De la Chișinău la Dunăre. Galațiul, prin ochii basarabenilor (VIDEO)

De la Chișinău la Dunăre. Galațiul, prin ochii basarabenilor (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

„Viața liberă” i-a avut ca invitați, în cadrul emisiunii "SPOT ON - Galaţiul sub reflector", pe doi tineri basarabeni care demonstrează că distanța de casă se măsoară în kilometri, dar se vindecă prin apartenenţa la comunitate.

Mihai Bratu, student în anul II la Facultatea de Drept și Științe Administrative și președinte al Clubului Studenților Basarabeni și Bucovineni „Ștefan cel Mare și Sfânt” (CSBB) Galați, alături de Evelina Stoev, studentă la Facultatea de Inginerie și voluntar activ, ne-au vorbit despre ce înseamnă să fii „ambasador” al Moldovei de peste Prut în orașul de la Dunăre.

Deși sesiunile și examenele le ocupă cea mai mare parte a timpului, acești tineri și-au asumat misiunea de a le face viața mai ușoară bobocilor basarabeni. Între timp, ei înșiși s-au îndrăgostit iremediabil de Galați. „Eu, personal, am rămas impresionat de faleză. Vin dintr-un oraș mai mic, iar faptul că avem fluviul atât de aproape de oraș m-a uimit. În general, Galațiul este un oraș foarte frumos pentru mine”, mărturisește Mihai Bratu.

Dorul de casă trece prin... stomac

Discuția a atins și puncte sensibile, dar și amuzante. Chiar dacă le este dor de plăcintele și sarmalele de acasă, studenții s-au adaptat rapid stilului de viață gălățean. Se mulțumesc de multe ori cu celebrii covrigi calzi din oraș când se grăbesc spre cursuri și caută mereu motive de zâmbet în micile diferențe lingvistice dintre „cele două maluri”.

Se pregătește Festivalul „Zilele Basarabiei”

Pentru membrii CSBB urmează o perioadă aglomerată. Aceștia se află pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru cea de-a 25-a ediție a Festivalului „Zilele Basarabiei”, care va avea loc între 23 și 29 martie.

Gălățenii sunt invitați să descopere o săptămână vibrantă, cu mâncare tradițională moldovenească, petreceri tematice între cămine, concursuri și momente artistice și multă voie bună și spirit de unitate.

Pe lângă acest festival de anvergură, Clubul rămâne activ pe tot parcursul anului, derulând proiecte menite să îi ajute pe tinerii basarabeni să se integreze în România și să descopere oportunitățile pe care Galațiul le oferă.

Urmăriți interviul complet cu cei doi invitați și aflați mai multe despre viața de student departe de casă.

Media

Citit 327 ori Ultima modificare Marți, 10 Martie 2026 17:48

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro