Alertă de ger cumplit, emisă sâmbătă dimineață. Cât de frig va fi în weekend

Alertă de ger cumplit, emisă sâmbătă dimineață. Cât de frig va fi în weekend
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Vor fi temperaturi de până la -20 de grade, până la începutul săptămânii viitoare, anunță meteorologii, care au emis sâmbătă dimineață mai multe alerte cod galben de ger ce vizează aproape toată țara.

O alertă cod galben de ger este în vigoare până sâmbătă seară, la ora 20,00. Vizate sunt județe din nordul și estul Moldovei, precum și estul Transilvaniei. Aici, va fi ger, cu temperaturi maxime de -15…-10 grade, iar local în centrul și sudul Moldovei, în estul Munteniei și în Dobrogea vor fi temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7…9 grade mai mici decât cele normale datei), cu valori ce se vor încadra în general între -7 și -5 grade.

Ulterior, de la ora 20.00, până duminică, la ora 10,00 intră în vigoare un alt cod galben de ger, ce vizează Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Maramureș și nordul Crișanei. 

Temperaturile minime se vor situa în general între -20 și -10 grade. Un al treilea cod galben de ger va intra în vigoare de duminică, de la ora 10,00, până la ora 20,00. 

Astfel, gerul va persista în nordul și estul Moldovei, precum și în estul Transilvaniei unde maximele vor fi în general de -12…-10 grade, iar în restul Moldovei, în sudul și centrul Transilvaniei, precum și în Dobrogea, Muntenia și Oltenia se vor înregistra temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7…9 grade mai mici decât cele normale datei), cu valori ce se vor încadra între -9 și -5 grade. 

De duminică seară până luni dimineață, la ora 10.00, codul galben se extinde în aproape toată România. ”Vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a țării, astfel că temperaturile minime se vor încadra în general între -20 și -10 grade”,  a anunțat ANM.

Citit 596 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Ianuarie 2026 11:19

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro