O eventuală schimbare a acționariatului la combinat ar putea transforma radical ecosistemul industrial din Galați, trecând de la o simplă vecinătate geografică la o integrare strategică între furnizorul de oțel Liberty și constructorul de nave Damen. Galațiul ar avea parte din nou, astfel, de cei doi piloni strategici ai economiei sale: combinatul și şantierul. Este doar un scenariu dar, la ce știri ne asaltează în ultimul timp, ne putem îngădui să visăm și la un „happy end”.
Scriam recent, în articolul „Greii industriei Galațiului „tuşesc” în acelaşi timp”, despre problemele cu care se confruntă Liberty și Damen: combinatul este vândut la licitație, iar șantierul apelează la trimiterea în șomaj tehnic a unei treimi dintre salariați până la sfârșitul acestui an.
Un investitor serios la Liberty, cu planuri serioase pentru producție și investiții, ar putea influența în bine activitatea ambilor coloși industriali gălățeni.
O primă măsură ar putea consta în reluarea producției de tablă navală „Made in Galați”. În ultimii ani, sub managementul grupului Liberty, combinatul a funcționat adesea la capacitate redusă, forțând Damen să importe tablă groasă (elementul de bază pentru corpul navelor) din alte centre siderurgice europene sau asiatice. Un investitor precum Metinvest sau un grup indian (JSW/Jindal) ar putea reporni fluxul tehnologic pentru table speciale navale. Acest lucru ar reduce costurile de logistică pentru Damen și ar scurta timpii de livrare pentru proiectele militare și civile.
Mai mult, din iulie 2025, Damen Galați este oficial șantier militar, ceea ce impune standarde de securitate și proveniență a materialelor mult mai stricte. Pentru contractele NATO, utilizarea oțelului produs pe plan local sau în spațiul aliat este un avantaj competitiv. Dacă Liberty este preluat de un jucător european sau de încredere strategică (de exemplu, UMB Grup sau Metinvest), Damen ar putea prezenta oferte mai solide în licitațiile pentru Ministerul Apărării Naționale.
Un alt aspect deloc de neglijat ar consta în reducerea amprentei de carbon, pentru fabricarea așa-numitului oțel "verde". Damen urmărește construirea de nave sustenabile (electrice sau pe hidrogen), iar pentru a menține acest standard, are nevoie de oțel "verde". Planul de restructurare a combinatului include instalarea de cuptoare cu arc electric. Iar dacă noul investitor accelerează această tranziție, Damen ar putea deveni unul dintre puținele șantiere navale din lume care construiește nave folosind oțel cu emisii scăzute de carbon produse „la ușa fabricii”.
Există și riscuri, bineînțeles. Dacă noul proprietar al combinatului, oricine ar fi el, va prioritiza exportul sau producția de alte tipuri de oțel, Damen ar putea rămâne în continuare dependent de importuri pentru tabla navală specializată, iar atunci s-ar rupe „lanțul de iubire”.
În cazul cel mai favorabil, al ieșirii din criză a combinatului și șantierului, s-ar putea opri exodul specialiștilor din Galați. Cele două unități ar putea crea, împreună sau pe cont propriu, centre de formare profesională, pentru a acoperi deficitul uriaș de personal tehnic din oraș.
Acesta este, repetăm, doar un scenariu, pentru împlinirea căruia sunt foarte multe astre care trebuie să se... alinieze, inclusiv includerea Damen și a Liberty în programul SAFE, de modernizare a industriei de apărare. Dar nu-i așa că ar fi frumos?
Cifra zilei: 2 coloşi industriali
Cei doi piloni ai industriei Galațiului, Liberty și Damen, urmăresc în același timp ieșirea din criză, fiecare în felul său. Există un scenariu ce ar putea reprezenta o salvare comună, dar nu a fost confirmat până acum de niciuna din părțile implicate. Evident, este foarte posibil ca acest scenariu să nu fie altceva decât un vis frumos. După licitația pentru vânzarea Liberty și în funcție de rezultatul ei, ne vom putea face o idee despre ce va urma.

