de copii, de vreme, de ziua de ieri. Cei care intră pentru prima dată simt imediat atmosfera și, de obicei, revin.
Despre oameni și gusturi
În spatele tejghelei atelierului, timpul pare să se așeze altfel. Cei vechi se cunosc pe nume, iar cei noi revin curând, atrași nu doar de gust, ci de starea locului.
„Aici nu vin doar să cumpere. Vin să se liniștească, să mai povestească, să se simtă primiți. De asta spun mereu că o brutărie nu e doar o afacere, e o comunitate.”
Care sunt cei mai buni clienți?
„Cei care ne comentează produsele”, răspunde râzând. „Dacă ceva nu iese cum trebuie, ne spun. Și asta ne ajută. E o relație vie, cum e și pâinea. E important să existe sinceritate, pentru că doar așa crești.”
De-a lungul timpului, multe sortimente au apărut la cererea lor. „Avem clienți care au venit și au zis: am mâncat o pâine cu semințe de bostan, mi-aș dori și aici. Și am făcut-o. Așa s-a născut o mare parte din ceea ce avem azi.”
În spatele fiecărei pâini e o poveste comună - un gust cerut, o amintire readusă, o emoție împărtășită.
Au fost momente de cumpănă?
„Au fost”, spune după o tăcere scurtă. „Au fost momente grele, în care am vrut să renunțăm. Dar apoi venea cineva și spunea: ‘Vă dați seama câți oameni ați hrănit?’ Și atunci realizezi că nu e doar un job. Că ai adus bucurie în viața cuiva. Că undeva, un om își amintește gustul pâinii tale.”
Pentru echipa MonAmour, cea mai mare răsplată este amintirea gustului. O amintire care se întoarce, asemenea copilăriei - la curtea bunicilor, la mirosul de pâine caldă, la mâinile care frământau cu drag.
Unde vedeți MonAmour peste câțiva ani? Urmează o extindere?
„Eu, sincer, nu mai vreau să fac nicio extindere”, spune hotărât fondatoarea. „Vreau doar mai mulți nepoți. Iar când spun nepoți, mă refer la oamenii care ne vor descoperi - poate prin chioșcurile 'Viața liberă', poate chiar prin articolul acesta. Sunt încă mulți care nu știu de noi.”
Motivul este simplu: nu vor să se îndepărteze de esență. „Neavând o capacitate mare, nu vrem să ne întoarcem spre direcția industrială, în care nu mai contează maiaua și momentele în care o hrănești. Am trăit și partea aceea - cu cifre și tabele - și nu mai vrem. Vrem liniște, ritm, sens.”
Visul familiei a fost mereu același: ca brutăria să semene cu micile patiserii din Franța sau Italia, afaceri de familie în care clienții devin parte din comunitate. „Nu ne-am dat seama de la început ce am construit, prinși în vâltoarea muncii și a grijilor”, spune zâmbind. „Dar pe parcurs am realizat că am reușit exact ce ne doream: astăzi, fiecare client care intră zâmbește cald, schimbă o vorbă și pleacă altfel, iar noi muncim cu toții în familie, implicându-ne fiecare cu trup și suflet.”
O nouă etapă în povestea MonAmour va fi o posibilă colaborare cu „Viața liberă”. Pâinea artizanală, ambalată corespunzător, și alte produse, exclusiv ambalate, s-ar putea regăsi curând la vânzare în chioșcurile publicației, alături de ziar. „E o formă de apreciere, până la urmă”, adaugă ea. „Pentru noi este o onoare ca produsele MonAmour să fie acceptate în asociere cu numele „Viața liberă”, care are propria lui istorie, frumoasă și puternică. Mai mult decât atât, este o formă de sprijin reciproc.”
Pâinea, ca legătură între oameni
Poate că aceasta este, de fapt, esența poveștii familiei Iorga: o afacere mică, crescută din dragoste, hrănită cu răbdare și cu amintiri. Aici, pâinea nu e doar hrană, ci un limbaj comun între oameni.
O poveste care se repetă zilnic, la răsăritul soarelui, în mirosul de coajă caldă și în sunetul ușor al tăvii scoase din cuptor.
Pentru că, până la urmă, de la grâne la pâine nu e doar o cale lungă - e o cale care trece prin suflet.
