Un meci foarte tensionat a avut loc la Galați duminică după-amiază, când Oțelul a pierdut disputa cu FC Hermannstadt, scor 0-2, la capătul unei partide care a avut nu mai puțin de trei goluri anulate și trei cartonașe roșii - toate deciziile fiind împotriva gazdelor.
Oaspeții au început meciul mai hotărâți și chiar au presat intens la poarta lui Iustin Popescu, având și prima mare ocazie a jocului. Chițu (min. 14), din marginea careului mic, a fost la un pas de a deschide scorul, dar Popescu s-a opus cu o intervenție salvatoare.
Gălățenii au răspuns prin două faze de poartă, la care Bană a ezitat de fiecare dată, din poziție ideală.
Mai multă preocupare a fost la poarta Oțelului pe finalul primei reprize, când Iustin Popescu a scos din nou salvator (min. 35). Același Chițu a reluat cu capul din poziție ideală, dar n-a putut plasa mingea suficient de bine încât să-l învingă pe Popescu.
La faza imediat următoare, tot Popescu s-a făcut remarcat, când a scos șutul de la distanță foarte periculos al lui Politic.
Până la pauză, am consemnat și golul anulat al lui Luan Campos, aflat în poziție de ofsaid în momentul în care a primit pasa de la Bană.
La ultima fază a primei părți s-a petrecut un moment foarte important al jocului, când Bană a văzut al doilea cartonaş galben, pentru un fault în jumătatea adversa. Astfel, din startul reprizei secunde echipa gălățeană a fost nevoită să joace în inferioritate numerică.
Partea secundă a adus bucurie de moment în tribune, la golul lui Zivulici, dar şi acesta a fost anulat pentru un ofsaid la Luan Campos, care recentrase în fața porții.
Fără să mai fi fost periculoasă la poarta lui Popescu, echipa din Sibiu a reușit să deschidă scorul în minutul 63, într-un moment ce nu anunța ce avea să se întâmple. Fundașul Chorbadjinski a centrat nepresat de nimeni, iar Chițu, la a treia sa încercare din meci, a reluat cu capul, nemarcat, din centrul careului.
Meciul a rămas foarte încâlcit până la final, cu multe momente tensionate. A venit și un al treilea gol anulat pentru Oțelul, tot pe motiv de ofsaid, tot cu Luan Campos în centrul atenției.
Misiunea gazdelor avea să fie mult îngreunată după eliminarea lui Zivulici (min. 78), în urma unei intrări asupra lui Florescu. Centralul Andrei Moroiță a arătat inițial cartonaș galben, dar a fost chemat la VAR pentru a revedea faza şi şi-a schimbat decizia.
Neguț a făcut 2-0 (min. 85), cu un lob peste Popescu, din marginea careului. Bucuria celor de la Hermannstadt a fost exagerată, chiar în fața fanilor gălățeni, moment în care Popescu și Iacob au ripostat. Primul a fost avertizat, dar a Iacob a luat direct cartonaș roșu, așa că Oțelul a încheiat meciul cu doar opt jucători pe teren.
Antrenorul Laszlo Balint a fost nevoit să facă mai multe schimbări în echipa de start, prin prisma absențelor şi a accidentării lui Patrick la începutul jocului. Echipa aliniată: Popescu - Kazu (Jelev, min. 78), Ne Lopes, Iacob, Conrado - Ciobanu (Bruno Paz, min. 78), Zivulici, Andrezinho - Bană, Patrick (Debeljuh, min. 17), Luan Campos (Bordun, min. 90).
Oțelul a încheiat pe locul 10 sezonul regulat și urmează să joace în play-out. Primul duel este programat chiar în weekend, când la Galați va veni FK Csikszereda.

